O jucarie numita Pamânt (I)

          Se desfasoara la Johannesburg, la sfârsitul lunii august, poate cea mai importanta manifestare social-politica a acestor ani: Summit-ul Mondial al Dezvoltarii Durabile (poate ca sustenabil, in loc de durabil defineste mai bine termenul: progresul societatii umane, cu fata spre viitor, având mereu grija pentru ceea ce lasam generatiilor urmatoare). 70.

          Se desfasoara la Johannesburg, la sfârsitul lunii august, poate cea mai importanta manifestare social-politica a acestor ani: Summit-ul Mondial al Dezvoltarii Durabile (poate ca sustenabil, in loc de durabil defineste mai bine termenul: progresul societatii umane, cu fata spre viitor, având mereu grija pentru ceea ce lasam generatiilor urmatoare). 70.000 de participanti vor discuta, la SMDD, despre apa, energie, prapastia dintre bogati si saraci, efectul de sera, deseuri, sanatate, hrana, educatie. Unul dintre subiectele cele mai „fierbinti” – acumularea dioxidului de carbon in atmosfera terestra – va fi privit sub toate aspectele: tehnologic, economic, politic, social, atât de catre reprezentantii guvernamentali, cât si de oamenii de stiinta dar si de reprezentantii societatii civile (gen „Greenpeace”, eroul luptei pentru curatenia planetei).
          Or, acumularea galopanta a gazului CO2, urmare a prea multelor focuri industriale care ard pe planeta este un fapt dovedit, concretizat prin acordul de la Kyoto, in care cele mai multe tari ale lumii promit sa reduca emisiile de CO2 (cu exceptia, notabila, a guvernelor SUA, Canadei, Chinei, Indiei). Dar cercetatorii au facut un pas mai departe, luând-o inaintea politicului si au propus, deja, noi metode de stocare, ca exemple de cutezanta stiintifica, venind din partea celor mai responsabile persoane care traiesc pe Terra, oamenii de stiinta.
          Prima este folosita de transnationalele petroliere (Norsk Hidra, TotalFiraElf, Exxon) si inseamna pomparea CO2 in puturile de petrol si cavitatile subterane, cu dublu scop: „ascunderea” CO2 si crearea de presiune care sa elibereze mai multe hidrocarburi, trimitându-le spre suprafata. Dar nu numai sub pamânt, ci chiar si sub ape se gândesc cercetatorii sa depoziteze CO2: cei de la Universitatea americana Berkeley si laboratoarele Lawrence Livermore National propun sa experimenteze preluarea gazului carbonic direct de la sursele poluante (cosuri de fabrici si centrale termice) pentru a-l trimite sub mare, la 1.500-3.000 m adâncime, unde presiunea il lichefiaza si gazul lichid, mai greu decât apa, ramâne sa zaca pe fundul marii – deci nu mai polueaza si nu mai creeaza efect de sera. Desigur, nu se stie inca daca „sacii” uriasi de CO2 astfel depozitati nu afecteaza, cumva, viata sub ape. Dar, incercând, la inceput pe suprafete mici, ne putem da seama care sunt riscurile si care sunt câstigurile, spun ecologii oceanelor.
          A treia metoda seamana cu ceea ce facea dr. Marioara Godeanu la celebrele sale piramide: punea plantele acvatice sa strânga, in radacinile lor plutitoare, otravurile, deci si gazul carbonic – o conferinta la Marakech, Maroc, a aratat experienta companiei Peugeot care, pentru a-si imbunatati imaginea, a plantat in Amazonia adevarate „puturi de carbon”, paduri care absorb ucigatorul gaz, conservându-l in tulpini. Dar… la fel face Franta, si nu de azi, de ieri, ci inca din secolul XIX, când conducatori luminati au decis reimpadurirea masiva a Hexagonului, la fel Germania, dupa cel de-a doilea razboi modial, la fel toate Tarile Scandinave. Japonezii de la Toyota au facut chiar un pas in plus, socotit riscant, de multi ecologi: au „inginerit” genetic o specie de arbore, facându-l mult mai „lacom” de CO2. Si nu numai arbori – cercetarii de la Institutul de Tehnologii Terestre Inovatoare (RITE) au in lucru mai multe specii de plante, pe care le transforma genetic pentru a rezista la seceta si frig, ideale, deci, pentru „inverzirea” deseurilor planetare, care astfel ar deveni uriase covoare absorbante de gaz carbonic.