Inaltat la Saint Louis, Missouri, Statele Unite, acest monument din beton, inalt de 192 metri, a constituit o adevarata provocare pentru constructorii si arhitectii secolului trecut. In 1948 s-a lansat un concurs pentru proiectarea arhitecturala a unui memorial inchinat lui Thomas Jefferson, singurul presedinte-arhitect al Americii. Lucrarea era planificata pe malul vestic al fluviului Mississippi, iar orasul Saint Louis fusese ales in mod simbolic. In acest fel se comemora importanta locului din care Meriwether Lewis si William Clark au pornit in istorica lor calatorie pentru realizarea hartii Vestului Americii.
Monumentul a fost conceput ca un punct de reper al orasului, concursul a fost câstigat de arhitectul finlandezo-american Eero Saarinen si consta intr-un arc parabolic de 180 metri. Ideea fusese folosita si de Corbusier in 1931 pentru Palatul Sovietelor, care nu a mai fost construit. Proiectul lui Saarinen a fost studiat vreme de 10 ani, schitele imbogatindu-se permanent, forma finala fiind oferita constructorului in 1958. Monumentul constituia punctul central al unui parc de 33 hectare de pe malul apei si urma sa fie amplasat pe aceeasi axa cu tribunalul. Proiectul pentru parc a fost revizuit si liniile ferate existente pe chei au fost mutate intr-un tunel.
Parcul era si el realizat dupa un proiect aparte. Avea alei curbate si o mica padure amintind regiunile salbatice ale Americii. Arcul, ridicat intr-o zona defrisata, sugera poienile primelor tabere ale exploratorilor iar inaltimea sa era acum de 192 metri fiind cel mai inalt monument din tara. Saarinen a lucrat impreuna cu un alt arhitect, John Dinkeloo si cu inginerul de structura Fred Severud. Ei au elaborat un concept structural bazat pe un singur tub curbat, gol pe dinauntru, care urma sa fie construit dintr-un singur material si sa aiba o fundatie adânca. Ca material principal de captusire a fost ales inoxul, datorita multiplelor sale calitati, mai ales rezistenta la coroziune.
Invelisul exterior este astfel din inox, cu o grosime de 0,6 cm, iar cel exterior din otel cu o grosime de 1 cm. Cele doua straturi sunt prinse intre ele cu buloane de otel rezistente. Construirea arcului care are la baza o deschidere egala cu inaltimea, adica 192 metri a fost un proces lung si dificil, realizându-se prin segmente fabricate si transportate dupa sisteme speciale. Au fost folosite macarale fixe si mobile pentru montare, furtunuri de incendiu pentru a turna apa pe inoxul de deasupra ca sa reduca la minimum tensiunea termica si multe altele. Ultimul segment a fost fixat la 20 octombrie 1965.
Monumentul avea o fundatie de 17,7 metri adâncime, o greutate de 43.000 tone iar costurile constructiei se ridicasera la 13.000.000 dolari. El incadreaza imaginea elegantului St. Louis, autorul proiectului vrând sa realizeze o legatura simbolica intre fluviu, parc si oras. De altfel Saarinen dorea sa transfere in construirea cladirilor elementele de experienta tehnologica de la alte industrii. In Arcul Gateway el s-a apropiat de aplicarea unor tehnici de fabricare a invelisurilor sub tensiune, dezvoltate in industria de aeronave. Totul a contribuit la expresivitatea unui monument care uimeste prin eleganta si simplitate.
IRINA STOICA
Comentarii