Supusa prin puterea armelor de catre mareata Roma imperiala, in secolul al II-lea i.Hr., Elada cea atat de seducatoare si-a luat ulterior revansa asupra rivalei sale intr-un mod cu totul imprevizibil: i-a lasat acesteia drept mostenire artele sale, stiinta sa si modul sau de viata specific.
O epoca de biruinta a frumosului in fata violentei fizice, impunand reversul replicii lui Cicero Inter arma silent musae („Cand armele vorbesc, muzele tac”). In fiecare etapa a cuceririi sale, lumea elenistica si-a revarsat bogatiile catre austera cetate „a celor sapte coline”, iar operele de arta s-au aflat printre valorile cele mai ravnite de catre patricienii Latiumului.
Miile de statui sculptate in marmura si bronz au decorat vilele acestora, ale generalilor si chiar marile drumuri ori fantanile si pietele, iar in lipsa pieselor originale, provenite chiar din Elada, au fost realizate numeroase copii. O adevarata scoala a artizanilor greci atrasi in cetate a „inundat” lumea romana cu imitatii ale unor capodopere semnate de Fidias, Praxiteles, Polyclet si altii.
Arhitectura a devenit incomparabil mai mult decat expresia unor necesitati practice, ridicand in rang ceea ce am putea numi estetica locuirii. Planului traditional al casei i s-a adaugat extensia din jurul unui peristil – gradina de agrement (un gen de parc privat) inconjurata de un portic adapostit sub acoperisul ce se sprijinea pe splendide coloane si unde se deschideau usile incaperilor specifice ansamblului. Podeaua, peretii si tavanul interiorului au devenit si ele mai bogat decorate cu mozaicuri si fresce, iar mobilierul realizat in noul stil oferea un confort ridicat, provocandu-i pe petrecaretii romani la o leneveala presarata din belsug cu intrigi, desfrau, dar si cultura.
Literatura si teatrul – arte de prim rang acum doua milenii – au dobandit un suflu nou in randul privilegiatilor (putini la numar, in raport cu populatia generala, dar ei contand de fapt din acest punct de vedere).
Un exemplu notoriu: Livius Andronicus, cel considerat „parintele poeziei latine”, a fost originar din Grecia Mare, nascut la Tarente, in inima unei colonii ce s-a opus puternic expansiunii romane.
Capturat si obligat sa traiasca pe langa o bogata familie din imperiu, el i-a tradus in latina pe Eschil, Sofocle si Euripide, a realizat o transpunere a Odiseei, devenita primul text in latina utilizat de scolile din Roma si a redactat prima opera literara in latina, inspiran-du-se dintr-un original grec si dand astfel nastere teatrului roman, la 540 de ani „ab urbe condita”.
Nu se poate rupe – fiindca nu s-ar putea intelege nici macar cursul documentat al istoriei obiective – civilizatia materiala umana de tot ce inseamna devenirea ei spirituala, iar artele au fost intotdeauna varful de lance al fenomenului. Iar aici, sa nu uitam, nu trebuie incluse doar sculptura, pictura si muzica, ci si arhitectura, literatura si teatrul, carora mai apoi li s-au alaturat noi viziuni si atitudini asupra lumii, racordate la exigentele fiecarei epoci.
Cum ar fi aratat lumea de azi, in absenta acestui lung si sinuos drum al umanitatii prin nu mai putin dificilul destin istoric al artelor? Probabil, un spatiu haotic populat de creaturi supuse instinctelor pe care ar fi incercat sa si le satisfaca prin violenta. Totusi, cum fiinta umana este puternic influentata de orgolii, de atractia irationala catre competitia oarba, influenta elenismului asupra spiritului latin nu a fost nici ea ferita de atacurile conservatoriste. De notat aici ca romanii cuceritori au fost sedusi, aproape automat, de profilul si atributele zeitatilor grecesti cu statut omolog.
Astfel, lui Bachus cel visceral si vicios i s-a opus rafinatul Dionisos, Afrodita s-a impodobit cu farmecele lui Venus, Poseidon a devenit Neptun si asa mai departe. Toate aceste divinitati cu chip uman constituie un pilon de rezistenta in arhitectura de rezistenta a artelor, in pofida unor opozitii necrutatoare.
Poetii, muzicienii, sculptorii s-au lasat patrunsi de libertatea si de lumina elenismului desprins de primitivism. Astfel, prezente dominante in spirit ale unei estetici suficient de abstracte ca sa fie prost inteleasa de puternicii Romei au fost combatute cu cele mai dure mijloace. Este de notorietate faptul ca, in anul 186 i.Hr., circa 3.000 de participanti la vestitele bachanale au fost condamnati la moarte, de teama unui complot.
Contextul respectiv, impregnat cu o imensa influenta religioasa, a constituit creuzetul in care s-au compus urmatoarele directii si valori ale spiritului acestui „nelinistit” spatiu pe care astazi ne place sa-l numim „de tip occidental”. In realitate – o punte trainica, peste care au trecut si trec in continuare bogatiile nemateriale ale fiintei umane, dar care reprezinta seva devenirii umanitatii intr-un univers dorit a fi mai bun pentru toti.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii