Revista lui Tanase

           Ramasesem în numarul trecut la evocarea Teatrului de Revista din România, teatru care îl are în capul afisului pe inegalabilul Constantin Tanase. Citam, saptamâna trecuta, din monografia alcatuita de Aurel Storin, un extraordinar de actual cuplet din premiera spectacolului „Pa ce.

           Ramasesem în numarul trecut la evocarea Teatrului de Revista din România, teatru care îl are în capul afisului pe inegalabilul Constantin Tanase. Citam, saptamâna trecuta, din monografia alcatuita de Aurel Storin, un extraordinar de actual cuplet din premiera spectacolului „Pa ce…?” din stagiunea 1924. Patru ani mai târziu, Tanase reuseste alta performanta: aducerea starului de culoare, Josephine Baker, la Bucuresti. La Paris, pustoaica de 21 de ani înnebunise pe toata lumea, inclusiv pe Tanase care avea obiceiul sa viziteze orasul luminilor din când în când pentru a se pune la curent cu ultimele noutati în materie de revista sau de „music-hall” cum zic americanii. În clipa în care a întâlnit-o pe „sirena tropicelor” cum era Josephine în epoca, Tanase a fost vrajit. Mintea lui însa a tesut imediat un plan de actiune. Trebuia s-o aduca la Bucuresti, o data pentru ca ar fi fost pacat sa n-o vada lumea si apoi nu putea Tanase sa rateze un asemenea eveniment teatral pentru „Carabus”. Numai ca „sirena” pretindea 100.000 de lei pe seara, ceea ce, pentru acei ani, era enorm. Tanase care era chibzuit si deloc aventurist, a mers de data asta pe filozofia lui „fie ce-o fi”. Prevazator, însa, a închiriat pentru vara lui 1928, sala „Eforie”, asta în caz de ploaie. Iar cei de la „Carabus” începusera repetitiile la un spectacol care trebuia sa o includa si pe dansatoarea de la Paris. Cu un efort de imaginatie, ne putem închipui curiozitatea cu care au întâmpinat-o bucurestenii pe celebra dansatoare, poate prea tânara pentru gustul lor, poate prea expansiva si poate prea neagra. Cum-necum, spectacolele s-au tinut seara de seara la sala „Eforie”, pentru ca asa cum prevazuse Tanase, ploaia nu contenise. Lumea a asteptat-o pe Josephine Backer la Gara de nord, alaiul curiosilor a însotit-o prin Bucuresti, fetei i-au placut floraresele noastre, despre care a crezut ca sunt din stirpea ei, oricum, a facut dese opriri în dreptul tigancilor florarese si masina în care era alaturi de Tanase s-a umplut de flori. Spectacolele au fost si ele de succes, s-au încasat bani frumosi, chiar daca încasarile n-au acoperit cheltuielile. Însa Constantin Tanase îsi satisfacuse o dorinta: adusese ceva deosebit în România. Era cel mai tare impresar, am putea spune.Nori negri Feeria din 1928 avea sa fie înlocuita începând din 1929 cu criza economica severa. Criza din lume, care avea sa tina pâna în 1933, lovea si România. Iar Tanase nu putea începe stagiunea decât cu un spectacol pe masura: „Ai-n-ai…dai!. Saracia era salvata prin umor. Dar nu un umor facil, ci o adevarata satira. Pentru tinerii care n-au auzit niciodata de cupletul lui Tanase din acest spectacol, îl voi reproduce in extenso:
           „Grea e viata, mai badie/pretutindeni saracie/birurile se tin scai/ ai-n-ai…dai!/Biet rumânul, ca un câine/fuge, fuge dupa pâine/vai de mama lui de trai/ ai-n-ai…dai!/Perceptoru-ntâi se-ndeasa/vedea-l-as întins pe masa/ce sa faci? Oftezi si vai/ai-n-ai…dai!/Ba te mai ia si cu toba/îti vinde si garderoba/fara vorba!Aint, tvai, drai/ai-n-ai… dai!/Mai vine si primaria/cica îti ia murdaria/sa-ti pui capul sub vatrai/ai-n-ai…dai!/Când manânci numai lipie/de-unde dracu murdarie/dar ei nici nu vor sa stie/ai-n-ai…dai!/Noi pârlitii ducem grosu/tot pe noi cade ponosul/si platim ca niste frai…/ai-n-ai …dai!/Tot noi ducem statu-n sale/Fiindca aia cu parale/cum se-ntâmpla, vezi matale/ai-n-ai…dai!”
           Frumos, nu? În 1930, marele actor V. Maximilian îsi sarbatorea 30 de ani de teatru. S-a compus un spectacol pentru aceasta aniversare. Cu ocazia spectacolului care trebuia sa fie unic, jucat adica o singura seara, a fost invitata sobra artista Lucia Sturza-Bulandra. Si nu în sala, ci pe scena. Si nu singura, ci împreuna cu Tanase. Cei doi au interpretat un cuplet care se termina cu un dans frenetic. Aurel Storin ne aminteste ca succesul a fost uluitor si spectacolul s-a reluat seara de seara, timp de câteva saptamâni, pâna la sfârsitul stagiunii. În anii de saracie, spiritul era liber si oamenii stiau sa aprecieze actorii.