Istorii criminale cu pete albe

          Câti „Jack Spintecatorul” au existat?
          
          Între 31 august si 9 noiembrie 1888 s-au produs cele sapte crime cu ajutorul unui cutit cu cârlig de 19-20 de centimetri; toate victimele au fost prostituate, iar zona „executiilor” a fost cartierul Est End al Londrei. Totul se petrecea noaptea, în apropierea unor localuri deocheate; uneori, asasinul atragea femeile în propria trasura si acolo le macelarea, caci unele victime nu mai sângerau în locurile unde fusesera gasite.

          Câti „Jack Spintecatorul” au existat?
          
          Între 31 august si 9 noiembrie 1888 s-au produs cele sapte crime cu ajutorul unui cutit cu cârlig de 19-20 de centimetri; toate victimele au fost prostituate, iar zona „executiilor” a fost cartierul Est End al Londrei. Totul se petrecea noaptea, în apropierea unor localuri deocheate; uneori, asasinul atragea femeile în propria trasura si acolo le macelarea, caci unele victime nu mai sângerau în locurile unde fusesera gasite.
          
          Secretul luat de apele Tamisei
          
          Profilul psihologic al psihopatului includea – la vremea respectiva – barbati cu oarecare cunostinte medicale (trupurile fiind disecate) si cu o ura patologica fata de femei. Dar presa de scandal a vremii a gasit si un alt mobil: criminalul facea parte din înalta societate si era santajat de o femeie usoara; în aceasta directie au mers suspiciunile care l-au avut în prim-plan pe printul Albert Victor, care „ar fi închis gura tuturor femeilor care stiau de posibilele lui aventuri”, iar mâna ucigasa ar fi fost a omului de Curte William Gull, savant având si cunostinte medicale… Din puzderia de barbati pe care imensele arhive ale acestui caz (deschise publicului doar din 1988) îi scot la iveala aproape în fiecare an, parca fara limite, se detaseaza – dupa opinia noastra – doua personaje controversate, ambele cu probleme psihiatrice. Primul este americanul Thomas Neil Cream, un „gentleman doctor”, elegant si rafinat, acuzat si de crime prin otravire împotriva unor dame de consumatie. În 1892 înainte de a fi spânzurat, el a apucat sa mai spuna: „Eu sunt Jack Spinteca….!” Vorbele i-au fost curmate de streang. La fel de impresionanta este istoria altui gentleman, un avocat care urmase si cursuri de medicina, pe nume Montague John Druitt. Foarte retras si fara a avea relatii publice cu femei, Druitt a fost în primul rând suspectat – culmea! – de propria-i familie. Se pare ca-si construise alibiurile în mod exceptional, caci în perioada crimelor iesea în public în cu totul alte zone ale Londrei, pe terenuri de cricket. Se mai stia ca mama sa avusese grave deviatii psihiatrice însotite de violente si ura prostituatele. Dar cea mai puternica dovada împotriva lui Druitt este una circumstantiala. Ultima crima a lui „Jack” fusese la 9 noiembrie 1888. John Druitt se sinucide la 3 decembrie, aruncându-se în Tamisa cu hainele pline cu pietre (a fost descoperit abia dupa trei saptamâni). Într-un buzunar s-a gasit un bilet de adio cu textul: „Am început sa merg pe calea mamei mele, singura scapare este moartea.” Coincidenta sau nu, dupa decesul lui Druitt crimele au încetat… Dar acasa la el nu s-a gasit arma crimelor, iar scrisul nu semana cu cel al ucigasului care lasase uneori biletele batjocoritoare la adresa politiei.
          Daca ne gândim ca dupa moartea lui Râmaru a încetat seria de crime atribuite lui, atunci cazul ar trebui considerat închis. Dar ce te faci cu suspectul care, dupa 1888, punea în cutii postale din Londra portiuni de rinichi de femeie – cazul Aaron Kosminski, care a murit la balamuc, din cauza unei infectii la picior, în 1919? Nici o grija, vor mai fi inventati si alti Jack Spintecatorul, la fel de ipotetici.