Cu ani în urma, îl admiram pe fotograful nonconformist american Spencer Tunick pentru îndrazneala cu care crea avalanse de nudisti în peisajele urbane din varii colturi ale lumii. Era un nou mod de protest împotriva unei civilizatii ce astupa respiratia naturii cu asfalt, sticla si ciment. Am scris si am prezentat elogios unele fotografii ale sale, mai cautate decat umbra în toiul verii…
Din pacate, inovatorul Tunick a cazut treptat în pacatul gloriei îndoielnice, întrucat pataniile sale artistice urmareau obsedant doar recordul de participare a dezbracatilor. Si, dupa cum se manifesta în continuare, fotograful uita ca arta si dragoste cu forta nu se poate. Cea mai recenta „realizare” a sa, din luna mai a.c., s-a remarcat prin strangerea a peste optsprezece mii de nudisti devotati, într-o piata din Mexico City.
Astfel, rebelul si-a tumefiat vechiul record atins la Barcelona (sapte mii de despuiati, în 2004). Barbati si femei de toate varstele si meseriile, aglomerati de un maestru-dictator cu portavoce, au navalit pe asfaltul nevinovat pentru a triumfa arta fotografiei de adunatura organizata. Posterioare buhaite si pubiene smotocite, aliniate sau bulibasite cu pseudofantezie, au lasat impresia generala de gluma proasta, facuta pentru voyeuristi în stare de somaj.
Caci a repeta la nesfarsit un soi de act artistic care mimeaza revolta si a-l metamorfoza doar cantitativ este deja non-arta. Spencer Tunick si-a taiat singur de sub picioare craca pe care se urcase, ignorand faptul ca, în ultradelicata sa actiune, kitsch-ul sta cu aviditate la panda. Fotograful a fost învins de propria-i sete de glorie si de lipsa de inspiratie, caci nu aduce nimic nou, ci doar patroneaza aglomeratii din ce în ce mai mari. Dar în arta nu se aplica teza dialectica prin care acumulari cantitative duc la salturi calitative.
Poate ca as fi ignorat noul record de multime al fotografului-artist (?), daca în colectia sa nu ar fi aparut o si mai dubioasa tentativa de a face arta cu orice pret. Este vorba despre asocierea unui grup de nudisti cu o capodopera a barocului. Domnul Tunick si-a luat nudistii si i-a dus într-un muzeu de arta din Düsseldorf. De data asta, a avut minimum de bun simt si a ales tineri carora, pe plaja, le sta înca bine în costum de nou-nascut.
Numai ca i-a asezat, cu un tupeu inimaginabil, la poalele unei panze de Rubens, intitulate „Venus si Adonis”. Mesajul sau, incalificabil, este ca se pot compara nudurile marelui maestru flamand cu realitatea, asa cum o vede rebelul american. Practic, Tunick vrea sa împrumute, ilicit, desigur, ceva din splendoarea unui autentic act artistic pentru a se justifica pe sine. Caci asa-zisa metafizica a lui Tunick este atacata si luata în bascalie de criticii de arta care au condamnat asocierea cu Rubens, considerand-o de prost gust. Prabusit adanc în mania grandorii, fotograful uita ca nu poti intra în Hall of Fame-ul maestrilor daca nu esti tu însuti un mare maestru.
Regretul ca acest nonconformist se complace în gesturi lipsite de valoare artistica este cu atat mai mare, cu cat în domeniul fotografiei se duce o lupta acerba pentru a gasi noi modalitati de expresie a nudului feminin. Chiar în aceasta pagina am prezentat pe cativa dintre cei mai talentati artisti ai genului, ale caror lucrari cu greu pot fi alaturate trupurilor dezgolite ale lui Tunick. Femeia acestuia îsi pierde forta de a impresiona prin relieful fapturii si devine o materie prima ieftina. Pentru comparatie cu femeia din gloata, am prezentat cateva realizari ale unor artisti autentici ai senzualitatii, din aceeasi generatie cu Tunick.
PAUL IOAN
Comentarii