Cine a fost cu adevarat Iisus?

          „..

          „…si a nascut pe Fiul ei cel întâi nascut, si L-a înfasat, si L-a culcat în iesle, caci nu mai era loc pentru ei în casa de popas. Iar în partea locului erau pastori cari, mâind pe câmp, tineau straja noaptea lânga turmele lor. Si iata ca ingerul Domnului a statut lânga ei si marirea Domnului i-a învaluit în lumina iar ei s-au înfricosat cu frica mare. Dar îngerul le-a zis: nu va temeti. Caci iata, va binevestesc, voua, bucurie mare care va fi pentru tot poporul. Caci în orasul lui David astazi voua s-a nascut Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Si acesta este semnul ce va dau: veti gasi un prunc înfasat, culcat în iesle. Si deodata s-a facut, împreuna cu îngerul, multime de oaste cereasca laudând pe Dumnezeu si zicând: Marire întru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamânt pace, între oameni: bunavoire!” (Evanghelia dupa Luca, 2.7-14)
          
          Nasterea Domnului. Va mai aduceti aminte cum a venit ziua de Craciun în 1989, cu prima zapada, care a curatat si albit totul împrejur, pregatindu-ne parca pentru prima sarbatorire deschisa, dupa atâtia ani, a Nasterii Mântuitorului? Pentru a ne reaminti înca o data semnificatia acestei mari sarbatori, sa-l ascultam din nou pe Parintele Profesor Nicolae Necula: „Craciunul se leaga de o data foarte precisa din viata Mântuitorului, nasterea Sa, fixata, de documente, la 25 Decembrie, si care nu poate fi schimbata în vreun alt mod. El a fost praznuit de la început la 25 Decembrie în Apus, în timp ce în Rasarit a fost sarbatorit împreuna cu Boboteaza, la 7 Ianuarie, si era cunoscut ca Epifania sau Teofania, nume cu care Boboteaza a ramas pâna astazi – adica aratarea Dumnezeirii, sub forma Sfântei Treimi, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. A fost prima aratare a lui Dumnezeu în lume… În biserica ortodoxa, mai ales sub aspectul frumusetii interioare – ea are loc într-un anotimp cu zapada, cu o încarcatura care pentru copii are o semnificatie aparte. In colinde se poarta mesajul venirii lui Hristos în lume si mesajul pacii catre oameni. Deci are o semnificatie deosebita fiindca ne pastreaza în unitatea de credinta în acelasi Iisus Hristos.”
          Documentele. „Berlioz însa voia sa-i demonstreze poetului ca esential nu este daca Iisus a fost bun sau rau, ci ca nu a fost pur si simplu, toate istorisirile despre el fiind doar niste nascociri, un mit si nimic mai mult.” (Mihail Bulgakov, „Maestrul si Margareta”)
          …Cam aceasta a fost istoria primelor sapte decenii dupa Revolutia Rusa care au adus Puterea Sovietelor pe tronul tarilor. Si totusi, dincolo de orice interpretare religioasa si conotatie mistica, Iisus a existat ca personaj istoric, confirmat de texte si documente dintre cele mai vechi, cu totul altele decât Evangheliile sau alte texte teologice ulterioare acestora. Chiar daca uneori Jehoshua ben-Josef, zis si Iisus, nu este Cel cu care ne-am obisnuit noi de-a lungul traditiei crestine de peste doua milenii. Unii sustin – asa cum se remarca într-un cuprinzator articol publicat de revista italiana Focus – ca „celebritatea” Sa este paradoxala. Mai cunoscut astazi decât Alexandru Macedon sau Cesar, pe vremea Sa nu era privit de documentele necrestine decât cel mult ca unul din atâtia predicatori din îndepartata si, pentru marea Roma, prea putin interesanta Palestina. Un rabin ambulant, fiul lui Iosif si al lui Miriam, pe oriunde se ducea, era producator de tulburari. Iar despre viata Sa se stie înca si mai putin. Desi documentele exista! De la cunoscutele lucrari ale generalului si istoricului evreu Josefus Flavius (37-100), foarte aproape de vremea lui Iisus, la nimeni altul decât marele istoric roman Tacit, care în Analele sale, Cartea a 15-a, ne da indicatia primei aparitii a numelui de „crestini – cei ce luau numele lui Crist”, cu ocazia relatarii condamnarii lor de catre Împaratul Nero (sub acuzatia de a fi incendiat Roma), contând acesta pe antipatia pe care le-o aratau romanii. Nici Suetoniu nu are o parere prea buna despre ei, spunându-ne doar ca au fost „alungati din Roma pentru miscarile lor în numele lui „Cresto” (Crist însemnând „cel uns”). Josefus Flavius este mult mai precis în Antichitatile Iudaice: „Iisus a fost un om întelept, daca om îl putem numi. El a înfaptuit lucruri extraordinare … era Hristosul. Dupa ce Pilat l-a condamnat sa fie rastignit, nu s-a diminuat numarul celor care îl iubisera înca de la început. Le-a aparut acestora a treia zi, din nou viu…”
          A treia cale. Lucio Troiani, profesor de istorie romana la Universitatea din Pavia, spune ca ar fi posibil ca sa avem de a face cu o adaugire ulterioara a primilor copisti crestini ai cartilor lui Flavius, dar tot el este de parere ca ne aflam, cu acest text, în fata unei dovezi cu adevarat istorice. Mai ales daca o „combinam” cu un fragment din Sanhedrinul Talmudului babilonian: „la veghea Pastelui fu pedepsit Iisus Nazarineanul fiindca practicase magia si dusese în ratacire pe Israel”. Asa au ajuns cercetarile asupra originilor crestinismului sa se împarta în doua mari scoli: cea critica, mereu în cautare de documente si date biografice pentru a putea explica succesul lui Iisus, si cea mitologica, pentru care crestinismul nu este decât un mit ca toate celelalte. Dar mai poate exista si o a treia directie, cum subliniaza Monseniorul Gianfranco Ravasi, Directorul Bibliotecii si al Pinacotecii Ambroziene din Milano: un studiu al Evangheliilor …ca în geologie, ca si cum acestea ar fi alcatuite din mai multe straturi, sub care se ascunde nucleul adevarului istoric!
          Primele texte. Primul nivel este constituit din cuvintele spuse de Iisus însusi. Exista o tendinta de a le subevalua, dar nu este justificata. În primul rând pentru ca „în vremea aceea” traditia orala transmitea totul foarte corect; apoi, pentru ca ele au si fost formulate într-un asemenea mod încât deveneau usor de retinut (cunoscutul „cere si ti se va da, bate si ti se va deschide”, de exemplu). Au urmat apoi primele culegeri scrise ale zicerilor sale, în care este de presupus ca „s-a intervenit”, inclusiv în functie de locul unde urma sa se faca evanghelizarea. Este evident de asteptat, de pilda, ca cel care predica la Roma sa-l prezinte într-o lumina ceva mai favorabila pe Pilat (un fel de calau al lui Caligula, crimele sale si executiile fara proces fiind denuntate împaratului de catre filosoful Filon din Alexandria, ducând în final la demiterea acestuia). Dintre cele trei Evanghelii sinoptice, ale lui Marcu, Matei si Luca, prima este cea mai veche, datând de prin anul 70 (cele mai recente descoperiri privind Manuscrisele de la Qumran par a indica anul 50!). Cea mai noua este Evanghelia lui Ioan – sfârsitul secolului I. Prima mentionare a kerygma, adica Anuntul credintei, se înregistreaza în anul 57, la 27 de ani dupa Iisus, în prima epistola catre Corinteni a Sf. Apostol Pavel: „V-am spus cum am auzit si eu: Iisus a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi si a fost îngropat. A înviat a treia zi, dupa Scripturi si a aparut…” Este desigur bine cunoscuta povestea lui Saul din Tars, prigonitor al crestinilor pâna în momentul revelatiei sale, când devine Apostolul Pavel, unul din cei mai ferventi credinciosi si propavaduitori. Nu l-a cunoscut direct pe Iisus, dar cu siguranta ca a avut informatii de prima mâna.
           Anii de început. De la început ne lovim însa de o foarte mare dificultate: Iisus „dispare” din relatarile biblice când era copil si „reapare” la vârsta de 30 de ani, când primeste Botezul de la Ioan, a carui existenta istorica este si ea confirmata, printre altii, tot de Josefus Flavius. Urmeaza predicile sale în ebraica si aramaica, cei 12 Apostoli care, rând pe rând, îl vor urma, minunile pe care le înfaptuieste… Se vorbeste despre timpul pe care L-a petrecut la Eseninei, secta ebraica despre care avem informatii extraordinare datorita celebrelor Manuscrise de la Marea Moarta, descoperite la Qumran. Esenienii erau toti celibatari, practicau exorcismul si erau taumaturgi – vindecatori. Se vorbeste, de asemenea, despre calatoriile lui Iisus în India, unde a luat contact cu practicile yoga. Asa cum puteti vedea în ilustratiile alaturate, El este prezent nu doar în scrieri crestine, ci si în cele musulmane sau buddhiste, fiind considerat un mare profet si onorat pentru faptul ca fusese nascut de o Fecioara. Predicile sale au durat, asa cum rezulta din examinarea si compararea textelor evanghelice, între 18 luni si trei ani si s-au desfasurat în special în sate, aproape tot timpul în Galilea. În Iudeea, atunci sub control roman, a petrecut doar câteva zile. Când a si fost arestat si condamnat la moarte.
          Tulburarile din Templu. Acesta a fost de fapt motivul oficial al arestarii, survenite dupa ce a izgonit din Templu toti negustorii si camatarii. Fapt care avea sa-L duca direct spre Rastignire, pedeapsa „rezervata” de romani câtorva categorii de acuzati, printre care si razvratitilor împotriva ordinii de stat. Este probabil si argumentul invocat de evreii care Îi doreau moartea pentru a-l determina pe Pilat sa recurga la aceasta forma de executie si nu doar sa li-L lase lor pentru a fi lapidat, cum se proceda în general cu cei acuzati de a fi „falsi profeti”. Si de ce toate acestea? „Aparitia lui Iisus – observa Prof. Sanders – avea loc într-un climat de mare asteptare a sfârsitului lumii si începutului unei noi ordini divine. Lucrarea Sa era îndreptata mai curând spre salvarea unui numar cât mai mare de oameni în vederea venirii Împaratiei lui Dumnezeu, decât spre îmbunatatiri pamântesti.” El face astfel lucruri neobisnuite, care probabil nelinisteau, alarmau pe conducatorii religiosi ai momentului. Acorda iertari fara a mai cere lungile si rigidele ritualuri ale legii mozaice, considera sacrificiile de animale din Templu care fiind mai putin importante decât a te cai sincer si din tot sufletul. Si, mai ales, cinstea într-un mod nou femeia – considerata în vechea societate confesionala doar ca purtatoare de impuritate si ca atare nepotrivita pentru apostolat – cinstind în ea în primul rând pe propria Sa Mama. Sau un alt element care trebuie sa fi ridicat mari probleme în fata oficialitatilor zilei: faptul ca El se adresa în egala masura evreilor si ne-evreilor, „gentililor”, cum se spune. A fost de fapt Iisus ceea ce istoria numeste de obicei „un revolutionar”? Daca ar fi si doar sa ne gândim la atitudinea, la solidaritatea sa fata de cei dezmosteniti, pe care îi linisteste spunându-le ca „cei de pe urma vor fi cei dintâi”, ne dam seama ca, din nou, nu acesta a fost motivul real al hotarârii luate de a-l executa.
          Evangheliile în fata examenului istoriei. Sa luam câteva din momentele si faptele lui Iisus, asa cum apar ele în scrierile evanghelice si sa estimam, comparându-le cu ceea ce ne spune istoria, daca ar fi putut avea loc asa cum sunt descrise sau nu. În primul rând trebuie sa reamintim ca anul Nasterii Sale, deci „anul 1” al Erei Noastre, trebuie de fapt situat undeva între anii 7 si 4 î.H., aceasta coroborând datele din Evangheliile lui Luca si Matei, cu faptele istorice relative la moartea lui Irod cel Mare. Si acceptând ca gresita „atribuirea” datei de catre Dionisie cel Mic sau Dionisie Scitul, calugarul caruia îi datoram, din secolul IV, calendarul pe care îl folosim si astazi. O rapida trecere în revista a istoriei ne reveleaza ca posibile sau probabile unele din cele mai importante fapte mentionate în Evanghelii: u Steaua Magilor – Kepler, marele astronom, vorbeste despre o aliniere a Pamântului cu Jupiter si Saturn, în anul 7 î.H., primul an atribuit ca data de nastere a lui Iisus – posibila Stea; u Botezul – Ioan Botezatorul, cum spuneam, este o existenta istorica incontestabila; u Vindecarea orbului – Esenienii se stie ca aveau formule de vindecarea cataractei si, pe de alta parte, exista asa-numite orbiri psihosomatice; u Cina cea de Taina si tradarea lui Iuda – cel mai plauzibil este ca Iuda a facut-o din frica iar Iisus, care stia ce avea sa urmeze, nu a facut nimic pentru a scapa; u Ultimele cuvinte – agonia pe Cruce a durat o zi întreaga si este posibil ca una din femei sa fi putut sta lânga El si sa-i fi auzit cuvintele, asa cum au fost apoi înregistrate de Scrierile Sfinte.
           Învierea. Tot o considerare istorica a momentului arata clar ca Învierea si nu miracolele înfaptuite, nici chiar adânca sa învatatura morala, au fost esentiale pentru tot ce a dobândit Iisus de la contemporanii si concetatenii sai. „Miracolele” erau …lucruri destul de comune, ca si cei care le realizau. Înainte de El a existat un anume Honi, care salva Israelul de la seceta desenând cercuri; dupa El au fost Hanina ben Dosa, faimos vindecator al generatiei urmatoare, Teuda, si el ucis din ordinul lui Pilat. Predicatorii si capacitatea lor de a înfaptui miracole erau deci lucruri obisnuite pentru Palestina – lucrul extraordinar, unic, a fost Învierea. Nu exista, este drept, o „confirmare din surse independente”, cum se spune, dar înca Josefus Flavius mentioneaza credinta în Înviere. Prima Epistola a Sf. Apostol Pavel catre Corinteni, o descrie, vorbind de aparitia lui Iisus în fata a 500 de frati. Si un element foarte interesant: primii martori ai Mormântului gol au fost femei. Or, în vremea aceea, femeile NU AVEAU DREPTUL sa depuna marturie, nici macar în cazul unui delict. Deci invocarea lor era… riscanta si daca nu ar fi fost efectiv considerata ca reala, nimeni nu s-ar fi hazardat sa o invoce! Oricum, Istoria însasi înregistreaza cazuri de persoane care au afirmat a-L fi revazut pe Iisus viu, care, în relatarea Apostolilor, arata: „nu ca o stafie, dar nici ca un cadavru înviat. Era ca si cum ar fi trecut printr-o transformare…” O transformare care, iata, de 2000 de ani, este sprijin si speranta pentru atâtea generatii de oameni care sufera, lupta, muncesc, încearca sa desluseasca misterele lumii acesteia si Universului în care traim. Istoria certifica cele mai multe din faptele mentionate în Evanghelii. Explicatia acestora însa nu mai tine de ea, tine mai curând de Credinta. Sau, poate, de o stiinta pe care Omenirea înca o mai asteapta…
          Sarmanul personaj al lui Bulgakov din incomparabila sa capodopera „Maestrul si Margareta”, care încerca, în spiritul si litera învatamintelor de partid, sa arate lumii ca Iisus nu a existat niciodata, ar fi astazi si mai nemultumit, caci Iisus este parca si mai viu, mai real, chiar daca credinta în El a devenit din ce în ce mai mult respectata ca o alegere pur personala.