Proiectul „Millenium” – LAGRANGIA S.A.

           De ce ar fi nevoie de aceasta aventura a construirii unor orasele cosmice? Ne întrebam astazi cu totii, asa cum l-au întrebat cândva si pe profesorul Gerald K. O’Neill si discipolii sai, toti membri ai Institutului de Studii Spatiale.

           De ce ar fi nevoie de aceasta aventura a construirii unor orasele cosmice? Ne întrebam astazi cu totii, asa cum l-au întrebat cândva si pe profesorul Gerald K. O’Neill si discipolii sai, toti membri ai Institutului de Studii Spatiale.
           In primul rând datorita nelinistei speciei umane, care impune curiosilor, de milenii, nevoia descoperirii de noi pamânturi. Exodurile, spun ei, vor fi cu atât mai tentante cu cât populatia globului creste continuu. Iar statiile orbitale vor fi santiere pentru constructia astronavelor si astroporturi ideale pentru marile expeditii viitoare.
           Al doilea motiv este însa cel mai demn de luat în seama: pentru a depasi frontierele cunoasterii, cercetarea fundamentala are nevoie de aparate si laboratoare speciale. Vidul cosmic aproape perfect si lipsa gravitatiei vor permite – permit deja – instalarea unor telescoape în spectru vizibil, infrarosii, ultraviolete, radiatii X, dar si montarea – în statii orbitale – a unor bioreactoare pentru experiente genetice lipsite de risc.
           Furnizarea de sateliti-centrale energetice ar fi cea de-a treia cauza pentru care orasele spatiale ar putea sa para atragatoare prin 1998-2010: un asa numit satelit Gläser recolteaza energie solara printr-o retea de mai multe mii de metri patrati de oglinda si o transmite pe Terra sub forma de microunde; reconvertirea acestora în curent electric înseamna 5000 MW energie! Or, construirea satelitilor Gläser pe scoarta terestra si urcarea lor pe orbita stationara este o operatie extrem de costisitoare, daca nu chiar imposibila economic; este mult mai rentabila realizarea lor direct în cosmos, din materiale extra-terestre! Fara nici un fel de probleme energetice, deoarece Soarele, cvasietern, pune la dispozitia constructorilor, montorilor, energeticienilor, metalurgistilor, practic, energii fara limite.
           Industriile Cosmosului, promitatoare chiar si acum, dar pline de perspective pentru deceniul urmator ar fi ultimul argument: se pot creste cristale, se pot fabrica medicamente, circuite electronice si materiale compozite mult mai ieftin în spatiul cosmic decât la suprafata Pamântului.
           Daca întrebarea de ce? ofera multe raspunsuri pentru a justifica utopia – deocamdata! – a continentului Lagrangia (mi-l si închipui pe J. Swift ricanând din Laputia lui!) dar mai ales a dezvoltarii unor societati comerciale planetare de tipul „Lagrangia S.A.”, aventura colonizarii spatiului cosmic din apropierea Pamântului nu poate demara pâna când nu se raspunde exact la întrebarea: cum?
           Profesorul O’Neill sustine ca tehnologiile dezvoltate pentru naveta spatiala si reteaua de sateliti artificiali sunt suficiente pentru a putea lansa conceptul fabricarii în orbita. Adaugând si experienta dobândita de cosmonautii sovietici si rusi, în decursul sutelor de zile de munca în statiile Saliut, Skylab si Mir, ca si faptul ca material de constructie se gaseste suficient de mult în orbita (circa 8000 de „resturi cosmice”) conceptul pare, într-adevar, realizabil. Ideile nebunesti ale lui Homo faber au întotdeauna, s-o recunoastem, un miez pragmatic – de unde si lumea aceasta atât de încarcata de tehnica în care traim.