Peter Paul Rubens (1577-1640) a fost cel mai important pictor flamand si este considerat cel mai puternic reprezentant al barocului. Miscarea, culoarea si senzualitatea sunt caracteristicile esentiale ale unei opere imense si consistente. Nascut la Siegen (Westfalia), acest geniu al compozitiilor dinamice este si „inventatorul” nudului femeii reale a epocii sale, cu formele accentuat rotunjite si totusi gratioase, ca fronda la adresa personajelor perfecte ale manierismului. Rubens declara un razboi total regimurilor de slabire, iar daca femeia sa plesneste de sanatate, este pentru ca are un instinct permanentizat al maternitatii. Pline de energie si pofta de viata, rubensienele îsi arata goliciunea durdulie si par apte pentru o tandrete de-a dreptul voiniceasca.
La doisprezece ani, adolescentul Rubens îsi descopera vocatia reproducand ilustratii biblice. Apoi, sub îndrumarea peisagistilor Verdonk si Verhaecht din Antwerpen, viitorul maestru descopera mari maestri italieni, pe care-i va studia efectuand calatorii artistice în Italia. Este fascinat de Tiziano, Andrea Mantegna, Giulio Romano si mai ales Leonardo da Vinci. Ramane ore întregi în capela Sixtina inspirand operele lui Michelangelo.
Umbrele si luminile lui Caravaggio îl extaziaza. La randul sau, Rubens începe sa castige admiratia contemporanilor. Avea douazeci si trei de ani cand devine pictor de Curte al ducelui de Mantua, Vincenzo I de Gonzagua. Barbat foarte educat si echilibrat, Rubens activeaza ca diplomat în Spania (1603-4)… Se poate spune ca abia la treizeci si doi de ani descopera femeia. Este vorba de Isabella Brant, seducatoarea fiica a unui mare umanist din Antwerp, cu care se va casatori. Aceasta prima sotie va fi prezenta în multe din compozitiile sale în care apar nuduri sau femei partial dezgolite. Nu este sigur ca Isabella a fost folosita drept model. Dar maestrul îsi formeaza, cu ajutorul ei, indubitabil, opinia artistica despre formele ideale ale femeii. Fascinatia pe care o exercita marele flamand privitorului este ca a stiut, cu genialitate, sa combine relieful unui corp bine proportionat cu excesele de rotunjimi ale bazinului, coapselor si picioarelor. Contrar tiparelor de astazi ale nudului feminin, sanii rubensienelor nu sunt deloc exagerati, ci raman aproape feciorelnici. Rubens apeleaza la un contur ideal, care contrasteaza flagrant cu un studiu aproape bolnavicios – în unele lucrari – asupra epidermei.
Unele zone ale pielii sunt deja afectate de nemilosul aspect de „coaja de portocala”, desi personajele cu pricina sunt situate sub varsta de patruzeci de ani. Nu numai anumite portiuni din zona posteriorului prezinta atacul celulitei, dar si în jurul genunchilor. Pasionatii picturii baroce vor descoperi aceste detalii uluitoare în albumele de arta si vor constata ca realismul lui Rubens este coplesitor. Nu este vorba de a cauta nod în papura, ci de a aprecia onestitatea maestrului. Prin el descoperim ca acest pseudoblestem numit celulita nu tine cont de varsta, fiind, evident, o mostenire genetica de care nu poti scapa…
Poate asa se explica de ce vaduvul de cincizeci si sase de ani s-a recasatorit cu o adolescenta de saisprezece ani – Hélene Fourment -, desi gurile rele spuneau ca o iubea pe sora ei mai varstnica. Oricum, maestrul Rubens a fost respectuos cu trupul femeii, cu bune si cu mai putin bune. Malitiosii nu intra în discutie.
PAUL IOAN
Comentarii