In fata unei recrudescente a patologiilor respiratorii fara precedent la copii, practic toate metodele de tratament sunt nevoite sa se adapteze la noile conditii, kinesiterapia respiratorie de deblocare facand si ea parte din aceasta categorie. Astfel, metoda practica traditionala a cedat locul celei de accelerare a fluxului expirator dirijat. Deblocarea, atat la nivelul cailor aeriene superioare, cat si al celor pulmonare, fiind efectuata la inceputul fazei de secretare si asociata tratamentului medicamentos, permite evitarea marii majoritati a cazurilor de suprainfectie pulmonara, cu complicatiile ei, reducand astfel durata vindecarii.
Deblocarea cailor aeriene superioare se face prin tehnica rinofaringitei retrograde. Kinesiterapeutul mentine gura micului bolnav inchisa, determinand astfel o inspiratie nazala care antreneaza secretiile catre faringe. Ulterior, aceste secretii sunt expectorate prin tehnici specifice. In timpul expiratiei bucale, kinesiterapeutul realizeaza un sprijin al maxilarului sublingual care impiedica deglutitia si favorizeaza proiectia anterioara a secretiilor catre buze, prin diminuarea calibrului linguo-palatin.
Deblocarea bronhica se obtine prin accelerarea fluxului expirator. Practicianul plaseaza o mana (palma) pe zona toracica si o mana pe zona abdominala. Cele doua maini efectueaza o miscare sincrona si convergenta in sensul "adunarii" si reducerii masei viscerale in ce priveste mana toracica si, respectiv, de refulare a acesteia in ce priveste mana abdominala. Aceasta manevra se efectueaza cu o frecventa de 5-10 acceleratii successive ale fluxului, cu un interval de pauza care sa permita provocarea tusei si favorizarea in acest fel a expectoratiei.
Tehnica tusei provocate consista, la sfarsitul timpului de inspiratie, in a comprima brusc zona anterioara traheei, printr-o apasare cu degetul care va declansa reflexul de tuse. Aceasta tehnica se va utiliza pana la varsta de 2-3 ani, copilul fiind capabil de-acum sa tuseasca singur, atunci cand este nevoie. Secretiile drenate prin tuse catre cavitatea bucala vor fi apoi expectorate prin tehnica faring-bucala descrisa mai sus.
In practica, aceste tehnici de deblocare prin accelerarea fluxului expirator permit obtinerea de rezultate terapeutice rapide. Sunt suficiente, in medie, circa 6-7 sedinte pentru aceasta (fac exceptie patologiile cronice cum sunt alergiile, refluxul gastro-esofagian, patologiile care distrug epiteliul endobronhic). Riscul de spitalizare este diminuat, iar functiile somnului si nutritiei se normalizeaza rapid.
Tratamentul kinesiterapeutic cotidian al copilului permite observarea diferitilor parametri ai evolutiei patologiei respective, cum ar fi secretiile purulente, febra, respiratia suieratoare, tusea etc. La sfarsitul tratamentului de deblocare, kinesiterapeutul va putea colabora astfel foarte bine, pe baza datelor reale, asupra evolutiei maladiei si a micului pacient, cu medicul curant, si impreuna vor actiona in sensul vindecarii acestuia, cu un risc de recidiva cat mai redus.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii