Giorgio Barbarelli s-a nascut la Castelfranco, in apropierea Venetiei, si a fost unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai Renasterii culminante, desi numele sau nu apare printre uriasii epocii – Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarotti si Raphael Sanzio. Cu toate acestea, spiritul novator al acestui maestru l-a determinat pe celebrul istoric al artei si artist Giorgio Vasari (1511-1574) sa scrie ca: "Tinuta superba si spiritul nobil au generat porecla de Giorgione" (adica "Marele George").
Chiar daca a avut un renume important in acea perioada de apogeu a Renasterii, despre Giorgione nu se stiu prea multe detalii biografice. Important pentru cariera sa a fost faptul ca printre primii maestri pe care i-a avut s-a numarat Giovanni Bellini, lider al pictorilor din Venetia. Acolo s-a imprietenit cu Tiziano, care ii va fi alaturi si vor colabora pentru finalizarea unor panze. Din cauza lipsei iscaliturii, multe dintre operele lui Giogione au paternitate incerta, unele fiind atribuite fie ucenicilor sai, fie unor imitatori.
Se stie cu precizie ca pe la 22 de ani (sau 23), Giorgione era deja apreciat de oficialitatile din Venetia. Primele sale portrete i-au adus o faima binemeritata, in pofida tineretii sale. De altfel, portretele unor dogi si ale unor condottieri (lideri mercenari de osti) l-au propulsat pe acest geniu din Castelfranco sa devina un maestru cautat pentru decorarea multor edificii importante din Cetatea Lagunei. Aproximativ in anul 1500, Giorgione are uriasa sansa de a-l intalni pe Leonardo da Vinci (48 de ani pe atunci) la Venetia. Iar marele maestru, autorul capodoperei "Cina cea de taina" (fresca la manastirea Santa Maria delle Grazie din Milano) a vorbit laudativ despre tanarul venetian in plina afirmare, spunand ca este un "poet al culorilor si formelor". Si Leonardo nu se insela deloc.
Giorgione a fost un novator exceptional care a lasat posteritatii ideile unei expresivitati estetice de exceptie. In acest sens, istoria artei universale nominalizeaza patru capodopere: "Venus dormind" (1510), "Furtuna" (1508), "Concert pastoral" (1509) si "Adoratia pastorilor" (1505). Dar inainte de a fi un pictor consacrat, Giorgione a dat dovada geniului sau artistic prin lucrarea "Madonna cu Pruncul si sfintii Francis si Nicasius" (1503), capodopera (ulei pe panel) pentru catedrala din Castelfranco. Prin "Venus dormind", Giorgione declanseaza spiritul senzualitatii nudului culcat si acompaniat de un peisaj in culori melancolice. Prin "Furtuna", maestrul deschide portile peisajului in pictura europeana (desi personajele sunt enigmatice si fara un sens anume: soldatul si femeia care alapteaza). "Concertul pastoral" este o alegorie care exprima armonia anotimpurilor, insa de-a lungul secolelor, femeile dezbracate (muzele) in prezenta barbatilor invesmantati va lua o turnura moderna, aducatoare de scandal (cazul "Olympia" a lui Manet, din 1863).
Giorgione are meritul de a fi propus opiniei publice o tema controversata si de a o rezolva in chip magistral. "Adoratia pastorilor" ne ilustreaza momentul unei scene memorabile din istoria crestinismului, in care simplitatea personajelor este innobilata de un peisaj care subliniaza momentul de evlavie… Giorgione a murit la numai 33 de ani (probabil de ciuma), iar ideile sale artistice au revolutionat istoria picturii.
PAUL IOAN
Comentarii