Una dintre cele mai neplacute surprize de care putem avea parte in vacanta este o intamplare care sa ne afecteze sanatatea. Sigur, riscurile exista permanent dar cand plecam de-acasa si ajungem pe munte, apar dificultati in plus. De aceea, luand in calcul si o asemenea imprejurare nedorita, e bine sa stim cum sa reactionam pana la primirea ajutorului calificat.
Cu „mama intelepciunii” in rucsac
Vorbim, desigur, despre prevederea din proverb; adica intelepciune si grija fata de soarta noastra si a celor din grup. Chiar daca suntem ceea ce drumetii impatimiti numesc (e drept, in sens peiorativ) „pasunisti” si ne planificam un traseu de numai cel mult 2-3 ore, respectarea regulilor mersului pe munte este obligatorie. Se spune uneori ca muntele ucide, ca isi ia tribut de vieti sau de destine, ceea ce e fals: imprudenta omului si deseori ignoranta ori teribilismul duc la accidentele cele mai grave.
Iata de ce un grup trebuie sa aiba un ghid experimentat si respectat de toti membrii, sa accepte parcursul doar pe marcaj, ca si ritmul de mers uniform, adaptat in primul rand celui mai slab fizic, care nu va fi lasat la sute de metri in urma, sa se descurce singur. La munte, efortul fizic e mare, asa ca persoanele care stim ca pot avea probleme e bine sa ramana in tabara de baza sau sa aleaga trasee usoare si scurte.
Odihna – ca durata si interval de repetare – va fi aleasa tot in functie de capacitatile grupului; de obicei, e suficient un traseu de 8-10 kilometri (durata poate varia mult pe aceeasi distanta), cu 10 minute repaus pe ora. Consumul de lichide trebuie riguros dozat, deoarece multi neexperimentati se satura de apa la prima oprire si nu pot merge mai departe, riscand totodata sa-si dea peste cap organismul.
La fel se intampla si cu hrana, care trebuie sa nu fie satioasa, dar sa furnizeze o cantitate de energie mai mare decat de obicei. Un fruct, o bucata de ciocolata sau un aliment dulce, pe cat se poate natural, sunt cele mai indicate in timpul popasurilor scurte. Dar sa nu uitam niciodata mica trusa de prim-ajutor, caci – cu toate masurile de prevedere, uneori se petrec si evenimente nedorite. Asadar, cum reactionam in caz de…
– Entorsa. Se produce la o miscare fortata, dar articulatia nu deviaza de la pozitia normala. Membrul accidentat va fi legat si imobilizat, pentru ca poate exista si o fractura nesesizata pe moment. Ca si la luxatie, pe zona afectata se pun comprese reci, ca masura de prim-ajutor.
– Luxatie (membru „scrantit”): oasele articulatiilor isi pierd pozitia normala, locul afectat se invineteste, se umfla, se deformeaza si devine dureros. Accidentatul va fi asezat in pozitia cea mai putin incomoda pentru el: piciorul pe un obiect moale (patura, haina impaturita etc.), mana atarnata de gat intr-o esarfa, fie ea si improvizata si asa mai departe. Frecvente sunt si luxatiile cotului, ale umarului, ale mandibulei, ale pumnului. Pentru asemenea cazuri, se vor pune comprese locale reci, cu membrul imobilizat, pana la primele ingrijiri medicale.
– Fractura. Cel mai grav tip de accident la nivel locomotor, dar si al oaselor din alte zone ale corpului, acestea rupandu-se; in forme relativ mai usoare, se rup doar intr-un loc si in interior, dar in cazuri grave, cu strapungerea tesuturilor moi si faramarea in aschii a osului. Membrul se deformeaza, are miscari nefiresti, apar dureri puternice, tesutul din jur se umfla si se invineteste, iar in momentul accidentului se poate auzi chiar o trosnitura. Situatii mai grave pot aparea la: fracturile de coaste, daca ruptura e orientata spre interior si raneste plamanii; fracturile oaselor craniului, aproape intotdeauna insotite de comotii cerebrale si deseori producatoare ale decesului victimei; fracturile de coloana vertebrala, la fel de grave, de multe ori producand paralizii.
Prima masura luata e imobilizarea membrului afectat, astfel ca partea vatamata sa nu mai poata fi miscata, intrucat oasele rupte sunt extrem de periculoase, riscand sa sfasie muschi, nervi, artere. Mai mult ca sigur ca nu vom avea la noi binecunoscutele atele, dar se poate face o improvizatie din crengi subtiri legate cu sfoara si apoi infasurate in carpe, cartoane etc.
La fractura bratului, a piciorului, o atela se aplica in spatele membrului si doua pe partile laterale, legandu-se la mijloc, sus, apoi jos. Fractura bratului presupune imobilizarea si a incheieturii umarului si a cotului, pana la degete. Pentru zona coastelor, se leaga strans pieptul cu un prosop, ale carui capete nu se vor innoda, ci se vor prinde cu ace de siguranta. Mai grav e cu coloana vertebrala, caci accidentatul nu trebuie miscat.
Se introduce sub el, cu mare atentie, o scandura lata, de care il legam si il transportam astfel urgent la spital. Evident, speram sa nu traim niciodata asemenea experiente. Totusi, chiar daca le excludem, pot interveni altele, de care trebuie sa stim sa ne ferim.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii