Cu toate ca in vorbirea curenta a capatat si alte sensuri, cuvantul gondola, prin simpla lui rostire, te duce cu gandul la orasul strabatut de canale, presarat cu palate, cu biserici, cu poduri si cu multe, multe alte minunatii. Gondola, asa cum o stiam noi odinioara, si asa cum a ramas pana in zilele noastre, se identifica mereu si mereu cu Venetia. Este pentru orasul ei ceea ce este autobuzul cu etaj pentru Londra, tramvaiul pentru Lisabona sau bicicleta pentru Amsterdam. Chiar daca vizitatorul Venetiei foloseste acele „vaporetto” mult mai rapide si, mai ales, mult mai ieftine, inima lui tanjeste dupa o plimbare in aceasta barca supla, traditionala.
Imaginea gondolei apare atat in panzele lui Canaletto cat si pe o multime de obiecte, nu intotdeauna de bun gust, insirate pe tarabe. Istoria ei are o vechime de aproximativ un mileniu sau poate mai mult. Traditia spune ca primele gondole au aparut in secolul al VII-lea in timpul primului doge, dar ele au fost mentionate prima data intr-un document in 1094. Denumirea acestei ambarcatiuni atat de populare are origini incerte. Ar putea veni, fie din greceste, din „kondyle”, insemnand „scoica” sau din latinescul „cymbula” – barca mica.
Se crede ca primele gondole ale mesterilor venetieni nu semanau prea mult cu cele din zilele noastre. Cele mai vechi imagini ale acestor barci apar in picturile secolelor XV-XVI. Aveau fundul drept iar pupa si prora nu erau prea inalte. Dusumeaua si partile laterale erau impodobite cu steme si tot felul de motive, sau cu imagini ale familiilor posesoare ale respectivelor gondole. In 1562, Senatul Serenissimei a emis un decret prin care se inter-zicea decorarea ostentativa a gondole-lor. Cu acest prilej, a fost inlaturata si asa-zisa „felze”, un fel de cabina din centrul barcii, in care se adaposteau pasagerii pe vreme rea. Era un spatiu inchis in care se patrundea printr-o usa stramta, cu ferestre mici si decorata in exterior cu panglici colorate.
In secolul al XVIII-lea, gondola a fost standardizata: neagra, asimetrica avand 10,75 metri lungime si 1,75 latime, fiind condusa cu o singura vasla de gondolierul care sta in picioare la pupa. Acesti barbati, atat de apreciati de turisti si nu numai, erau odinioara de o eleganta care concura cu aceea a toreadorilor spanioli. In zilele noastre poarta o adevarata „uniforma” din care nu lipsesc un tricou in dungi si o palarie de paie cu boruri largi. Gondolele care plutesc acum pe canale sunt create si reparate la Squero di San Trovaso unde, inca din secolul al XVIII-lea, mesteri priceputi mentin in viata acest nobil mestesug.
Stralucirea de odinioara a gondolelor revine cu ocazia sarbatoririi regatelor dintre care cea mai cunoscuta este Regata Istorica, avand loc in prima duminica din septembrie. Atmosfera este asemanatoare cu cea din timpul carnavalului. Palatele sunt decorate cu steaguri si steme, are loc o procesiune de barci incarcate cu oameni in costume de epoca si participa sase categorii de ambarcatiuni si vaslasi. Ideea acestui gen de procesiune este atribuita dogelui Giovanni Soranzo, in 1315, cu toate ca, regata, asa cum o vedem astazi, a fost lansata in 1896, la initiativa primarului Filip Grimani.
In trecut, cel mai important eveniment de acest fel era „Sensa” din ziua de Inaltare. In cadrul unei procesiuni stralucitoare, dogele de pe barca sa, numita „bucentaur”, arunca in apa un inel, simbol al casatoriei Venetiei cu marea. Vedeta de netagaduit a acestui ritual ramanea insa gondola, aceasta minune venetiana supla, eleganta si vesnic tanara.
IRINA STOICA
Comentarii