In centrul istoric al Parisului, pe vestita "Mare Insula" de pe Sena, foarte aproape de kilometrul 0, in vecinatatea ilustra a Catedralei Nôtre Dame, se inalta un edificiu sever, cunoscut sub numele de "Conciergerie". Numele acestuia vine de la "concierge" (portar), titlu sub care era cunoscut guvernatorul regal insarcinat cu paza si functionarea edificiului respectiv, astazi constituind o aripa a Plalatului de Justitie. Initial resedinta a regilor merovingieni, a fost ridicat pe locul unei citadele galo-romane de Filip-August (1180-1223). Era perioada cand in jurul Parisului incepuse ridicarea unor ziduri de aparare.
La sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul celui de al XIV-lea Filip cel Frumos (1285-1314) a largit palatul si a instalat in noile constructii gotice serviciile financiare, administrative si judiciare ale regatului. In secolul al XIV-lea principala resedinta a regatului a fost mutata la Luvru, cea veche fiind transformata in Palat de Justitie, sub conducerea acelui concierge insarcinat in mod deosebit cu supravegherea inchisorii care functiona pe langa Curtea respectiva. Existau aici, la parter, trei incaperi principale: Sala Garzilor, Sala Oamenilor de Arme si bucataria. Sala Oamenilor de Arme, cu patru nave avea o lungime de 68 de metri, o latime de 27 metri si o inaltime de 8 metri. Era vechea sufragerie regala. Bucataria, si ea de dimensiuni impresionante, era locul in care cei mai priceputi bucatari ai tarii pregateau zilnic o masa pentru cel putin 1000 de persoane.
Exteriorul impresioneaza prin eleganta si sobrietate. Turnul Orologiului, aflat pe coltul dinspre Sena a fost construit pe timpul domniei lui Jean cel Bun (1350-1364). In timpul domniei lui Philip al VI-lea (1328-1350) a fost instalat aici orologiul care a fost pus in functiune ceva mai tarziu, spre 1370, sub domnia lui Carol al V-lea (1364-1380). Turnul Orologiului era un turn de aparare si alaturat, oglindindu-se in Sena, pot fi admirate Turnurile Gemene, la dreapta Turnul de Argint in care se pastra tezaurul Coroanei si la stanga Turnul Cezar.
Functia de inchisoare a cladirii a capatat proportii tragice in timpul Revolutiei din 1789. O vizita in celulele de aici te ajuta sa intelegi ultimul traseu parcurs de condamnatii pentru care nu exista cale de intoarcere. Printre detinutii ilustri pot fi amintiti: Maria Antoaneta, Doamna Elisabeta, sora regelui, Charlotte-Corday, poetul André Chénier. Intr-o mica sala boltita detinutii puteau obtine contra cost o saltea de paie si o celula separata, in vreme ce, in cateva camere, erau inghesuiti cei saraci. Celula cea mai evocatoare este, fara indoiala cea in care a fost inchisa Maria Antoaneta de la 2 august 1793 pana la 16 octombrie, acelasi an. A fost transformata in capela in 1816 de ducesa de Angoulême, singura fiica a lui Ludovic al XVI-lea care a supravietuit valului de executii.
Exista si o alta celula in care doua manechine sugereaza ultimele zile ale reginei. Unul dintre acestea este un paznic inarmat, iar celalalt este reprezentarea reginei, vazuta din spate, imbracata in negru si scriind la o masa. Alaturi se afla patul saracacios iar crucifixul ei s-a pastrat intreg pana in zilele noastre. Celula reginei comunica acum cu cea ocupata mai intai de Danton si apoi de Robespiere. De aici se trece in Capela Girondinilor, transformata in inchisoare colectiva. Din capela se poate iesi in Gradina Femeilor, destinata detinutelor.
Regina si-a auzit sentinta la ora 4 dimineata si, fara sa arate niciun fel de emotie, s-a retras sa se pregateasca pentru ultimul drum. Avea o rochie alba si o boneta de aceeasi culoare. Cu mainile legate la spate a fost dusa intr-o caruta deschisa, fiind expusa injuriilor celor care se adunasera in strada sa o priveasca. Jacque-Louis David a vazut-o de la o fereastra si i-a schitat un portret caricatural, dar ea s-a comportat cu adevarat regeste. Se pare ca, urcand pe esafod a calcat, din greseala, calaul pe picior si ultimele ei cuvinte au fost "pardon, mesieur". Despre lungile nopti de veghe ale ei si ale multor altor condamnati stau insa marturie zidurile innegrite de vreme de la Conciergerie.
IRINA STOICA
Comentarii