Felii de viata in masina de tocat carne

    
     Pe 25 septembrie Teatrul Nottara a oferit iubitorilor de teatru o premiera absoluta: piesa Scenariul de Martin Crimp în viziunea tinerei regizoare Silvia Ionescu. Spectacolul a fost excelent, plecând de la text si terminând cu regia, totul sustinut foarte bine de trei generatii de actori.
    
     Pe 25 septembrie Teatrul Nottara a oferit iubitorilor de teatru o premiera absoluta: piesa Scenariul de Martin Crimp în viziunea tinerei regizoare Silvia Ionescu. Spectacolul a fost excelent, plecând de la text si terminând cu regia, totul sustinut foarte bine de trei generatii de actori. Sa le luam pe rând. Martin Crimp a început sa scrie pe la jumatatea anilor 80, ne spune Marian Popescu, printre altele si autorul versiunii românesti a Scenariului. Este, daca nu ma însel, un fel de postmodernist al dramaturgiei britanice, una din „vocile” interesante ale noului val de pe Insula. Piesele lui s-au bucurat de succes, una dintre acestea, Piesa cu repetitii, scrisa în 1989, jucându-se la Teatrul National Târgu Mures în 1994, moment de lansare si pentru tânarul regizor Cristian-Theodor Popescu. Iata dupa cinci ani o noua premiera în România, de data asta cu piesa Scenariul (The Treatment), scrisa în 1993. Un text profund, chiar daca este realizat cu mijloace minimale, ritmat, alert. Subiectul este extras din lumea producatorilor de film, mai exact a promotorilor, acei oameni care culeg subiecte de film pe o foaie de hârtie pentru a le trece mai departe diversilor producatori, cei care dau bani pentru realizarea filmului. Acestea sunt si personajele principale ale piesei lui Crimp. Dar cum fantezia are o limita când lucrezi pe banda rulanta, subiectele vin din feliile de viata ale unor persoane inocente. Modificate, manipulate, decupate, aceste senzatii de viata adevarata trebuie sa intre în reteta de prost gust a masinii de tocat carne de la Hollywood. Locul în care orice farâma de viata autentica îsi pierde aroma si devine o arhi-banala poveste „de succes”. La fel se întâmpla si cu povestea tinerei din piesa Scenariul. Crimp nu face decât sa descrie elegant si oarecum hipodermic amploarea transformarii inocentei în platitudine. Si cum la Hollywood chiar si o platitudine poate deveni un succes de vara, cum orice secretara care raspunde la telefon poate deveni o actrita plina de succes, tot asa si povestea tinerei devine o foaie de hârtie banala ascunzând scenariul unui film pe care un producator fara scrupule îl transforma chiar într-un succes. Ce fel de succes? Asta este o alta piesa. Martin Crimp plaseaza actiunea piesei în New York, desi totul se putea întâmpla oriunde în America. Manipularea existentei este azi un fapt la ordinea zilei. Iar oamenii nu mai au alta scapare decât devenind orbi. Asa se si termina spectacolul Scenariul, cu dialogul dintre un sofer de taxi orb (din nastere) si un scriitor orb (dintr-o întâmplare) Unde suntem, unde mergem? întreaba scriitorul. Habar n-am. Dar nu e asta una din bucuriile, una din cele mai mari bucurii din acest oras? raspunde soferul.    
     Când singura bucurie care ti-a mai ramas este sa nu stii încotro sa mai mergi înseamna ca nu toate sunt în regula. Înseamna ca alienarea a atins cote de avarie. Cam despre aceasta alienare plasata în America scrie si britanicul Crimp.    
     Dar bataia lui este ceva mai lunga decât o asemenea observatie. Crimp se lupta si cu starea de lucruri din tara lui în care exista o prapastie de netrecut între teatrul privat (cel comercial, finantat de sponsori si oameni de afaceri) si cel cultural, bugetar. Culmea este ca Martin Crimp a început sa scrie teatru exact în perioada dezastruoasei politici culturale a Doamnei Thacher care a diminuat la sânge resursele bugetare pentru finantarea actului cultural, film, dar si teatru, dezechilibrând periculos si aproape ireversibil relatia dintre teatrul comercial si cel subventionat (public). Într-un fel, Crimp se lupta cu morile de vânt, exact cum se lupta si scriitorii români aruncati la cos de tendintele „expansioniste” ale „liberalilor” care considera ca si în arta trebuie sa functioneze aceleasi legi ale „economiei de piata”, concurenta si marketing, ca si în cazul industriei detergentilor sau a berii. Dar despre actori si regia spectacolului Scenariul, în numarul viitor.