Chiar daca pentru unii nu este mare diferenta între cele doua categorii, exista un artist în cazul caruia se poate spune cu certitudine ca a fost un geniu fara nici o urma de aspect patologic. Este cazul faimosului arhitect spaniol Antoni Gaudí (1852-1926), omul care si-a transformat profunda credinta (romano-catolica) în monumente de piatra. La absolvirea scolii superioare de arhitectura din Barcelona (1878), directorul si maestrul sau, Elies Rogent, a declarat public: „Semnez diploma acestui tanar si nu stiu daca am de-a face cu un geniu sau un nebun. Timpul ne va raspunde”. Ei bine, timpul a demonstrat ca a gandi astfel decat ceilalti arhitecti, a avea o imaginatie debordanta si uneori tulburatoare pentru cei apropiati nu este nebunie. Este genialitate si cine viziteaza Barcelona se poate convinge.
Nascut în Catalonia la Reus sau Riudoms (cele doua localitati îsi disputa si astazi aceasta onoare) Antoni (varianta catalana a lui „Antonio”, prenume pur spaniol pe care maestrul o refuza, dar a fost obligat, în epoca franchista, sa semneze asa) a dovedit de copil o apropiere de natura. Parintii sai lucrau în cupru, faurind gravuri cu scene preluate din viata la tara. Urmeaza scoala tehnica superioara de arhitectura din Barcelona, unde nu se arata a fi vreun student exceptional. Dar îi placea sa castige concursuri de proiecte si asta l-a remarcat si l-a determinat pe director sa declare cele susmentionate. Chiar în anul absolvirii, 1878, Antoni se remarca la Targul mondial de la Paris (cu un proiect aparent minor, pentru o fabrica de manusi) si este luat sub protectia patronului Eusebi Güell, pentru care va elabora cele mai spectaculoase proiecte ale sale.
Dintre toate operele sale importante, se remarca aceea care l-a obsedat întreaga viata si care reprezenta triumful credintei sale crestine: „Temple Expiatori de la Sagrada Familia” – varianta catalana originala pentru „Templul Expiatoriu al Sacrei Familii”. Termenul „expiere” trebuie înteles ca fiind actiunea de iertare atunci cand este violata una dintre cele zece porunci. El mai poate avea sensurile de „ispasire” si „rascumparare” si este preluat din ritualul marii sarbatori evreiesti Yom Kippur. Exceptionala lucrare a maestrului Gaudí este o continuare mult modificata a arhitectului Francisco del Villar, care a abandonat lucrarea în 1882. Dar trebuie subliniat ca Sagrada Familia (cum i se spune pe scurt) va fi finalizata abia în anul 2026, cu prilejul centenarului mortii geniului arhitecturii spaniole.
Din septembrie 2010 publicul va putea intra într-o anumita zona, pentru rugaciune sau pur si simplu pentru a o admira din interior. De altfel, lentoarea cu care maestrul a lucrat la uimitoarea sa capodopera – pe o durata de patruzeci de ani – era explicata de acesta prin afirmatia: „Clientul meu nu se grabeste” („Clientul” fiind Creatorul). Gaudí a conceput acest „templu al crestinatatii” ca avand optsprezece turnuri: 12 pentru apostoli, patru pentru evanghelisti, unul pentru Fecioara Maria si unul pentru Iisus. Nenumarate simboluri crestine orneaza toate aceste turnuri. Pentru dimensiunile turnurilor, Gaudí a avut urmatoarea pretentie obligatorie: Turnul lui Iisus are o cruce imensa în varf, totalizand 170 de metri, adica mai putin cu un metru decat „Muntele evreilor” din Barcelona, pentru ca „lucrarea mea nu trebuie s-o depaseasca pe cea a lui Dumnezeu”.
PAUL IOAN
Comentarii