De fiecare data când nostalgia ma trimite spre „vechii maestri” (cum se spune în limbajul comerciantilor de arta), curiozitatea ma împinge sa aflu cum sunt ei apreciati în limbajul nefericit al banilor, la licitatii, în comparatie cu maestri ai artei moderne. Astfel am gasit la o adresa dedicata artei, pe Internet, un articol al criticului si istoricului de arta Brenda Harness, care mi-a confirmat o mai veche nedumerire.
Doamna Harness se arata uluita de faptul ca pânza „Madonna cu pruncul” a lui Botticelli (1445-1510) s-a vândut cu 7,5 milioane dolari, iar o pictura a americanului Jackson Pollock (1912-1956) s-a vândut cu 145 milioane dolari! Oricine iubeste Renasterea italiana se întreaba cum se va vinde Pollock peste 500 de ani, daca Botticelli a rezistat jumatate de mileniu cu o capodopera care-ti încânta ochiul? În treacat fie spus, invit cititorul sa „savureze” ceea ce se numeste „abstractul expresionist” al lui Pollock (universul unei gramezi de fire electrice poate sensibiliza un bogatan care cumpara o semnatura).
Desigur, subiectivismul în arta este la el acasa, dar cred ca si marele estet Tudor Vianu (1897-1964) s-ar cutremura daca ar afla ca „Masacrul inocentilor” de Peter Paul Rubens (1611) s-a vândut cu 97,7 milioane dolari, iar pânza „Nr.5, 1948” (acesta este titlul) a aceluiasi Pollock s-a vândut cu 159,4 milioane dolari! Sa fim bine întelesi: nu avem nimic cu artistul american, dar credem, precum multi critici si observatori ai comertului cu arta, ca în societatea moderna conteaza ceea ce în vestimentatie se numeste „moda”. Eroarea de interpretare consta în faptul ca „vechii maestri” nu reprezinta o moda, caci ei s-au clasicizat demult. Principiile frumosului despre care vorbea Tudor Vianu ar putea fi anecdotic ilustrate de urmatoarea scena dintr-un film: un tablou de arta moderna, cu pretul deja fixat, este vazut de autor, care, iritat, spune ca este pus cu fundul în sus si îl aranjeaza în consecinta. Un vizitator al expozitiei îl admira si spune ca în noua varianta ofera dublu…
În termenii unui nespecialist consumator de frumos, am putea spune ca ceea ce conteaza este „bucuria ochiului, deci bucuria sufletului”. Aceasta expresie simpla dar cât se poate de elocventa devine o vorba în vânt pentru oricine analizeaza adresele de arta de pe Internet. Printre multe anomalii (la care subscriem) semnalate de criticii de arta care compara rezultatele tranzactionarilor de la principalele case de licitatii, constatam ca un alt artist al artei moderne, olandezul Piet Mondrian (1872-1944) ajunge sa fie cotat deasupra „vechilor maestri”, desi abstractionismul sau ne copleseste cu „suprafete rectangulare colorate, separate de linii groase, ca un grilaj, tipic acestui pictor”. Însusi autorul explica savant „grilajele” prin contemplarea naturii si reducerea ei la „formele empirice”. Lucrarile lui sunt intitulate „Compozitii” si acest gen de arta l-a obsedat toata viata…
Ne luam o pauza de respirat aer curat (dupa ce-l admirati pe Mondrian pe Internet) si tragem cu ochiul la lista celor mai bine vândute lucrari de arta. În frunte îl gasim, totusi, pe deja „prafuitul” Paul Cézanne, cu „Jucatorii de carti” vândut cu 254 milioane dolari (cumparator Casa regala Qatar). Urmeaza Pollock (sus-mentionat), iar pe locul trei este Willem de Kooning (abstractionist olandez, 1904-1997) cu „Femeie III”, vândut pentru 156,5 milioane dolari. Pâna la limita psihologica de 100 milioane USD îi întâlnim, totusi, si pe Renoir si Van Gogh, dar nu pe Caravaggio, Rembrandt si alti asemenea „ruginiti”. Vom reveni într-un numar viitor.
PAUL IOAN
Comentarii