Amprente ale spiritualitatii noastre

          Oradea – Catedrala romano-catolica
          
          Veche resedinta a voievodului Menumorut, Oradea a cunoscut de-a lungul veacurilor perioade de mare înflorire, alternând cu amaraciunea unor epoci de lupta si suferinta, ca invazia tatarilor condusi de Kadan în 1241, sau ocupatia turceasca din 1664. Cu toate acestea orasul s-a mentinut ca un important centru economic, fiind în acelasi timp un punct de legatura între Transilvania, Banat si orase apusene.

          Oradea – Catedrala romano-catolica
          
          Veche resedinta a voievodului Menumorut, Oradea a cunoscut de-a lungul veacurilor perioade de mare înflorire, alternând cu amaraciunea unor epoci de lupta si suferinta, ca invazia tatarilor condusi de Kadan în 1241, sau ocupatia turceasca din 1664. Cu toate acestea orasul s-a mentinut ca un important centru economic, fiind în acelasi timp un punct de legatura între Transilvania, Banat si orase apusene.
          Una dintre cele mai frumoase si mai impunatoare constructii ale stravechii cetati este Catedrala romano-catolica, cea mai mare biserica în stil baroc din tara noastra. Construita între anii 1752-1780, lucrarile au demarat sub conducerea si conform planurilor a doi arhitecti italieni, Giovanni Battista Ricca si Domenico Luchini. Opera lor a fost continuata de arhitectul vienez Franz Anton Hillebrand. Catedrala, de mari dimensiuni, este conceputa în formele caracteristice tipului structural bazilical cu trei nave si transept. Trebuie mentionat însa ca navele laterale, având parter si etaj, sunt tratate compartimental. Exista aici o serie de încaperi care, individual, pot îndeplini functia unor capele. Nava centrala este marginita de un cor larg, cu o absida usor curbata. În fata acesteia se afla altarul impunator. Cupola larga, mascata în exterior de acoperisul tratat în forme caracteristice genului, acopera edificiul la intersectia boltilor semicilindrice ale navei mediane si transeptului. Interiorul fascineaza prin eleganta si sobrietate. Lucrarile sunt efectuate din marmura de Vascau si Carara, impresionând prin diversitatea nuantelor.
          La fel de elegant realizate sunt picturile, în special cele ale cupolei, executate de un renumit artist si anume Jahann Nepomuk din Praga. O contributie importanta la decorarea peretilor a avut-o, de asemenea, pictorul vienez Fracoise Storno, adus special de la Viena, în 1879, pentru decorarea catedralei si a Palatului Baroc, „Palatul cu 365 de ferestre”, aflat in imediata apropiere. Una dintre cele mai renumite piese ale Renasterii din Transilvania o constituie lespedea mormântului episcopului Andrei Scolari. Fatada principala, în mijlocul careia se afla un ceas, este decorata cu ferestre de dimensiuni diferite si împartita în trei registre de doua brâuri de piatra. Registrul superior este încadrat de doua turnuri subtiri de plan patrat. Acestea sunt asezate pe colturi piezis, ca niste contraforti fiind legate de zidul fatadei prin pereti curbi. Bogatia decorativa, specifica barocului, capata la acest monument semnificatii aparte, eleganta constructiei, fiind obtinuta prin jocul liniilor drepte, curbele aparând doar ca elemente de detaliu. Palatul episcopal, numit si Palatul Baroc, înaltat între 1762-1770, cea mai importanta opera a arhitectului Franz Anton Hillebrand, întregeste în mod fericit imaginea unui curent nou introdus în arhitectura transilvana a secolului al XVIII-lea.