Medicina regenerativa

          Un orizont neasteptat in apararea sanatatii pare sa fie deschis cu asa-numitele celule-susa, prin tehnologii cu care medicii spera sa „repare”, peste câtiva ani, bolnavii de leucemie, diabeticii sau pe cei suferind de groaznicele maladii Parkinson si Alzheimer.
          Despre ce este vorba? Despre folosirea celulelor specializate care apar in urma dezvoltarii embrionului uman, dupa o serie de divizari (stadiile morula-blastula-gastrula etc.

          Un orizont neasteptat in apararea sanatatii pare sa fie deschis cu asa-numitele celule-susa, prin tehnologii cu care medicii spera sa „repare”, peste câtiva ani, bolnavii de leucemie, diabeticii sau pe cei suferind de groaznicele maladii Parkinson si Alzheimer.
          Despre ce este vorba? Despre folosirea celulelor specializate care apar in urma dezvoltarii embrionului uman, dupa o serie de divizari (stadiile morula-blastula-gastrula etc.), si din care se vor forma: sângele, creierul, tesuturile musculare si osoase sau ale inimii, ficatului, stomacului. Oprim deci cresterea coloniei de celule ale embrionului la nivelul potrivit, spun cercetatorii, separam celulele in functie de „locul lor de munca” potential, le crestem separat, pâna când – teoretic, cel putin – se dezvolta o parte a tesutului (sau tesutul in intregime sau, in viitor, organul!) pe care vrem sa-l reparam si transplantam produsul obtinut in zona bolnava a corpului pacientului. Unde, dupa ce „convingem” sistemul imunitar al pacientului sa nu rejecteze noile celule prin substante imunosupresoare), lasam acest straniu „altoi” sanatos sa se integreze, inlocuind celulele bolnave din organism. Si nu numai celulele-susa obtinute din embrioane umane pot fi folosite – ceea ce ridica, la ora actuala, uriase probleme de etica – ci chiar celule-susa pe care le au tesuturile normale ale organismelor – desi in acest caz tehnologia de recuperare si „crestere” a lor este mult mai complicata decât la cele embrionare.
          Mai mult: se va ajunge probabil, la folosirea, de catre pacient, a propriului material, furnizat prin cresterea unui ovocit, in care si ovulul fecundat si spermatozoidul care fecundeaza au ADN-ul donatorilor, deci, dupa dezvoltare si prelevare, celulele-suse ar evita rejectarea, in cazul autovaccinarii – adica un fel de autoreparatie, trecând prin sfânta sfintelor, chiar momentul aparitiei vietii, celula fecundata (ceea ce, va dati seama, va fi stârnit si va stârni, ani si decenii de acum inainte, pur si simplu, revolta cerului oricarei religii!). Cu varianta, foarte dificila tehnologic: autovaccinare cu tesuturi dezvoltate din celule-susa, prelevate de la insusi bolnavul care trebuie tratat. Cândva, in viitor. Deocamdata, daca partea tehnica a procedeului de crestere si folosire a celulelor-susa pare a fi, cel putin partial, stapânita si daca evitam sa privim aspectul etic, preferând sa acceptam ca sanatatea unui om este mai importanta decât dogmele de orice fel, despre partea teoretica a intâmplarii nimeni nu poate spune absolut nimic. Adica: biologii n-au nici cea mai mica idee ce mecanism misterios demareaza imediat dupa fecundarea unei celule, nici de ce procesul, odata pornit, avanseaza implacabil pe calea aceasta dumnezeiasca a transformarii unui grup de celule intr-un organism care isi cunoaste singur drumul spre desavârsire. Nici de ce celulele stiu ele insele ce trebuie sa faca si in ce sa se transforme! Cine si cum ii „spune” unei celule-susa sa se transforme in neuroni (celule nervoase) si nu in, de pilda, celule Malpigni din ficat – ramâne un mister perfect.
          Ceea ce, fireste, nu-i impiedica pe biologi si farmacisti sa preia partea practica a lucrurilor. Sa proiecteze si sa dezvolte tehnologii salvatoare pentru bolnavii din viitorul apropiat si efectiv prelungitoare de viata, pentru pacientii de peste unul-doua decenii. Companii bio breveteaza de zor tehnicile de prelevare si crestere a celulelor-susa, de inserare si „altoire” a lor pe organismul uman.
          Straniu este ca, dupa ce s-a inconjurat de electronica, lasere, chimioterapie si radiologii de toate felurile, Homo faber se intoarce, iata, spre propria-i persoana, cutremurându-se de maretia ei si, faptura pragmatica, declanseaza, inevitabil, procesul de autoexploatare prin care, folosindu-si propriile-i „masinarii”, devine autorul propriei sale desavârsiri.