Marturia artistului este, de foarte multe ori, determinanta pentru caracterizarea operei sale, în pofida comentariilor si speculatiilor criticilor de arta. Americanul Jim Warren este un astfel de caz, dincolo de faptul ca este autorul unor splendide compozitii pseudomitologice realizate în acril.
Marturia artistului este, de foarte multe ori, determinanta pentru caracterizarea operei sale, în pofida comentariilor si speculatiilor criticilor de arta. Americanul Jim Warren este un astfel de caz, dincolo de faptul ca este autorul unor splendide compozitii pseudomitologice realizate în acril.
Nascut în 1944 în statul Michigan, Jim Warren a avut discernamântul de a nu se lasa influentat de toate povestile (adevarate?) legate de misterioasele disparitii de nave si avioane din interiorul Triunghiului Bermudelor. În mod cert, unica apropiere fata de acea zona de trista faima este doar mediul acvatic al scenelor din compozitiile sale. Nimfele, zeite ale apelor, capata la Warren o cu totul alta dimensiune. Ele se contopesc cu apele curgatoare prin intermediul fermecatoarelor lor plete; obsesia cascadelor alcatuite din suvitele zeitelor râurilor si fluviilor a fost, de altfel, tema unei expozitii foarte bine primite la New York, în primavara acestui an. Una din cele mai iubite metafore în care exceleaza Jim Warren este cea a valurilor care vin dinspre ocean (infinitul albastru) spre tarm, sau care se metamorfozeaza la mal, ca niste magnifice miracole, sub ochii muritorilor de rând. Fie ca este vorba de o splendida femeie nascuta din spuma talazurilor (precum Afrodita), fie ca este vorba de îmbratisarea unor îndragostiti, fie ca valul este asimilat unei herghelii de cai albi care par ca vor sa invadeze Pamântul cu puritatea lor, senzatia privitorilor acestor capodopere este ca frumusetea neîntinata a apelor oceanelor poate spala pacate celor care traiesc pe uscat. Din punctul meu de vedere, subiectiv, desigur, compozitia intitulata „Fiica lui Guliver” îl reprezinta definitoriu pe Jim Warren. Femeia uriasa care agonizeaza la tarm, în prezenta unor martori cât se poate de obisnuiti ne duce cu gândul la Jonathan Swift si la celebrele Calatorii ale lui Gulliver. Artistul parca vrea sa ne confirme existenta unui Gulliver feminin sosit pe uscat într-o misiune salvatoare: frumosul, conservat cu sfintenie de apele nemarginite, invadeaza pamântul plin de necuratenie. De altfel, ideea ca ceva trebuie împrospatat în viata noastra de zi cu zi este sugerata în cel mai inteligent mod artistic, prin prezenta imaginii vulcanului Krakatao în timpul eruptiei. Apa si focul sunt, în mai toate mitologiile lumii, elementele purificatoare, anuntând moartea si renasterea. Jim Warren, prin compozitiile sale aparent inspirate din vecinatatea Triunghiului Bermudelor, este de fapt un adorator al oceanului.
În asteptarea zapezii de altadata
Mos Craciun si spiridusii lui din regiunea finlandeza Laponia sunt ocupati sa...
Comentarii