Viitorul apartine spatiului

          1. Santorin – un vulcan niciodata stins
          
          Insula Santorin face parte din arhipelagul grecesc al Cicladelor din Marea Egee.

          1. Santorin – un vulcan niciodata stins
          
          Insula Santorin face parte din arhipelagul grecesc al Cicladelor din Marea Egee. Numit si Thera, vulcanul care domina aceasta zbuciumata fâsie de pamânt este activ de cel putin 400 de mii de ani, cu o periodicitate nedefinita, iar multe din eruptiile sale au fost catastrofale. Intre rabufniri (ultima importanta s-a produs in 1950), prin cosul vulcanic ies gaze fierbinti si vapori de apa, semn ca este permanent in clocot.Izvor de controverse
          De una din cele mai devastatoare manifestari ale acestui infern sunt legate doua din marile evenimente legendare ale preistoriei si istoriei: scufundarea miticului continent al Atlantidei si biblica traversare a Marii Rosii de catre triburile israelite, in cadrul exodului lor din Egipt spre Tara Fagaduintei. Data colosalei eruptii a lui Santorin este inca incerta; ea este fixata stiintific (cu o precizie de 20-50 de ani) in anul 1490 i.Ch. sau in 1645 i.Ch. Timp de mai multe zile, nori grosi de cenusa au fost aruncati pâna la 30 de kilometri altitudine, iar uriase valuri (tsunami) au maturat coastele Mediteranei, inclusiv Delta Nilului. Practic, clima in acea regiune s-a racit brusc si mai multe luni Soarele n-a mai fost vizibil in regiune. Civilizatiile minoica, egipteana, feniciana si altele din Bazinul mediteranean au inregistrat in folclorul si mitologiile lor acest eveniment ca pe un fel de „sfârsit al lumii” datorat mâniei divine. Specialistii compara eruptia lui Santorin din mileniul II i.Ch. cu eruptia vulcanului indonezian Krakatau din 1883, când au pierit peste 30 de mii de oameni.
          Datele stiintifice privitoare la perioada cataclismului contravin, insa, cu datarea ambelor legende. Astfel, pe baza unei vaste baze de informatii istorico-geologice, disparitia Atlantidei s-ar fi produs in secolul X i.Ch., la sfârsitul ultimei glaciatiuni si ar fi explicata in buna parte prin topirea gheturilor din regiunile polare. Insusi modul de calcul al dinastiilor facut de Herodot conduce catre aceeasi epoca. Iar consecinta logica a acestor premise este ca Atlantida nu a fost Insula Santorin (sau Arhipelagul Cicladelor), ci acea intindere de pamânt din Oceanul Atlantic, plasata de Platon in enigmatica Mare a Sargaselor. Tot in mod stiintific, exodul celor douasprezece triburi israelite din Egipt si favorizarea acestuia de conditii meteorologice speciale, atestate geofizic, sunt „dependente” de domnia faraonului Ramses II (1304-1234 i.Ch.). Dar acea eruptie majora a vulcanului Santorin s-ar fi petrecut mai devreme, in timpul domniei reginei Hatsepsut (1490-1468 i.Ch.) sau chiar mai inainte de aceasta. Si totusi, toate descrierile biblice privitoare la manifestari anormale ale naturii, inclusiv cele „zece plagi” cu care Dumnezeu a pedepsit Egiptul, se potrivesc, cu urmarile climatice provocate de raspândirea norilor de cenusa vulcanica si de valurile neobisnuit de mari datorate miscarilor seismice aferente eruptiilor in lant. Deci nici din acest punct de vedere, „explozia Santorin” nu corespunde stiintific cu datele istorice. Unde este eroarea? Se acorda o prea mare importanta acelei catastrofe naturale si se doreste neaparat (din partea unor cercuri de istorici) acoperirea unei pete albe a istoriei umanitatii?
          In functie de grupul de specialisti care studiaza fenomenul Santorin, fie ca lucrurile sunt lasate in suspensie, ca o provocare la o disputa permanentizata, fie ca istoricii sunt categorici si resping atât situarea Atlantidei in Mediterana, cât si datarea Exodului in timpul altei dinastiei decât cea din care a facut parte si Ramses II (a XIX-a). Pentru contemporaneitate, mult mai important este faptul ca periculosul vulcan al Cicladelor poate oricând sa erupa catastrofal, el aflându-se la intersectia faliei europene si a celei africane, care inainteaza permanent spre nord.
          
          PAUL IOAN
          
          2. A pus omul piciorul pe Luna?
          
          Operatiunea „Brânza Verde” Lansarea satelitilor sovietici Sputnic 1 si 2 a fortat declansarea programului spatial american, iar lupta pentru suprematia cosmica a însemnat si „cucerirea Lunii”. Cum timpul era scurt, s-a încercat o operatiune care combina tehnologia spatiala cu cea a cinematografiei prin care se putea „mima” „pasul omului pe Luna”. Aceasta operatiune s-a urnit în 1958 si a primit nume de cod „Stardust” (Praf stelar), desi ea a fost poreclita în derâdere operatiunea „Green Cheese” (Brânza verde). Exista în SUA autori de carti, cu opinii îndraznete, printre acestea si cea conform careia numai datorita lui Stanley Kubrik si George Lucas, tineri regizori pe atunci, si a unui sistem revolutionar de filmare numit IMAX, a fost posibila realizarea, undeva, în desertul Nevada, a reportajului „în direct” de pe Luna si transformarea lui Neil Armstrong în erou planetar. Dupa acesti autori, Bill Kaysing este unul dintre ei, dar si dupa parerea unui cercetator român, cum se va vedea mai jos, omul n-a pus niciodata piciorul pe Luna. Motiv pentru care astronautii misiunilor Apollo sunt numiti, în cercurile de sceptici, astro-NU-ti. De altminteri, Neil Armstrong, care n-a dat niciodata vreun interviu pe aceasta tema, a declarat odata unor ziaristi: „Nu ma întrebati nimic daca vreti sa nu va spun minciuni”.
          Incet-încet au fost descoperite o serie de discrepante în fotografiile puse la dispozitie de NASA care au nascut mai multe semne de întrebare, asa cum reiese si dintr-o carte intitulata NASA mooned America („NASA a pacalit America”) scrisa de R. Rene. Iar într-o emisiune din 15 februarie 2001 a postului american de televiziune FOX, problema a fost pusa fara ocolis: „Teoria Conspiratiei: Am pus piciorul pe Luna?”
          Scepticii raspund negativ. Si au si argumente. De exemplu: toate obiectele au umbra – modulul, rocile, inclusiv steagul, numai astro-NU-tul nu are! (foto 1)
          În alta fotografie, umbrele celor doi cosmonauti sunt divergente, ceea ce înseamna surse multiple de iluminare (foto 2); o fotografie incredibila ne arata o roca pe Luna pe care este gravata litera „C”! Nici urma de stele pe cerul de deasupra Lunii! Mai sunt si altele. La toate aceste „curiozitati”, NASA a raspuns punct cu punct, uneori neconcludent, alteori descalificând autorul observatiei pentru a-si sustine adevarul ca misiunile Apollo au fost pe Luna. Din lipsa de spatiu, nu voi prezenta si aceste contra-argumente. Si totusi… O singura observatie mai vreau sa reproduc: aceea a cercetatorului român Virgiliu Th. Razus (foto), care mi se pare fundamentala, transând, fara drept de apel, problema „marelui pas al omenirii”. Iata ce îmi spunea dl. Virgiliu Th. Razus, într-un interviu realizat saptamâna trecuta: „Un lucru care a trecut neobservat la momentul respectiv îl reprezinta imaginea de pe vizorul lui Armstrong. El se uita în stânga lui si pe vizor se reflecta imaginea colegului sau spatial. Numai ca atunci când întoarce capul si priveste spre camera video fixata pe modul, pe vizorul castii ramâne aceeasi imagine a colegului sau! Mai e întrebarea de ce nu s-a facut de pe orbita selenara nici o fotografie a partii nevazute a Lunii. Dupa mine, dovada ca americanii nu au fost pe Luna o demonstrez printr-o teorie de-a mea, vizând lumina în spatiu. Am realizat la Universitatea Politehnica Bucuresti un experiment fizic pe care l-am prezentat si la o televiziune din Bucuresti, de curând. Sub un clopot de sticla am plasat o oglinda, un obiect si o sursa de lumina. În conditii normale, obiectul se reflecta în oglinda. În momentul în care am facut vid sub clopot, raza de lumina reflectata spre obiect dispare. Explicatia este ca în vid, atunci când fotonii, venind dinspre o sursa, se lovesc de o suprafata a ei, se reflecta întorcându-se pe acelasi traseu spre sursa. Datorita fenomenului de reflectie totala. De aceea în Univers e întuneric si nu lumina. Acest experiment demonstreaza ca în vizoarele cosmonautilor de pe Luna, deci în vid, nu trebuia sa se vada nimic, decât o zona neagra, compacta. Cum toata lumea stie celebrele fotografii în care un cosmonaut, modulul si peisajul înconjurator lunar se rasfrâng în casca lui Armstrong, singura explicatie plauzibila este ca aceste fotografii, cunoscute de toata lumea, au fost facute pe Pamânt si nu pe Luna”.
          În încheiere se poate trage o concluzie plauzibila: în graba de a realiza „reportajul aselenizarii”, de pe urma caruia NASA si SUA câstigau suprematia în cursa spatiala, echipa de filmare, în frunte cu regizorii de la Hollywood, au facut o serie de greseli impardonabile care dovedesc ca imaginile „aselenizarii” sunt trucate. Iar experimentul profesorului Virgiliu Th. Razus pune capac la toate si demonstreaza imbatabil ca „aselenizarea” a fost o pacaleala la scara planetara. În realitate, spune profesorul Razus, Omul n-a pus niciodata piciorul pe Luna!
          
          Explicatie foto la „Clopot de vid”: Pompa de vid cu ajutorul careia prof. Virgiliu Razus si-a demonstrat teoria la Universitatea Politehnica Bucuresti.
          
          GEORGE CUSNARENCU