In ciuda faptului ca Hernán(do) Cortés era un tanar zvapaiat, cam arogant si ca in inima lui se ascundea un aventurier dornic de o viata mai buna decat a parintilor lui scapatati, Lumea Noua descoperita de Cristofor Columb il astepta ca pe un invingator. Si aceasta ocazie nu avea sa fie scapata de impetuosul Cortés care se simtea atras de aventura cuceririi Mexicului ca de un magnet puternic, fara sa-si imagineze vreodata ca va ramane si in cartile de istorie sau in enciclopediile din zilele noastre. In fond, ceea ce dorea el era doar sa puna mana pe o prada bogata si sa se intoarca acasa cu cuferele pline, pentru o viata indestulata.
E visul oricarui aventurier de atunci sau de azi. Ocazia de care vorbeam s-a ivit in momentul in care guvernatorul Cubei recent descoperite, Diego Velázquez de Cuéllar, i-a dat misiunea de a pleca in Mexic in fruntea unor oameni pusi pe treaba. Numai ca sansa de a ramane in istorie drept primul conchistador spaniol care a invadat Mexicul era sa i se risipeasca din fasa, in momentul in care guvernatorul Velázquez, lasandu-se prada intrigilor, a hotarat sa-i retraga lui Cortés misiunea proaspat incredintata.
Numai ca flerul si spiritul de aventurier innascut l-au facut pe Cortés sa grabeasca pregatirile de plecare, sa nesocoteasca ordinele si sa ridice ancora cu destinatia Mexic exact pe data de 18 februarie 1519. Si astfel, in acea zi, a inceput sfarsitul civilizatiilor mezoamericane aflate in plina dezvoltare. Doar istorii suprarealiste ar putea sa ne dea o imagine a acestor vechi civilizatii de pe continentul american, cum ar fi aratat ele daca s-ar fi dezvoltat fara invazia spaniola sau daca aceasta invazie ar fi urmat un scenariu integrator si nu unul exterminator. In lipsa acestora, ramane istoria cruda a imperiului aztec care, fara sa stie, in acel februarie al anului 1519, isi traia ultimele clipe.
E drept ca si strategia lui Cortés a dat roade in acel spatiu ramas secole intregi anonim: el s-a aliat cu unele triburi pentru a le folosi impotriva altora. A folosit pentru aceste manevre, care par atat de usor de folosit si astazi, o femeie de prin partea locului, Dona Marina, pe post de interpret, femeie care mai tarziu avea sa-i nasca si un fiu.
Succesul lui Cortés pe taram mexican trebuie sa-l fi vexat pe guvernatorul Cubei care s-a hotarat sa-l cheme acasa, si cum stia ca proaspatul comandant n-o sa vina de buna voie, pe 23 aprilie 1520 l-a trimis pe omul sau de casa, Pánfilo de Narváez, in fruntea unei armate sumare, care trebuia sa-l puna in lanturi pe razvratitul Cortés. Numai ca, incalzita de luptele mexicane si cu proaspat miros de sange in nari, armata lui Cortés l-a invins pe Pánfilo si l-a aruncat in inchisoare, unde a ramas pana in 1521.
Omul era nascut un perdant, fiindca incercand sa ajunga in Florida in fruntea unei expeditii, cativa ani mai tarziu, Narváez a murit inecat. În schimb, destinul lui Hernán Cortés era scris cu litere de aur. Dupa ce a reusit sa distruga ultimele rezistente ale imperiului aztec, Cortés a primit drept rasplata titlul nobiliar de Marques del Valle de Oaxaca desi el si-ar fi dorit si titlul de Vicerege al Mexicului, pe care, judecand cu mintea de azi, l-ar fi meritat din plin.
Faptul ca acest titlu a fost dat unor rude ale regelui Spaniei nu a facut decat sa-l umple de amaraciune pe Cortés care, bogat si innobilat s-a multumit sa se intoarca in Spania unde a si murit in patul sau. Final linistit pentru un nelinistit conchistador care semnase certificatul de deces al unei stravechi civilizatii. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii