O fotografie devenita istorica ni-l prezinta pe Amedeo Modigliani la aproximativ 32 de ani, stând pe scaun picior peste picior si privind parca dincolo de orizont, în cautarea imposibilei perfectiuni în arta. Barbat înalt si vânjos, cu ochi luminosi si un chip destins, n-ai zice ca ai de-a face cu un artist care se consuma încet dar sigur pentru picturile dedicate iubitei sale si prietenilor apropiati. Nu poti ghici ca acel barbat cu o statura impresionanta, cu tigara afumându-i degetele, sufera de o boala cumplita care i-a amutit ticaitul inimii la nici treizeci si sase de ani…
Indragostitul Amedeo Modigliani a iubit atât de mult arta, încât sfida moartea în fiecare zi, când alcoolul si tutunul îl transportau într-o stare în care tristetea nu exista. A fost un copil sarac, nascut la Livorno, într-o familie de evrei. Mama, Eugenie Garsin, provenea dintr-o familie de evrei sefarzi învatati, descendenti chiar din neamul filosofului Baruch Spinoza (1632-1677). Tatal sau, Flaminio, era inginer de mine si cândva un prosper om de afaceri. Numai ca la nasterea lui Amedeo, în 1884, situatia materiala s-a înrautatit brusc. În aceste circumstante, baiatul ramâne acasa si primeste lectii de la mama sa pâna la zece ani. Problemele medicale ale viitorului mare artist au început de la 11 ani, cu o maladie la plamâni. A urmat febra tifoida, lungi ani de suferinta si aparitia tuberculozei (la 16 ani), boala grava care-l va afecta toata viata si pe care o va sfida printr-o viata boema incredibil de imprudenta.
Lungile perioade de boala l-au apropiat pe Amedeo de arta, talentul sau fiind descoperit de grijulia sa mama. Ea îsi trimite fiul sa învete pictura si desenul la maestrul Gugliermo Micheli din Livorno. Anul 1902 îi aduce înscrierea la „Scuola libera di Nudo” din Florenta, unde maestrul Giovanni Fattori îi va influenta decisiv întreaga cariera. Apoi Amedeo se perfectioneaza la o scoala de arta din Venetia, iar 1906 înseamna o borna de hotar foarte importanta: Modigliani descopera Parisul. Evident, saracia îl duce de mâna la Montmartre, unde personajele pestrite si permanent bine dispuse formeaza boemia de care spiritul lui avea nevoie. O lume din care Picasso, Diego Rivera, Apollinaire si multi altii nu lipsesc si care va alimenta uriasul rezervor de talent al lui Modigliani. Prin 1909 îl cunoaste si pe Brâncusi si atunci a fost momentul în care Amedeo se orienteaza spre sculptura. Numai ca pasiunea pentru arta în trei dimensiuni paleste din cauza efortului pe care mereu bolnavul „Modi” nu poate sa-l faca. Cu toate acestea, el reuseste sa expuna si sculptura si pictura, în 1911 si 1912.
Se întoarce la Livorno pentru a domoli suferintele, apoi revine la Paris si dupa mai multe povesti de iubire, toate înflacarate, o întâlneste pe Jeanne Hébuterne, în 1917. Fata avea 19 ani si era studenta. Înnebunit de noua dragoste, cea mai mare a vietii, Amedeo Modigliani trece relativ usor peste un eveniment trist: nudurile din expozitia personala din 1917 sunt confiscate de politie, care-l acuza de imoralitate! Artistul trece peste avertismentele tuberculozei si bea si fumeaza dedicându-se în exclusivitate nudurilor si portretelor. Jeanne, marea lui iubire, o fata catolica careia familia obtuza i-a întors spatele, va fi alaturi de cel care a imortalizat-o pâna la moarte, în 1920. Ea se sinucide la o zi dupa ce Amedeo a intrat în eternitate.
PAUL IOAN
Comentarii