Aflat într-o depresiune pe drumul forestier între Beltiug si Bolda, satul Stâna, din judetul Satu Mare, are o biserica de lemn care se observa chiar de la intrarea în localitate.
Biserica este bine conservata dar, din pacate, acoperisul în patru ape, initial din sindrila, a fost înlocuit cu mai bine de 60 de ani în urma cu unul de tabla zincata ceea ce strica într-un fel aspectul special al monumentului de lemn.
Turnul este învelit în sindrila iar foisorul este mult iesit în afara, în forma de cerdac, cu patru stâlpi de sustinere a coifului în patru ape cu sageata în mijloc. Scândurile cu care este captusita galeria au la baza motive decorative specifice regiunii.
În 1820 pridvorul a fost încorporat bisericii, devenind pronaos, largindu-se astfel locasul. Noul pridvor nu prezinta importanta deosebita, dar din el se poate sui în turn si în cafasul construit în acelasi an. Cele trei clopote au fost mutate într-o zvonita de lemn, improvizata la începutul secolului nostru, avându-se în vedere rezistenta slaba a turnului.
Biserica, având hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserica", are peretii zugraviti pe dinauntru si pe dinafara. Altarul este de forma pentagonala, cu acoperis mai scund decât al navei iar în naos biserica are bolta de forma semicilindrica. Pictura este foarte stearsa din cauza umezelii si a fumului, iar scenele sunt pictate într-un singur plan, lipsind atât peisajele, cât si elementul de perspectiva. Este executata, dupa cât se pare, în prima jumatate a secolului trecut, în maniera apuseana.
Printre cartile bisericii se afla o „Biblie" tiparita la Bucuresti în 1760. Pe foile acesteia se afla o însemnare privitoare la biserica si datata 1778. Datorita însemnarii respective se poate trage concluzia ca biserica a fost construita probabil pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. Ferestrele în trei dimensiuni marcheaza trei etape de marire a lor, de unde un alt argument în favoarea vechimii acestui sfânt locas.
2. O „piramida a lui Keops"… subacvatica!
DAN APOSTOL
În anul 1979 a fost organizata în Bermude o expeditie franco-italo-americana din care faceau parte, printre altii, Charles Berlitz si Jacques Mayol. Totul pornise de la filmul obtinut de o camera de adâncime a unei nave americane de cercetari, care imortalizase pe pelicula un obiect piramidal de mari dimensiuni (162 m înaltime si 126 m latura bazei), având doua orificii situate pe laturi opuse: printr-unul apa era „aspirata", iar prin celalalt „expulzata" din ciudata constructie. Expeditia a descoperit într-adevar o piramida, la 900 m adâncime, având un unghi de înclinare al fetelor identic cu al piramidei lui Kheops si fiind situata la aceeasi latitudine. Ce vechime are aceasta constructie?! La S-E de Mexico City (Mexic) se afla o piramida tronconica, Cuilcuilco, acoperita partial de lava solidificata. Nu departe de ea se înalta vulcanii din Cerro Xitle, ale caror ultime eruptii s-au produs, dupa cum considera C.W.Ceram în cartea sa Gods, Graves and Scholars (Zei, Morminte si Carturari), acum circa 8000 de ani. Ceea ce înseamna ca piramida a fost construita înainte de anii 6000 î.e.n.!
În Mexic, Columbia, Peru si Brazilia apar mereu dovezi ale existentei unor civilizatii din ce în ce mai vechi. Se crezuse initial ca mayasii si incasii sunt primele popoare puternice si prospere din America. S-au descoperit însa urmele olmecilor, apoi ale civilizatiilor de la Chavin do Huantar, Moche, Choapas, Kotosh si Cerra Gallan; au fost gasite, la Pedras (Rio Utamâ-Amazonia) inscriptii parietale vechi de 8-10000 de ani. Este greu de ignorat faptul ca istoria cunoscuta îsi mareste limitele spre un trecut tot mai îndepartat: în America prin Tiahuanaco sau Cerra Galln, în Asia prin Chatal Huyük sau Mohenjo-Daro, în Europa prin vestigiile de la Lepenski Vir (Iugoslavia – zona „Portile de Fier"), în Africa prin cetatea Zimbabwe etc. Astazi, putini oameni de stiinta contesta existenta unui popor stravechi, care a influentat direct sau indirect primele civilizatii „istorice" mediteraneene (Egipt, Sumer, Creta), precum si înaintea lor, populatiile nord-africane (din Canare pâna în Hoggar) sau cele din Europa de Vest (Anglia, Franta, Peninsula Iberica). Dar, tocmai datorita preponderentei urmelor sale în Lumea Veche, pâna la descoperirile din 1967-1970, Atlantida a fost cautata în Mediterana, în Suedia, Spitzbergen, Heligoland, Muntii Atlas, Caucaz, în largul coastelor iberice sau marocane, pâna si în Sahara, oriunde numai în dreptul tarmului american nu. Un argument de prim ordin era faptul ca, pe coasta de est a celor doua Americi, situatia nu aparea atât de clara ca pe cea de vest. Caci nimeni nu putea nega prezenta viracochas-ilor, grupari de tip Cro-Magnon, Comb-Capelle si Brünn-Pøedmost în Peru, Bolivia, Ecuador si Columbia, iar mai la nord, în Mexic si chiar (desi tot mai putin numeroase) în vestul SUA sau al Canadei, si nimeni nu putea trece cu vederea dovezile de ordin antropologic, arheologic, etnografic etc.
În schimb, doar doua populatii estice prezentau caractere antropologice ciudate si un nivel de civilizatie iesit din comun: olmecii si mayasii. Atât unii, cât si ceilalti cunosteau existenta unor oameni albi si negri (de Cro-Magnon, respectiv Grimaldi?), se preocupau de astronomie si matematica, erau arhitecti si sculptori de exceptie, dar nu si navigatori; atât unii, cât si ceilalti au lasat vestigii uluitoare, însa nu identice cu cele din Lumea Veche. Faptul a fost interpretat ca o dovada a lipsei legaturilor cu ea sau cel putin a absentei unei influente originare comune. Dar aceasta nu implica automat situarea Atlantidei mai aproape de Europa sau de Africa: se considera ca primele formatiuni statale mayase importante s-au cristalizat în anii 600-500 î.e.n., (desi unul din cele 3 manuscrise originale ramase de la mayasi, Codex Troanus a fost redactat în anii 1000 î.e.n. si consemneaza ca data de început a lumii maya, anul 8498 î.e.n.), iar civilizatia olmeca pare sa se fi dezvoltat începând cu anii 2500 î.e.n. (însa unele urme ale ei sunt mai vechi), or, la acea data, Atlantida era scufundata de milenii! Ca si în Europa si Africa, supravietuisera, probabil, colonii, baze navale, contoare de schimburi comerciale; însa ele par sa fi fost putin numeroase în cele doua Americi, atlantii preferând, poate, legaturile cu popoarele din Europa si Mediterana, cu care aveau conceptii si nevoi comune.
Irina Stoica
Comentarii