Delicatetea pictorului englez John William Waterhouse este una de referinta pentru artistii asociati curentului denumit „pre-rafaelit”, care au format o fratie temeinica („Pre-Raphaelite Brotherhood”) pentru a contracara influenta lui Sir Joshua Reynolds. Acest pictor agreat de regele George al III-lea a fost fondatorul Academiei regale de arte si cel care a promovat stilul academic sau „stilul maret”. Însa pre-rafaeliti precum Waterhouse au fost adeptii abundentei detaliilor, ai culorilor intense si ai compozitiilor complexe. Acestea sunt elementele definitorii ale artei din Quattrocento (secolul XV italian), în frunte cu Botticelli.
Waterhouse (1849-1917) s-a nascut la Roma, dar familia sa (tatal pictor) s-a mutat la Londra înainte ca fiul sa împlineasca doi ani. Artistul insa se va întoarce la Roma pentru a studia arta italiana si nu numai. Fratia pre-rafaelitilor era formata din artisti cu vederi intelectuale largi, de aceea o mare parte din temele lor erau preluate din literatura. Una dintre slabiciunile (ca sa nu spunem obsesiile) acestui rafinat pictor a fost imaginea Ofeliei sau, în general, melancolia femeii pe malul unei ape curgatoare. O parte însemnata din pânzele maestrului au acest decor încântator, de unde si fiorul de romantism dilematic: tristete sau simpla relaxare?
Primul sau mare succes (1874) a fost „Somnul si moartea fratelui sau vitreg”, un titlu ambiguu, caci autorul se refera la moartea prematura a celor doi frati ai sai (tuberculoza). Este o compozitie de un dramatism impresionant, în care doi adolescenti agonizeaza în somn. Succesul urias al acestui tablou îi da aduce renumele lui Waterhouse, care va elabora lucrari de dimensiuni mai mari. Definitorie pentru tematica acestui pictor englez este „The Lady of Shalott” (1888), care va fi reluata în variante usor diferite, inspirata de poemul omonim al Lordului Alfred Tennyson. Este vorba despre o tema dramatica din ciclul Regelelui Arthur, în care Elaine de Astolat, a carei dragoste fusese refuzata de Sir Lancelot o duce la sinucidere, iar corpul ei este pus într-o barca purtata de ape, conform unui blestem). Pe lânga cadrul natural exceptional realizat, chipul disperat al tinerei femei este cel care impresioneaza adânc privitorul.
În aceeasi tematica este inclusa si pânza „Ophelia” (personajul din Hamlet), unde deznadajduita fata sta pe malul apei, pe un trunchi de copac. Dar expresia fetei nu este una de disperare, ci mai mult una de resemnare. Acelasi sentiment ne întâmpina si în pânzele „Nimfele”, „Sirena” si „Lamia”. O remarcabila scena a melancoliei feminine o regasim si în „Miranda”, femeia de la malul marii, care parca nu se mai satura sa auda vuietul talazurilor involburate si sa se lase biciuita de vântul care vine din larg. Pentru a se destinde pe sine însusi, delicatul Waterhouse picteaza si scene precum cea din „Dolce far niente” (1880), în care tânara întinsa pe pat, cu un evantai din coada de paun, parca sta de vorba cu doi porumbei asezati în preajma ei…
Waterhouse s-a casatorit cu Ester, fiica unui profesor de arta dintr-un cartier al Londrei. Ei nu au avut copii si au dust o viata foarte discreta. Nimeni nu stie care au fost modelele maestrului pentru numeroasele chipuri de femeie din opera sa – a realizat în total 118 picturi, uleiuri pe pânza.
PAUL IOAN
Comentarii