Ii vom lasa pe Cortés si Moctezuma al II în palatul din capitala imperiului aztec, unul gandindu-se cum sa preia controlul asupra bogatiilor imperiului, celalalt crezand ca spaniolii urmau sa împlineasca profetia zeului aztec, Quetzalcoatl. Pentru ca, pana a ajunge în momentul pe care îl descriam în episodul anterior, Hernan Cortés trecuse prin multe aventuri.
Toate favorabile lui, si asta înca din momentul în care pusese piciorul pe pamantul mexican si fondase prima localitate spaniola din ceea ce, începand înca înainte ca Hernan Cortés sa ajunga sa vada Mexicul, avea sa fie numita „Noua Spanie”, sau „Noua Spanie de peste Ocean” de catre seful uneia dintre primele expeditii spaniole în Mexic, Juan de Grijalva.
Acea Spanie din vest, de peste oceanul Atlantic, Spania Paradisului, taramul pe care primii europeni, spaniolii, l-au asemuit cu Paradisul terestru. Un Paradis în desene si picturi, poate si în unele relatari mai entuziaste sau perceptii individuale, dar un Paradis care trebuia, pana la urma, cucerit cu armele pana la ultima palma de pamant.
Un lucru pe care Cortés s-a angajat sa-l realizeze cu toate fortele sale, subtiri de altfel, dar si cu ajutorul neprecupetit al fortelor locale, mult mai numeroase chiar daca haotice. Practic, ajuns în Mexic, Cortés si-a dat seama, instinctiv, ca imperiul aztec al lui Moctezuma era el în expansiune, era bogat si birocratic, dar, în acelasi timp, era napadit de disensiuni între triburi. Asa ca cea mai buna tactica a fost sa se autointituleze mesagerul divin si, sub pretextul ca le ajuta pe unele împotriva altora si pe toate împotriva împaratului-tiran, sa formeze o „coalitie” locala cu care sa-l forteze pe Moctezuma sa-i cedeze puterea.
Un plan simplu si demn de invidiat chiar si azi, cand noile tehnologii nu au reusit sa puna în umbra vechile idei de o simplitate înduiosatoare. Adevarul este ca nici oastea lui nu statea prea bine pe picioare. Disensiuni se pare ca existau chiar printre proprii sai soldati, unii dintre acestia neconvinsi pe de-a-ntregul de însemnatatea aventurii în care se lasasera antrenati pe pamant mexican, dar si dintre cei care nu se aratau fani înraiti ai comandantului lor.
Constient de faptul ca unii dintre oamenii sai ar fi putut da înapoi din simplul motiv ca erau simpatizanti ai lui Diego Velasquez si înca visau la tihna din insula Cubei, Cortés le-a taiat acestora pana si ultima cale de întoarcere: stiind ca urmeaza un mars anevoios si lung spre capitala Tenochtitlán, el a dat pur si simplu foc tuturor corabiilor cu care ajunsesera în Mexic.
O miscare îndrazneata care ne poate provoca uimire chiar si noua, cei de azi. În timpul marsului anevoios spre inima imperiului aztec, Cortés i-a învins pe luptatorii Tlaxcalan si apoi, prin negocieri istete, de european uns cu toate alifiile, a reusit sa faca o alianta cu asa-zisa republica Tlaxcala, apoi a distrus din temelii Cholula pentru a ajunge, cum spuneam si în episodul anterior, în noiembrie 1519 la Tenochtitlán, capitala-insula, unde superstitiosul împarat Moctezuma i-a primit pe spaniolii lui Cortés ca pe descendentii zeului lor Quetzalcoatl.
Profitand de aceasta ocazie, pe care pentru nimic în lume nu o putea irosi, Hernan Cortés l-a facut prizonier pe împaratul Moctezuma II în propriul sau palat, încercand sa controleze imperiul asa cum dorea el, dar de sub pulpana vesmantului imperial. Am putea spune ca era cat pe ce sa reuseasca, daca, din pacate pentru el, lucrurile nu s-ar fi complicat un pic. Chiar un pic cam mult. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii