Sângele albastru

          Povestea – trista – ar fi putut fi scrisa in România. Iat-o
          
          Cu mai bine de 20 de ani in urma, medicul rus – sovietic, atunci – Felix Beloiartev – descopera un inlocuitor al hemoglobinei, al sângelui uman, oxidant si purtator al hranei pentru celulele din corpul nostru.

          Povestea – trista – ar fi putut fi scrisa in România. Iat-o
          
          Cu mai bine de 20 de ani in urma, medicul rus – sovietic, atunci – Felix Beloiartev – descopera un inlocuitor al hemoglobinei, al sângelui uman, oxidant si purtator al hranei pentru celulele din corpul nostru. Colegii, bineinteles, tabara pe el – cam cum a patit doctorul Ladislau Elthes, cu ceaiurile sale de protectie hepatica sau celebrul – acum – doctor Puscas, cu Ulcosilvanilul sau sau legendara – acum! – Ana Aslan, cu misteriosul sau preparat de intinerire, Gerovitalul. Lumea academica sovietica, la fel, s-a repezit sa-i puna bete in roate urmare a principiului: daca nu au facut americanii sau nemtii inventia asta, cum ai sa reusesti asa ceva, tu, un amarât de medic din oraselul Puscinc? Va spun. Exact ca la noi.
          In prima sa parte de existenta, problema perfluoranului – asa se numeste sângele sintetic – are o rezolvare simpla si neasteptata: medicul cercetator Felix Beloiartev nu rezista tensiunii create si se sinucide. Apoi cad, pe rând, Uniunea Sovietica si puterea Academiei Ruse, vine economia capitalista – si cui ii mai arde de stiinta si cercetare stiinfica? Povestea are insa o continuare, pentru ca un prieten al lui Beloiartev, pe nume Hensik Ivanski, crede in „sângele albastru”, cunoaste bine experientele din deceniul IX de la Puscino si isi convinge colegii sa revina in laboratoarele de acasa, la comoara care sta ingropata. Revin circa 40 de medici, chimisti si laboranti, sustinuti, de aceasta data, de administratia constienta ca sângele pentru transfuzii este o mare problema – caci verificarea, filtrarea si pastrarea celui de la donatori prezinta riscuri si cheltuieli din ce in ce mai mari – iar rezolvarea acestor probleme poate insemna un urias pas inainte in stiinta, dar si profit gigantic. Actiunea prinde viteza si pentru ca doi dintre fostii colegi de echipa ai lui Beloiartev au plecat spre alte zari – si acolo unde sunt dezvolta, pe bani americani si germani, tot substitutul de sânge, zis „albastru”.
          Ce spera acum Ivanski, conducatorul proiectului? Ca totusi, cei 20 de ani avans ai rusilor in cercetarea privind perfluoranul le vor aduce acestora intâietatea. Al doilea: ca un particular va investi in aceasta aventura pentru a vinde licenta altora, deci doar pentru specula. Al treilea: ca insusi statul rus va constitui instalatiile – simplisime, se pare – de producere a perfluoranului sau ca o banca ii va imprumuta cu bani pe cercetatorii implicati, pentru a construi ei fabrica si pentru a avea astfel intâietatea – si chiar monopolul, pentru o vreme, de ce nu – in realizarea, pe scara industriala, a hemoglobinei sintetice. Si, patru: ca fabrica de perfluoran va fi construita chiar la Puscino, adica acolo unde invidia, gelozia, rautatea si prostia colegilor de breasla l-au facut pe Felix Beloiartev sa-si puna capat zilelor.
          Face-vom si noi vreodata la fel, cu Boicilul, Ulcosilvanilul, Gerovitalul, Ossidenta si tehnologia anti-paradontoza ale lui Osipov-Sinesti, preparatele antireumatice ale lui Ionescu-Calinesti sau stimulentele pe baza de catina ale biochimistului Ion Brad?