Patimile Mântuitorului

          „Nu se mai aude tipatul de prea multe soapte”
          
          În 1863 aparea la Paris „Viata lui Iisus”, o extraordinara biografie a Mântuitorului, scrisa de Ernest Renan, cunoscut gânditor francez. Studiul îi era dedicat „sufletului pur al surorii mele Henriette, care a murit la Byblos, pe 24 septembrie 1861”.

          „Nu se mai aude tipatul de prea multe soapte”
          
          În 1863 aparea la Paris „Viata lui Iisus”, o extraordinara biografie a Mântuitorului, scrisa de Ernest Renan, cunoscut gânditor francez. Studiul îi era dedicat „sufletului pur al surorii mele Henriette, care a murit la Byblos, pe 24 septembrie 1861”. Lucrarea a nascut numeroase polemici care nu s-au stins nici astazi. Iata in continuare câteva extrase din „Viata lui Iisus”.
          
          CINA CEA DE TAINA
          
          „Praznicele lor (ale apostolilor) erau cele mai placute momente ale acelei comunitati pure. Atunci se strângeau toti, Iisus le vorbea pe rând si întretinea o conversatie vie si fermecatoare, fericit sa vada aceasta familie spirituala adunata în jurul lui. Împartirea pâinii era considerata un fel de comunicare strânsa, o legatura reciproca. Iisus folosea cuvinte extrem de puternice, care erau luate apoi într-un sens literal. Uza, în acelasi timp, de concepte ideale, folosind expresii foarte materiale. Dorind sa exprime ideea ca un credincios traieste doar prin el, ca el (corpul, sângele si sufletul) era viata adevaratei credinte, spunea discipolilor: ” Eu sunt hrana voastra” o propozitie care, transformata în stil figurat, a devenit „Carnea mea este pâinea voastra, sângele meu, bautura voastra”. Stilul acesta puternic subiectiv îl ducea si mai departe. Stând la masa si aratând cu mâna mâncarea, spune: „Sunt aici – si aratând pâinea – aceasta este trupul meu” si apoi aratând vinul: „Acesta este sângele meu”.”
          
          ULTIMELE ZILE
          
          „Iisus, conform obiceiului sau, mergea sa-si petreaca noaptea în satul Bethany. În urmatoarele trei zile (luni, marti si miercuri) a venit mereu în Ierusalim, dar dupa apusul soarelui se întorcea la Bethany, oprind la fermele din partea vestica a Muntelui Maslinilor, unde avea multi prieteni. O adânca melancolie apare în aceste ultime zile în sufletul lui Iisus care era o fire voioasa si linistita. Toate marturiile povestesc ca, înainte de a fi arestat, Iisus a trecut printr-un scurt moment de îndoiala si tulburare… Dupa unii, incidentul s-a petrecut în gradina Gethsemany. Iisus, se spune, s-a îndepartat nitel de discipolii sai care dormeau, însotit doar de Petru si de cei doi fii ai Zabediei, a cazut în genunchi si s-a rugat… Acest lucru s-a întâmplat în ultima noapte a vietii lui Iisus, joi, cu putin înainte de arestarea sa. Daca aceasta versiune este adevarata, este greu de înteles de ce Ion, care a fost un martor intim al acestui episod emotionant, nu îl mentioneaza în succesiunea faptelor narate de el, referitoare la noaptea de joi…”
          
          ARESTAREA
          
          „Era noapte plina când au parasit încaperea. Iisus, conform obiceiului, a trecut valea Kedronului însotit de discipolii lui, ajungând în gradina Gethsemany, la piciorul Muntelui Maslinilor unde s-a asezat. Erau toti adormiti lânga el când în gradina a aparut brusc un grup înarmat cu bastoane si torte aprinse. Erau garzile templului, un fel de politie aflata sub controlul preotilor. Grupul era însotit si de un detasament de soldati romani înarmati cu sabii. Ordinul de arestare venea de la Înaltul Preot si de la Sanhedrin. Iuda, conform traditiei, era în capul acestui detasament si, dupa unii, era hotarât sa-l tradeze cu un sarut. Oricum au stat lucrurile, se pare ca arestarea nu s-a facut fara o oarecare opozitie din partea discipolilor. Unul dintre ei (Petru, dupa unii martori oculari) si-a scos sabia si l-a ranit la ureche pe unul dintre servitorii marelui preot, pe nume Malchus. Iisus n-a opus nici o rezistenta si s-a predat soldatilor.”
          
          JUDECAREA
          
          „Pilat l-a întrebat daca este într-adevar Regele Iudeilor. Iisus n-a ascuns nimic din ceea ce gândea. Dar marea ambiguitate a vorbirii lui care fusese sursa puterii lui si care, dupa moarte, avea sa-i stabileasca domnia, s-a întors împotriva lui. Un idealist sa spunem, care nu stie sa distinga între spirit si trup, Iisus, ale carui cuvinte, ca sa folosesc o imagine din Apocalipsa, erau ca o sabie cu doua taisuri, n-au fost pe placul puternicilor de pe pamânt. Daca îl credem pe Ioan, el si-a marturisit rangul, dar a rostit în acelasi timp aceasta propozitie profunda: „Împaratia mea nu este pe acest pamânt”. Pilat nu a înteles nimic din acest idealism. Iisus i s-a parut un visator inofensiv… A propus multimii sa-l elibereze pe „Regele Iudeilor”. Preotii au simtit imediat pericolul. Au actionat cu repeziciune si pentru a contracara propunerea lui Pilat au sugerat multimii numele persoanei foarte cunoscute în Ierusalim care trebuia aleasa. Printr-o coincidenta singulara, acesta se numea tot Iisus, si avea porecla Bar-Abba sau Bar-Rabban. Era un personaj foarte cunoscut si fusese arestat pentru ca luase parte la o rasmerita în care fusese omorât un om. Multimea a strigat „Nu pe acesta, ci pe Iisus Bar-Rabban” si Pilat a fost obligat sa-l elibereze pe Iisus Bar-Rabban. „Crucificati-l!” striga multimea…”
          
          CRUCIFICAREA
          
          „S-a ajuns la locul executiei. Dupa obiceiul evreiesc, condamnatilor li se oferea un vin puternic aromatizat, o bautura toxica, pentru a-i ameti. Iisus, dupa ce a atins cu buzele bautura, a refuzat sa bea. Aceasta consolare jalnica oferita condamnatilor obisnuiti nu se potrivea cu natura lui exaltata. Prefera sa paraseasca lumea cu mintea perfect limpede si sa primeasca moartea cu constiinta treaza. A fost dezbracat de haine si legat de cruce. Crucea era facuta din doua bârne legate în forma literei T. Nu era foarte înalta, picioarele aproape ca atingeau pamântul. I-au fixat mâinile pe cruce si i le-au batut în cuie. Si picioarele erau deseori batute în cuie, dar alteori erau doar legate cu sfoara. O bucata de lemn era prinsa în partea de mijloc a crucii si trecea între picioarele condamnatului. În caz ca mâinile condamnatului se rupeau, aceasta sustinea corpul pentru a nu se prabusi de pe cruce… Iisus a trait toate aceste pregatiri în toata atrocitatea lor… Conform obiceiului roman, o inscriptie a fost atasata în vârful crucii, care spunea în trei limbi, greaca, latina si ebraica: „Regele Iudeilor”. Era ceva insultator si dureros în aceste cuvinte…” „
          
          Cine a fost Ernest Renan
          
          Ca majoritatea „infidelilor”, Ernest Renan a crescut într-o atmosfera de credinta. S-a nascut în orasul breton Treguier în 1823, un oras de pescari. Pe când avea 5 ani, tatal lui, pescar, si-a pierdut viata în mare. Renan a dorit sa devina preot. A intrat la colegiul ecleziast din Treguier, unde s-a dovedit o inteligenta atât de sclipitoare încât a fost trimis la un colegiu superior la Paris. Aici, Renan si-a dat seama ca n-o sa ajunga preot catolic. Conform spuselor lui, studiul critic al Bibliei i-a întarit aceasta schimbare de atitudine. Parasind viata religioasa la 22 de ani, Ernest Renan nu are din ce trai în viata laica si primeste cadou 500 de franci de la sora lui, Henriette, cu 12 ani mai în vârsta. În 1849, guvernul francez îl trimite pe Renan într-o misiune stiintifica în Italia si la întoarcere primeste un post mic la Biblioteca Nationala. Supravietuieste alaturi de Henriette care vine sa locuiasca împreuna cu el. În 1852 îi apare lucrarea despre filozoful islamic din evul mediu, Averroes. Cartea îi aduce titlul de doctor si îi stabileste reputatia de gânditor. Se casatoreste si în 1859 publica noi traduceri, cu comentarii, a Cartii lui Jov si Cântarea Cântarilor. Când catedra de Ebraica si Caldeiana de la „Collège de France” devine vacanta, Renan îsi depune candidatura. Evident, catolicii se opun, dar Napoleon al III-lea care nu putea renunta la sprijinul politic al catolicilor, îl trimite pe Renan într-o misiune arheologica în Siria. În 1861 termina investigatiile si scrie prima versiune a lucrarii „Vie de Jesus” (Viata lui Iisus), pe care sora lui o copiaza pagina cu pagina. Ajunsi în vechiul Byblos, imaginarul tarâm al lui Adonis, cei doi frati se îmbolnavesc iar pentru Henriette febra este fatala. Renan îsi înmormânteaza sora la Byblos, se întoarce la Paris si în 1863 apare „Viata lui Iisus”, o spectaculoasa biografie a Mântuitorului, pe care Ernest Renan îl descrie dintr-o perspectiva complet umana. Obtine sefia catedrei de Ebraica, dar în cuvântul inaugural spune, spre enervarea catolicilor, despre Iisus asa: „un om atât de mare pe care unii… si acum n-as vrea sa-i contrazic pe cei impresionati de importanta unica a miscarii lui, l-au numit Dumnezeu”. Aceasta ofensa îi aduce, dupa numai patru zile, suspendarea din functia de profesor. Va preda ebraica la el acasa, iar aparitia „Vietii lui Iisus” pune capat sperantelor pentru obtinerea unui post de profesor la „College de France”. Situatia politica din Franta era fluctuanta si ceea ce n-a obtinut Ernest Renan pe timpul celui de-al Doilea Imperiu, va primi în timpul celui de-al Treilea Imperiu. Catedra de Limbi semitice îi este oferita si Renan devine cel mai celebru si mai respectat om de litere din Franta. A murit la 69 de ani, în toamna lui 1892. Cartea „Viata lui Iisus” este prima dintr-o serie de scrieri care se ocupa de originile crestinismului.
          
          UNDE S-A NASCUT ISUS?
          
          „Iisus s-a nascut la Nazareth, un orasel din Galilea care pâna atunci nu cunoscuse nici o celebritate. Toata viata lui a fost marcata cu numele „Nazariteanul” si numai datorita unor rationamente întortocheate, în legendele care-l privesc, s-a ajuns sa se spuna ca s-a nascut la Betlehem… Data precisa a nasterii nu se cunoaste. S-a petrecut cândva pe vremea domniei lui Augustus, prin anul roman 750, probabil cu câtiva ani înainte de anul 1 al unei ere pe care oamenii civilizati o considera ca începând cu ziua în care s-a nascut el. Numele de Iisus care i-a fost dat este o modificare a numelui Joshua. Era un nume foarte obisnuit, dar dupa mai multe legende si aluzii la calitatile de Salvator, la acest nume s-au alaturat semnificatii suplimentare…”
          
          Traducere si prezentare de GEORGE CUSNARENCU