In secolele VIII-XI vikingii sau „oamenii nordului”, locuitori ai Norvegiei, Suediei si Danemarcei, traiesc un avânt fara precedent, ceea ce ii face sa cutreiere marile in cautarea altor teritorii, altor bogatii. Exista multe prejudecati privitoare la acesti calatori pe marile lumii. Se spunea ca aveau o infatisare inspaimântatoare, ca nu se spalau, ca nu dadeau nicio atentie felului in care aratau si mai ales ca purtau acele inspaimântatoare palarii cu coarne cu care ne-au obisnuit unele productii cinematografice.
Toate au fost infirmate de descoperirile ulterioare, care au dovedit ca barbatii erau teribil de preocupati de tunsorile lor, ca femeile erau mari amatoare de panglici, ca exista o adevarata traditie a unor bai cel putin saptamânale, in afara spalatului zilnic – ce-i drept mai sumar – ca hainele lor aveau o croiala eleganta, iar palariile cu coarne sunt de-a dreptul o nascocire inspirata de costumele folosite in operele lui Wagner.
Vikingii puteau fi tarani harnici, descoperitori de pamânturi, poeti, negustori de sclavi dar mai ales luptatori neinfricati si asediatori de cetati. Motivele pentru care au cutreierat marile erau cât se poate de diferite. Unii au jefuit manastiri lipsite de aparare, locasuri crestine sau cetati care se credeau inexpugnabile. Altii se ocupau de comert oferind amatorilor: sclavi, blanuri, fildes de foca sau peste sarat. Multi dintre ei cautau locuri in care sa se stabileasca si le-au gasit in Groenlanda, insulele Scotiei si o parte din nord-vestul Frantei care, din 911, a devenit cunoscuta sub numele Normandia. Se pare ca au atins chiar coastele Americii de Nord.
Corabiile lor usoare le-au permis navigarea pe Loira, Sena, Rin si au traversat Marea Baltica ajungând pâna la Marea Caspica, in drumul lor fiind fondatori ai oraselor Novgorod si Kiev. Au ajuns chiar la Constantinopol, unde au intemeiat Garda Varegiana a imparatului Bizantului. Aproape trei secole au terorizat Europa si succesul lor s-a bazat nu doar pe curaj ci si pe corabiile lungi, usoare si rapide, lesne de manevrat. O mare distinctie se face intre navele comerciale si cele militare. Acestea din urma erau la rândul lor diferite fiind numite suekkja (subtire), skeid (care taie apa) si drekar (dragon – dupa capul de dragon pe care il aveau sculptat la pupa). Navele comerciale erau mai scurte si late, cu o punte inalta, depinzând in mare parte de vânt in vreme ce navele militare erau mai lungi si mai subtiri, cu un numar mai mare de vâsle.
Ele aveau un rol esential atât in viata de fiecare zi cât si in ritualurile de inmormântare destul de diferite de la o regiune la alta. Corabia apare ca un ultim loc de odihna a celui mort, fie ca era una autentica sau una mica, simbolica, ingropata sau incinerata. Unele dintre aceste corabii erau arse inainte de a fi ingropate, altele ramâneau intacte dar toate erau incarcate cu bunuri despre care se credea ca ii sunt necesare celui mort in lumea de dincolo. Unele morminte, in care erau depuse corabiile, arse sau nu, erau marcate de pietre asezate vertical sub forma de corabie. Cele mai multe erau tumuli care, din nefericire, au cazut de-a lungul vremii prada jefuitorilor.
Nu acesta este si cazul corabiei de la Oseberg, depusa in Muzeul Corabiilor Vikinge din Oslo. Tot aici exista alte doua corabii descoperite in morminte regale. Cea mai bine conservata este cea de la Gokstad, dar cea din Oseberg este cea mai frumoasa. Pe ea s-au gasit osemintele a doua femei, una mai in vârsta, probabil slujnica celeilalte, aceasta având in jur de 25-30 ani si despre care se crede ca este chiar regina Asa, bunica lui Harald cel cu Par Frumos. Corabia era incarcata cu alimente si tot felul de obiecte: sanii, galeti, butoaie, arme si chiar un car cu patru roti. Vasul era puternic ancorat de o piatra si cercetatorii au sugerat ca acest lucru nu reprezinta pregatirea pentru calatoria cea mare ci asteptarea unei zile a reinvierii.
IRINA STOICA
Comentarii