"…Realitatea nu este reprezentata de forma exterioara, ci de ideea din spatele ei, de esenta lucrurilor." Geniul din Hobita spunea asta, facandu-i de-a dreptul imbecili pe cei care-i considerau opera drept una "abstracta". Era crezul artistic al unui om de origine modesta, dar care a devenit atat de puternic si de respectat, incat a cucerit lumea zamislind in piatra, metal si lemn pulsul si respiratia universului. Constantin Brancusi (1876-1957) este unul dintre cei mai importanti si originali sculptori ai lumii, in fata caruia insusi Henry Moore (mare sculptor englez, decedat in 1986) se inclina si spunea ca romanul "a descoperit constiinta formei pure." Acest al saselea copil al lui Radu si Maria Brancusi, "indemanatic nevoie mare", se scoleste in Romania, isi demonstreaza din plin vocatia nativa, apoi pleaca pe jos spre Paris (suparat din cauza onorarului pentru bustul lui Carol Davila)…
Se scoleste si-n "Orasul luminilor", dar refuza sa fie "dadacit" de faimosul Rodin. In sufletul si mintea gorjeanului ambitios inflorise deja conceptia artistica pe care o va sluji toata viata: arta este in slujba ideilor, nu a formelor pe care le gasesti in natura. As sublinia faptul ca Brancusi, in drum spre Paris, a trecut prin Viena, unde a fost puternic impresionat de impozantele sculpturi egiptene. Acest spirit al monumentalului il va insoti toata viata. Asa au aparut capodoperele Sarutul, Poarta Sarutului, Masa Tacerii, Rugaciunea, Muza Adormita, Domnisoara Pogany, Pasarea Maiastra, Figura de copil etc, etc.
O mare umbra de tristete exista in ceea ce priveste relatiile dintre marele artist si autoritatile romane ale anilor '50, care l-au considerat atunci "un reprezentant al formalismului burghez cosmopolit si decadent". Astfel, dupa moarte, mare parte din opera sa (inclusiv atelierul din Montparnasse) a ajuns la Centrul Pompidou (Muzeul National de Arta Moderna din Paris). Abia in 1964 Constantin Brancusi primeste onorurile cuvenite din partea autoritatilor romanesti: este amenajat Ansamblul monumental de la Targu Jiu, care contine "Coloana (recunostintei) fara sfarsit", "Poarta Sarutului" si "Masa Tacerii". Brancusi a fost inmormantat la 19 martie 1957 la cimitirul Montparnasse, Paris.
S-au scris multe despre viata personala a maestrului, despre faptul ca pe cat de profund era in arta, pe atat de "instabil" era in dragoste. Numeroasele sale iubiri au fost focoase si scurte, iar toate femeile care au trecut pragul romanescului sau atelier (pozandu-i sau nu) l-au respectat si au corespondat intens cu artistul, dupa ce "focul" s-a stins. Nu am sa insist in aceasta directie, dar am sa mentionez un aspect foarte sensibil. Intre 1930 si 1934, Brancusi s-a iubit cu pianista Vera Moore (fapt atestat epistolar), si a rezultat un copil, "John Constantin Brancusi Moore". Sculptorul nu a recunoscut acest copil, dar dupa acea idila s-a schimbat foarte mult, devenind un fel de calugar cu barba mare alba si obiceiuri alimentare foarte stricte… Dar prin anul 1938, maestrul s-a iubit cu insasi Maria Tanase (cateva luni, la New York), dragoste care a scos scantei…
Viata lui Bran-cusi a mai fost "asezonata" cu un proces unic in lume: artistul s-a judecat cu statul american pentru a demonstra ca a vrut sa treaca prin vama o opera de arta si nu "un obiect metalic". A castigat procesul in 1928, in cauza fiind "Pasarea in spatiu".
PAUL IOAN
Comentarii