Circa 5 milioane de celule olfactive, capabile sa distinga pâna la 400.000 de mirosuri diferite: pentru om e o performanta deosebita, totusi departe de cea a „amicului” necuvântator, câinele, ce are aproape 200 milioane de celule olfactive… Foarte important pentru acest nou domeniu al terapiilor blânde e faptul ca asa-numita memorie a mirosurilor e cea mai eficace, mult superioara memoriei vizuale sau celei auditive, potrivit savantilor.
Olfactoterapia se aplica in Occident doar de cinci ani si deja a inregistrat cazuri extrem de surprinzatoare. Ne aflam insa abia la inceputurile utilizarii metodei, asa ca e inca nevoie de multa rabdare si incredere. In primul rând, pentru ca este destul de laborioasa, fie si numai daca ne referim la strângerea bazei de date, absolut necesara demararii tratamentului. Mai precis, este vorba despre diverse esente (la singurul cabinet de olfactoterapie din Franta, exista peste 200 de „nuante” diferite), pastrate in mici fiole sau impregnate in benzi de hârtie speciala, pentru a fi mai accesibile pacientului.
Mirosurile recompun existenta umana, in fond. Foarte multe apartin domeniului alimentar, altele includ o componenta „de alerta” (gaz metan, materiale plastice arse etc.), de curatenie (sapun, sampon), de meserii (miros de lemn proaspat taiat, de titei brut s.a.), specifice copilariei (de jucarii, de plastilina, de… parc de distractii), de gradina si exemplele pot continua pâna foarte departe. Trebuie specificat ca si aici se ascunde o munca enorma: mirosurile nu sunt preluate, pur si simplu, de la originea lor naturala, ci se fabrica de catre anumiti experti chimisti. Prin comparatie, am putea spune ca ele sunt similare cu „aromele identic naturale”, intâlnite in marea majoritate a alimentelor din magazine.
Tratamentul cu mirosuri presupune participarea olfactoterapeutului, a ortofonistului (l-am putea asimila logopediei, cu precizarea ca in olfactoterapie problema este de a-l reinvata pe pacient sa se exprime coerent si corect) si a familiei subiectului. Simplificând lucrurile, sa ne imaginam o „masa rotunda”, unde sunt evocate elemente ale vietii pacientului anterioare accidentului care i-a produs traumatismul, pierderea memoriei: mediul de existenta, meseria, obiceiurile, mirosurile pe care le agrea si asa mai departe. Ideea centrala este ca starea emotionala activata de un anume miros stimuleaza circuitele noastre mnezice (referitoare la memorie) si le reactiveaza pe altele.
Vorbind despre mirosuri, ne referim si la placere, caci – oricare ar fi efluviile pe care le simtim in nari – inainte de orice functionam dupa principiul „imi place/nu-mi place”. Este primul nostru raspuns la stimulul olfactiv, rapid si involuntar. Urmeaza analiza si recunoasterea mirosului, pe care memoria olfactiva il asociaza imediat conditiilor in care s-a realizat perceptia pre-traumatica. In tratament, ramâne aproape exclusiv in sarcina pacientului pasul urmator: exprimarea verbala a amintirii readuse astfel la suprafata.
Un caz edificator: Madeleine, 57 ani, victima a unui accident vascular cerebral, in urma caruia suferea de tulburari grave ale memoriei, de dificultati de concentrare si de atentie. Terapeutul ii prezinta un mic scenariu „copiat” din relatarile familiei, in legatura cu orele imediat precedente accidentului. In acest timp, femeii i se dau sase mirosuri diferite, respectându-se evolutia cronologica a evenimentelor. Urmeaza un mic moment de diversiune, când discutia e deviata de la problema pacientei, timp in care insa memoria ei lucreaza, stimulata de mirosurile care-i fusesera oferite. Si, deodata, incepe sa-si aminteasca exact intâmplarea!…
Eficacitatea olfactoterapiei nu este pusa la indoiala. Acolo unde metode clasice au dat gres, ea a repurtat inestimabile victorii in fata bolilor. Victime ale unor accidente rutiere (uneori, cu tulburari de limbaj si cu dificultati de recunoastere vizuala), pacienti cu cancer, altii din domeniul geriatriei beneficiaza de aceasta descoperire ce poate fi considerata moderna si totodata veche. Poate cel mai important caz a fost cel al unui barbat aflat in coma, a carui prima manifestare de revenire la viata a fost provocata de mirosul unei gume de mestecat cu menta. Totusi, spuneam, aceasta metoda terapeutica are de parcurs un drum foarte lung, pentru a fi perfectionata. Drum care nu e deloc strain de definitia metaforica data de un expert in parfumuri: „Olfactoterapia este o nuanta de culoare in lumea spitaliceasca declinata mai degraba in alb si negru”.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii