De obicei, cand mergem printr-o padure, suntem foarte atenti la spectacolul feeric ce ni se asterne, realmente, la picioare: pajisti verzi cu zeci si zeci de frunzulite crude, decorate din belsug cu petalele multicolore ale florilor salbatice, dar si alte vegetale precum ciupercile ori chiar fragmente de crengi rupte, de forme care ne stimuleaza imaginatia.
Prea rar ne întrebam ce se întampla si sus, la varfurile vii ale crengilor arborilor, care duc si ele o viata nebanuit de bogata si de surprinzatoare. Poate ca unii au auzit despre straniul fenomen numit „timiditatea varfurilor”, înca un mister pentru cercetatorii naturii vii. El sta marturie capacitatii unor copaci de a mentine – am îndrazni sa spunem chiar intentionat, constient – o anume distanta între varfurile crengilor lor cele mai viguroase, iar surpriza socanta e ca nu o fac deloc la întamplare. Ei creeaza astfel o „fanta de timiditate” ce masoara de regula între 10 si 50 de centimetri.
Fotografiile realizate de cercetatori în acest sens arata cum aceasta „timiditate” constituie o trasatura clara si neregulata ce ia forma unei veritabile opere de arta naturale. Acest comportament vegetal a fost remarcat prin anii 1920 si a fost apoi nevoie sa treaca alte cateva decenii pentru ca acest concept sa se impuna, mai întai în Australia. Ulterior, el a fost foarte putin studiat, ceea ce a permis perpetuarea misterului. Ceea ce totusi se stie este ca „timiditatea” nu afecteaza chiar toti arborii si ca se manifesta deopotriva la nivelul varfurilor crengilor, dar si la cel al radacinilor!
Fara a se gasi explicatii, s-a observat însa ca uneori sunt „timide” doar crengile, nu si radacinile. Sau invers. Pana la depistarea unor explicatii plauzibile, se emit deocamdata ipoteze si speculatii.
Unii cercetatori cred ca e vorba despre o atitudine defensiva care vizeaza reducerea raspandirii insectelor daunatoare între arbori. Altii invoca chiar o anume „prudenta” a acestora, o protectie împotriva eventualelor ruperi si fisuri ce s-ar putea produce daca un arbore afectat cade peste altul, vecin cu el.
În fine, se crede si ca prin tinerea la distanta a varfurilor crengilor, arborii nu vor decat sa optimizeze astfel expunerea la lumina diurna, facand astfel mai eficace procesul de fotosinteza. Dar pana cand „atoatestiutorul” om va reusi sa explice astfel de enigme ale lumii vegetale, suntem obligati sa recunoastem ca si arborii sunt fiinte vii, înzestrati fiind chiar cu un anume gen de ratiune si inteligenta.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii