Voiaj in jurul lunii

     cDupa 35 de ani de la „istorica aselenizare” a echipajului misiunii Apollo 11, iata ca Europa doreste sa aiba propria ei aventura lunara, de data asta cu o misiune daca nu mai putin ambitioasa, cel putin mai adevarata si mai consistenta.
                                             
                                             Cam cu un an în urma (si am scris despre asta la vremea aceea), Agentia Spatiala Europeana (ESA) a lansat propria ei sonda cosmica lunara care urma sa se plaseze pe o orbita a satelitului nostru natural, lucru care s-a reusit recent.
     cDupa 35 de ani de la „istorica aselenizare” a echipajului misiunii Apollo 11, iata ca Europa doreste sa aiba propria ei aventura lunara, de data asta cu o misiune daca nu mai putin ambitioasa, cel putin mai adevarata si mai consistenta.
                                             
                                             Cam cu un an în urma (si am scris despre asta la vremea aceea), Agentia Spatiala Europeana (ESA) a lansat propria ei sonda cosmica lunara care urma sa se plaseze pe o orbita a satelitului nostru natural, lucru care s-a reusit recent. SMART-1, cum se numeste sonda lunara europeana, s-a înscris recent pe orbita lunara, la 13 luni dupa lansarea ei cu ajutorul unei rachete Ariane 5, si urmeaza sa cartografieze topografia Lunii si compozitia ei mineralogica. ESA considera aceasta misiune nu doar o reusita, ci si un pas înainte, de mare importanta, spre realizarea viitoarelor misiuni interplanetare care vor utiliza motoarele ionice.
                                             Conform spuselor lui Giuseppe Racca, directorul misiunii, manevrele executate de SMART-1 pentru a trece de la o orbita geostationara la o orbita planetara „au fost extraordinar de complexe”, aceasta reusita fiind „o uriasa premiera în materie de dinamica a unui zbor spatial”. SMART-1 se afla acum la o distanta de 5.000 km de suprafata Lunii, dar sistemul ei de propulsie helioelectric (motorul ionic) va executa câteva manevre pentru stabilizarea progresiva a sondei pe orbita ei finala de lucru, pe care aceasta o va atinge la mijlocul lunii ianuarie. Atunci, SMART-1, care se va afla pe o orbita eliptica polara cuprinsa între 300 km (deasupra polului sud al Lunii) si 3.000 km (polul nord) îsi va începe practic misiunea ei stiintifica pe o durata prevazuta de sase luni. Bernard Foing, directorul stiintific al misiunii: „Luna este martorul nostru cel mai important în privinta conditiilor care au existat pe Terra atunci când a aparut viata. Si ca fiica a Terrei, Luna detine cheia pentru a ne întelege originile”. Plasarea pe orbita lunara a sondei SMART-1 a marcat sfârsitul sectiunii tehnologice a misiunii: aceasta a permis Europei sa testeze sistemul de propulsie ionica în timpul lungii traiectorii în spirala pe care SMART-1 a efectuat-o între Pamânt si Luna, pe o distanta totala de 84 milioane kilometri, o distanta comparabila cu zborul unei misiuni interplanetare. „Este pentru prima oara când un vehicul spatial cu propulsie electrica efectueaza manevre de asistenta gravitationala, exploatând atractia exercitata de Luna” a declarat Octavio Camino, seful controlului la sol al misiunii, din Darmstadt (Germania). Echipa misiunii lui SMART-1 a mai facut si unele teste de comunicare în spatiul îndepartat, motivul fiind dorinta de a încerca transmisii radio pe frecvente mult mai ridicate decât cele traditionale. De asemenea, pregatite special pentru partea stiintifica a misiunii, au fost testate în timpul drumului catre Luna si cele 4 instrumente miniaturizate, pentru prima oara în spatiu: e vorba în special de camera de luat vederi AMIE, în greutate de 500 de grame, care a facut deja o serie de fotografii din spatiu, atât ale Pamântului, cât si ale Lunii, dar si a doua eclipse totale de Soare. „E un moment extrem de important pentru explorarea sistemului nostru solar. Toti europenii ar trebui sa fie mândri de acest lucru. În spatiu conditiile sunt dure si micutul SMART-1 a trebuit sa se bata pentru a-si face drum prin radiatiile puternice existente”, a spus David Southwood, director stiintific al ESA.
                                             
                                             Am mai fost pe acolo?
                                             
                                             Nu stiu de ce, dar din declaratiile oficiale prezentate mai sus, si dincolo de observatiile tehnice, razbat niste sageti polemice la adresa „misiunilor lunare” americane Apollo. Azi se stie ca o multime de „realizari americane” ale acelor vremuri întunecate ale Razboiului Rece erau simple mediatizari propagandistice menite sa intoxice inamicul principal (URSS) cu tot felul de proiecte militare (tehnica valabila si azi, în conditii schimbate). Una dintre acestea a fost si „cucerirea Lunii” de catre echipaje ale misiunii Apollo, proiect lansat de presedintele Kennedy. Din 1969 pâna în 1972, se zice, grupuri de câte trei astronauti (sau „astroNUti” cum sunt numiti în SUA) au poposit pe suprafata Lunii, executând miscari de balet în vazul unor camere de luat vederi. Sovieticii, la rândul lor, mai rezervati, s-au laudat ca au trimis doar un „lunahod” pe Luna. Toate inconsecventele aparute în fotografiile oficiale din vremea „aselenizarilor”, observate de-a lungul anilor de cei care desfid propaganda oficiala, au fost respinse de NASA. Am mai scris despre ele. Acum, cu ocazia misiunii SMART-1, revin în discutie probleme legate de radiatiile fatale din spatiu, care ar fi omorât cu siguranta astronautii de pe Luna, de premiere tehnologice care de-abia acum sunt posibile. Toate acestea conduc la ideea ca în anii 60 nu existau posibilitati tehnologice pentru realizarea unui zbor spre Luna, cu atât mai putin cu oameni la bord, si, prin urmare, aselenizarea pe care si eu am urmarit-o cu sufletul la gura la televizor, a putut fi doar un frumos film, best-seller pentru perioada fierbinte a razboiului rece. Ca dovada ca acum, presedintele Bush a lansat sfidarea mondiala: SUA o sa fie pe Luna, cu oameni, pâna în 2020. La ce bun, daca ar mai fi fost o data, în urma cu 50 de ani?