Treizeci de barbati dintr-un orasel al sudului Frantei cer vehement primarului sa-l alunge pe paranoicul care tipa ca toata lumea vrea sa-l otraveasca si care tocmai si-a taiat o bucatica din lobul urechii stangi… Bandajat cu petice de ziare, nebunul sangerand trimite într-un plic „mostra de iubire” prostituatei Rachel, de la bordelul din Arles. Cu cativa ani înainte, acelasi nebun roscat era cel mai calm om din lume, cerand elevilor sai – de la o mica scoala olandeza – sa-i aduca cat mai multe cuiburi de pasari spre a picta „paienjenisul crengutelor”…
Iata doua posibile repere ale conditiei umane întrupate în Vincent van Gogh (1853-1890), un actor de geniu care a interpretat numai roluri de mana a doua. Dezamagit în credinta (într-o vreme, traducea Biblia în franceza, engleza si germana), biciuit la sange de mai multe iubiri imposibile, jignit pentru arta sa de avangardistii grupului „Les XX” (Henry de Groux din Bruxelles îl face albie de porci, în public), certat cu toata lumea dar împrietenit brusc, în 1885, cu absintul si tutunul, terorizat de boli venerice, parasit de unicul sau amic, Paul Gauguin, pe care, beat fiind a vrut sa-l taie cu un brici, Vincent s-a nascut din eroare într-o lume care nu respira acelasi aer ca si el.
Pe planeta pe care ar fi putut avea linistea creatiei nu ar fi trebuit ca relatiile interumane sa fie cenzurate de bani, iar femeile ar fi trebuit sa accepte dragostea unui barbat cu care le-ar fi fost imposibila convietuirea. Vincent a fost puiul pe care privighetoarea îl alunga din cuib înainte de a învata sa zboare. A fost ursul morocanos care refuza sa hiberneze si asta s-a întors împotriva sa, caci în loc sa doarma, descopera cat de hada este iarna si nu-si mai poate gasi linistea. A fost porumbelul mesager de pe Arca lui Noe, care desi n-a gasit pamant, nu s-a mai întors la ai sai, batand aerul cu aripile pana la epuizare.
Vincent van Gogh nu s-a adaptat nici boemei din Montmartre, cu toate ca bratele ei generoase puteau oferi caldura si unui „olandez cu suflet înghetat” ca el, si mai ales unui pictor cu priviri nauce, avid sa gaseasca fie un peisaj viu colorat, fie o femeie saltareata, cu fusta stravezie fosnind ademenitor. Daca nici cu saracia vesela a artistilor din Montmartre n-a fost compatibil, atunci cu cine s-ar fi putut împaca? Cu Dumnezeu? Nici vorba. I-a întors spatele si a evadat într-un crang cu un pistol împrumutat pentru a ucide zgomotoasele ciori. A tras în propriul sau piept, cautand izbavirea în neant. A mai trait doua zile, si la 29 iulie 1890 a „scapat” murmurand: „Tristetea dureaza o vesnicie”. Avea treizeci si sapte de ani si patru luni.
Din viata sa de maratonist alergand cu picioarele goale pe un drum cu spini, am cules cu penseta unei curiozitati insatiabile „episodul Willem”, mai putin cunoscut. A fost sau nu fiul sau baiatul nascut de prostituata poreclita Sien, din Haga? Vincent a trait cu aceasta femeie dubioasa un an (1882-1883) si ea si-a botezat copilul dupa al doilea nume de botez al artistului, Willem. A parasit-o pictorul la insistentele dure ale familiei sau pentru ca s-a înfuriat pe ea, caci i-a „oferit” o boala venerica? Oare a avut un urmas acest om cu viata de neom? Nu s-a mai stiut nimic despre Willem si poate ca e mai bine asa. Vincent a ramas unic.
P.S. Cautati pe „youtube.com” melodia Vincent a lui Don McLean. Este cel mai frumos omagiu.
PAUL IOAN
Comentarii