Pentru cei care adora sublimul delir artistic al lui Salvador Dalí, caracterizarea pe care i-a facut-o faimosul scriitor englez George Orwell (1903-1950) ar putea sa-i deranjeze. Si asta pentru ca autorul „Fermei animalelor” i-a pus eticheta astfel: „Un pictor bun si un om dezgustator”. Afirmatia lipsita de amabilitate venea, totusi, din partea unui luptator din Razboiul civil din Spania si a autorului utopiei atat de realiste „1984” (scrisa in 1949).
In sprijinul vorbelor grele ale lui Orwell vine si faptul ca Dalí a fost eliminat din grupul artistilor suprarealisti in 1934, fapt care nu a scapat biografilor sai. Cearta cu André Breton nu a fost intamplatoare, caci o data cu trecerea timpului, geniul din Figueras (localitatea unde s-a nascut la 11 mai 1904) se autoconsidera singurul suprarealist autentic, sustinand ca un imperator ca „Suprarealismul sunt eu!”
Extravaganta afisata (si aflata uneori la limita decentei unanim acceptate) inca din adolescenta nu a parut la inceput ca o forma de paranoia, de megalomanie. Studentul care isi incita colegii la actiuni de protest contra metodelor invechite folosite de „profesori prafuiti” purta pantaloni scurti, pardesiu pana peste genunchi, perciuni si favoriti, iar pe cap o palarie de dandy… Apoi a aparut mustata incolacita ca un gat de lebada si animalele de companie dintre cele mai scumpe. Ocelotul „Babou” (o felina rara) ii va tine companie in orice imprejurare, spre stupefactia gazdelor.
Inca din tinerete, Dalí a fost interesat de futurism si de lucrarile lui Freud, iar conceptia sa artistica va fi influentata foarte puternic de metafizica lui Giorgio de Chirico (suprarealist italian, fondatorul „Scolii de metafizica in arta”). La randul sau, Chirico a fost influentat de Nietzsche, iar Constantin Brancusi l-a apreciat enorm pe acest pictor atat de original. De aceea, de o importanta deosebita a fost sosirea geniului spaniol la Paris, unde in compania avangardistilor si-a consolidat tezele personale despre mesajul si modul de nastere ale artei sale.
Originalitatea lui Dalí fata de grupul condus de André Breton, consta in respingerea automatismelor psihice care puteau determina o forma artistica oarecare (pictura sau sculptura) si promovarea ideii ca irationalul joaca un rol primordial in conceperea si concretizarea unei idei artistice. Cu alte cuvinte, geniul din Figueras era adeptul visului cu ochii deschisi („Day Dreaming”) sau a delirului descifrat cu ratiunea creatoare a artistului. Numai un mare artist putea sa-si descifreze singur delirul, spunea fara ezitare autorul „Persistentei memoriei” (una din lucrarile care l-au pus in „legatura deliranta” cu relativitatea generalizata a lui Einstein). Dar acelasi om care putea filosofa ore in sir despre importanta inconstientului in arta facea glume care ar fi putut demonstra ca nu a depasit pragul copilariei – actritei Mia Farrow i-a facut cadou o panza cu o sticla avand un sobolan inauntru, si pe care mama acesteia l-a aruncat pe fereastra… Cand mergea pe strazile New Yorkului, obisnuia sa-si puna clopotei la mansetele pantalonilor pentru a atrage atentia asupra sa.
Gala, femeia care l-a salvat de la nebunie cu dragostea sa totala (desi era sotia lui Paul Eluard), ajunsese si ea sa-i spuna „Divinule!” si sa nu se mai mire cand il vedea mancand la micul dejun o felie de jambon unsa cu dulceata de trandafiri… Acesta a fost Dalí, marchiz de Pubol din 1975.
PAUL IOAN
Comentarii