Eveniment cultural HAMLET-ul lui CIULEI

          Saptamâna trecuta, mai exact joi, teatrul românesc s-a îmbogatit cu înca o reprezentare artistica: Hamlet-ul pus în scena la Teatrul Bulandra, sala Izvor, de maestrul Liviu Ciulei. Marele regizor a venit special la Bucuresti pentru a monta piesa lui Shakespeare, o adevarata obsesie pentru orice mare regizor de teatru.

          Saptamâna trecuta, mai exact joi, teatrul românesc s-a îmbogatit cu înca o reprezentare artistica: Hamlet-ul pus în scena la Teatrul Bulandra, sala Izvor, de maestrul Liviu Ciulei. Marele regizor a venit special la Bucuresti pentru a monta piesa lui Shakespeare, o adevarata obsesie pentru orice mare regizor de teatru. Am vazut si eu piesa, în avanpremiera, pentru ca nu mai vazusem cam de multa vreme un Shakespeare în montarea lui Ciulei, daca ma gândesc bine cam de pe vremea Furtunii de la Gradina Icoanei. Doream cu orice pret sa vad care este viziunea Maestrului la senectute.
           O sa-mi cer scuze ca nu intru în corul laudatorilor de ocazie, o sa-i cer scuze lui Liviu Ciulei pentru ignobila mea opinie de admirator al Regizorului, dar spectacolul m-a dezamagit. Poate si pentru ca m-am dus la Hamlet prea plin de dorinta de a vedea un Ciulei naucitor, sclipitor si tulburator, ca pe vremea Revizorului sau a spectacolului Leonce si Lena. N-a fost asa. Peste noi a trecut nu numai Timpul, ci si Vremea. Dezamagit am fost chiar de la început. Fiind vorba despre avanpremiera si venind acolo si generatia tânara, urmasii actorilor, prieteni sau rude de gradul întâi, sala de teatru parea o sala de cinematograf, cucerita de generatia pop-corn. Destul de multi tineri se dotasera de la bufetul din hol cu sticle de plastic cu bauturi racoritoare, cu pungi pline cu saratele. Mai fâsâia câte o sticla desfacuta cu aviditate, mai fosnea câte o punga cu de-ale gurii, fiecare astepta sa înceapa piesa. si piesa a început cu întârziere. Apoi era o zi caniculara si dupa începutul piesei, niste usi laterale au fost deschise, pentru aerisire. Lucru fatal, pentru ca în plina tirada a monologului lui Hamlet („A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea…), s-a auzit sinistru o apa trasa la toaleta de cineva din personalul auxiliar banuiesc. Ce sa mai zic despre faptul ca Hamlet începea nefiresc în acea seara caniculara cu o noapte geroasa de iarna în care apare fantoma tatalui lui Hamlet si vântul vuieste nemilos.
          
          Unde este Hamlet?
          
           Indiferent ce voi spune despre spectacol, de aici încolo, trebuie sa admit ca este vorba despre un eveniment teatral. Este totusi vorba despre Shakespeare si despre Liviu Ciulei. Rezervele mele pleaca de la faptul ca ma asteptam la o inventie regizorala mai pregnanta si la un recital actoricesc cuceritor. N-au fost. O scenografie esentializata la niste coloane mobile care configurau scenele petrecute în palatul Elsinore, interesanta. Schimbarea decorului „în fata spectatorului si în spectacol” ca pe vremuri, frumoasa. Costumele de sfârsitul secolului al XIX-lea, atmosfera „bismarkiana”, am înteles. Dar unde era Shakespeare? Unde era Hamlet? O prima insatisfactie a fost versiunea româneasca din care au disparut versurile si metaforele unice shakespeariene. Versiunea apartine Ninei Casian, e slaba, fara stralucire. Apoi rostirea replicilor. Omul vine la teatru nu sa afle subiectul unei piese (mai ales în cazul pieselor lui Shakespeare), ci sa intre în lumea lui Shakespeare, sa se lase cucerit de arta actorilor de a rosti replicile si oferta regizorului. Mie îmi place Marcel Iures, este un actor talentat, dar probabil ca nu poate fi un Hamlet. si din pacate, Liviu Ciulei n-a stiut sa faca din el un Hamlet de zile mari. A reusit doar un Hamlet de weekend. Ce sa mai zic de Ofelia? De umbra lui Rebengiuc si a Valeriei Seciu, actori uriasi ai teatrului românesc ce sa mai zic? Sub asteptari, stersi, fara vlaga, fara masca lui Shakespeare pe fata.
          
          „Eu mi-s nebun doar dinspre nord-nord-vest”
          
           Ideea regizorala din scena actorilor ambulanti care se machiaza pentru spectacol în care, în paralel, vedem regele si camarila facând aceleasi gesturi e totusi prea straverzie pentru Hamlet-ul unui mare Regizor. Ma asteptam sa vad o idee regizorala în momentul monologului lui Hamlet amintit mai înainte. Nimic. O rostire gri, hodoron-tronc, în mijlocul scenei. Si apoi modul prea patetic, prea „teatral” impus actorilor pentru a-si rosti replicile. Si apoi fantoma tatalui care e si ea patetica în rostiri, ceea ce e cam mult pentru un mort. Tinerii actori, prea slabi pentru un Shakespeare. În fine, pentru cine n-a citit niciodata Hamlet, cazul tinerilor spectatori, un bun prilej de a-i descoperi textul la teatru. Oricum e mult mai bine decât sa învete atâtea prostii de la televizor. În fine, sa amintesc una dintre cele mai misterioase replici shakespeariene care, întâmplator, apare în Hamlet: „I am but mad from north-north-west” (Eu mi-s nebun doar dinspre nord-nord-vest), zice printul Danemarcei.