De la „Petrecerea zeilor”, capodopera marelui maestru venetian Giovanni Bellini, si pâna la festinul muritorilor de rând al maestrului olandez Jan Steen si al flamandului Peter Bruegel cel Batrân nu a fost decât un pas. O „simpla” mutare a accentului de la mitologia antica pâna la paradisul decorului rustic, din Olymp pâna în satul plin cu oameni veseli care stiu sa cânte, sa danseze si sa se înveseleasca cu prilejul sarbatorilor de iarna.
Campionii vietii pline de candoare din mediul taranesc, Bruegel si Steen, au fost putinii pictori de înalta reputatie care s-au aplecat asupra obiceiurilor oamenilor simpli, care-si cauta fericirea în petrecerile fara restrictii ce umplu sfârsitul de an. Cronologic, Peter Bruegel cel Batrân (initiatorul unei dinastii de pictori) este primul care renunta la canoanele Renasterii si se inspira din opera italienilor si flamanzilor pentru a-si modela propriul si inconfundabilul stil dedicat satului. De altfel, el a fost poreclit si „Bruegel al taranilor”. E suficient sa admiram lucrarile „Nunta taraneasca” si Dans taranesc” pentru a ne da seama cât de mult se apropie acest pictor de sufletul omului simplu de la tara.
Compozitiile sale din aceste serii dedicate ambiantei rurale de sarbatori reprezinta o pagina de istorie a civilizatiei satesti. Bruegel reda cu o bucurie nedisimulata chipul fericit al petrecaretilor, dinamismul dansurilor simple (când barbatul si femeia fac piruete ametitoare) si pofta de mâncare si bautura a celor care iau cu asalt mesele îmbelsugate. Maestrul nu uita în nici o pânza de acest gen grupul de lautari care anima petrecerea cu melodii de mandolina, vioara si cimpoi. Ici si colo, cuplurile de tineri îndragostiti nu se sfiesc sa se îmbratiseze sau sa se priveasca tandru.
La Jan Steen, petrecerea rurala se desfasoara dupa aceleasi reguli ale veseliei debordante. Maestrul olandez prefera sa studieze clipele de fericire ale taranilor în afara casei, în curtea proprie sau la intersectia ulitelor din mijlocul satului. Uneori, dansul si voia buna se muta în hambare si câte o data descatusarea spiritelor se produce în taverna, acolo unde la mese îsi cauta norocul jucatorii de zaruri. Dansatorii lui Steen sunt, în mod evident, mai familiarizati cu vinul, caci expresia fetei lor ne aduce aminte de petrecerile bahice.
Spre deosebire de Peter Bruegel cel Batrân, petrecerea la Jan Steen este a întregii familii. Tinerii si vârstnicii petrec laolalta, iar din scena veseliei generalizate nu lipsesc copiii de o schioapa si catelusii care se înfrupta nestingheriti din bucatele de pe mese. Parca suntem mai atrasi de scenele pline de voiosie si candoare ale lui Steen, pentru ca maestrul nu ezita sa fie realist si sa ne prezinte dulcea dezordine si harmalaie în toata splendoarea lor. Tacâmuri, resturi de mâncare si chiar pantofi si haine sunt raspândite peste tot, caci oamenilor nu le mai pasa în acele momente decât de buna lor dispozitie.
Steen stie sa fie si duios atunci când printre petrecareti strecoara si mame cu prunci la piept sau copilasi care se joaca în compania îndragitelor animale printre picioarele celor mari… O admirabila scena de voie buna copilareasca ne încânta în mod special la Jan Steen: copii învatând o pisica sa danseze, o fetita cântându-i la fluier!
PAUL IOAN
Comentarii