Dincolo de Podul Grand

          Daca treci podul Grant, cel metalic, disparut de mai multa vreme, ajungi repede într-un cartier vechi si periodic inundat de firul îngust si mâlos al Dâmbovitei, pe nume Ciurel. Azi avem un pod Grant nou, de beton.

          Daca treci podul Grant, cel metalic, disparut de mai multa vreme, ajungi repede într-un cartier vechi si periodic inundat de firul îngust si mâlos al Dâmbovitei, pe nume Ciurel. Azi avem un pod Grant nou, de beton. Între aceste doua repere, invocate nu doar de dragul monografiei de cartier, se întinde si lumea romanului Dincolo de podul Grand, scris de Emanuel Valeriu, un vechi om de presa, un împatimit de sport, de televiziune si de cultura si, dupa cum îl stiu, si un neiertator devorator de realitate, pe lânga care n-a trecut niciodata nepasator. Nelinistea asta fata de clipa care trece si care e mereu încarcata de drame si bucurii simple, este poate cea mai buna definitie a romanului Dincolo de Podul Grand, o fresca a Bucurestiului de acum 80 de ani care trimite aproape neiertator la fresca Bucurestiului de azi. Zice autorul cu modestie: „Marturisesc ca am scris la aceasta carte de-a lungul mai multor ani. Am strâns astfel, laolalta, chipuri de oameni simpli, întâmplari adevarate în cea mai mare parte, cele mai multe traite de mine si întiparite pentru totdeauna în memoria mea”. Cartea este mai mult decât atât, este o constructie ampla pe care o parcurgi cu grija, plin de curiozitate si fara graba, de teama de a nu scapa detaliile pentru ca, la fiecare palier, amestecându-se si despartindu-se, apare în toata grandoarea sa mahalaua rasfrânta în sufletul viu al cartierului Grand de pe vremea Fabricii de tutun Belvedere. Oamenii, pe care Emanuel Valeriu îi descrie cu sârg si sinceritate, nu difera de oamenii de azi, asa cum nici viata cartierului de ieri, in care autorul a trait, nu difera prea mult de viata noului cartier care are acum un stadion cu nocturna. As spune chiar ca Emanuel Valeriu de ieri, cel care de la 15 ani scria la Gazeta Sporturilor, un pusti în pantaloni scurti, a ramas si azi acelasi suflet candid, cu toata trecerea implacabila a deceniilor si a unei cariere generoase. Viata mahalalei, scrie Emanuel Valeriu, facea una cu cea a fabricii. Întâmplarile din fabrica dadeau iures mahalalei, îngrijorând-o sau indignând-o, iar cancanurile, gâlceava femeilor, adulterul, scandalurile zurbagiilor sau moartea vreunui cunoscut faceau ocolul atelierelor, stârnind hazul, mirarea ori întristarea celor ce le ascultau. Nascocirile nu erau nici ele în mai putina cinste. Si cu cât nascocitorul înfierbântat de propria lui închipuire suia pe spinarea minciunii sau se facea mototol la poalele ei, cu atât nascocirea, trecând din gura în gura, se umfla sau se dezumfla, spre deliciul ascultatorilor facuti roata în jurul povestitorului. Setei asteia nestapânite de senzational nu i-a scapat nimeni si nimic. Nici cei cu preocupari mai de Doamne-ajuta, nici întâmplarile cele mal marunte ale zilei. Cel încaput pe mâna nascocitorului (si har Celui de Sus, Grandul, Crângasii, Giulestii si Caracasul gemeau de nascocitori) ajungea curând sa se bucure fie de o faima de care se minuna el însusi, fie sa-si ia lumea în cap, urmarit de râsul sau batjocura mahalalei.
          Dincolo de Podul Grand este o carte despre dulcile mahalale de altadata, dar au trebuit sa treaca zeci de ani ca aceasta sa fie scrisa si alti zeci de ani ca ea sa poata aparea asa cum a fost gândita de la început. Este meritul lui Emanuel Valeriu ca a stiut sa dea sens unei atât de lungi asteptari.