Japonezii comiteau arta moderna cu jumatate de mileniu înaintea europenilor. Iata o afirmatie din ce în ce mai larg raspandita si acceptata de criticii de arta care, fara sa faca un exercitiu gratuit de admiratie, percep concretizarea gandirii filosofice budiste ca pe o manifestare a unui instinct artistic cu totul iesit din comun.
O categorie esentiala a exteriorizarii tezelor specifice ramurii zen a budismului japonez o reprezinta Gradinile Muntelui Uscat si Gradinile Apei Muntelui Uscat. Ambele sunt gradini-zen, adica „oaze unde natura îti verifica flexibilitatea mintii” sau, într-un joc simplu al cuvintelor, „realitatea de dincolo de realitate”.
Fara a arunca vreo umbra peiorativa asupra inventivitatii lor, se poate spune ca europenii au „descoperit” arta moderna o data cu apartia fotografiei. Artistii au abandonat treptat – în artele vizuale – perceperea realitatii asa cum este ea, caci acest mesaj îl aducea, înca din secolul XIX, fotografia. Astfel au aparut impresionismul, postimpresionismul si simbolismul, atingandu-se ulterior piscul abstractiunii.
Iar în secolul în care Manet si suita asezau praful peste romantici (si nu numai), japonezii stiau de foarte multe secole sa concretizeze notiunile abstracte ale gandirii budismului-zen. Principiul fundamental al caii spre linistea interioara era deja statuat de înteleptii japonezi din secolele VIII-IX, iar prin fertila imaginatie a preotilor budisti ai veacurilor XIV-XV, Gradinile Zen au devenit inseparabile pentru templele acestui captivant cult asiatic.
Precum tehnicile feng-shui de acomodare a universului nostru cu universul cel mare, Gradina Zen are mai multe nivele de aprofundare a modului prin care ne putem descoperi linistea din noi însine si a o consuma pentru binele spiritului propriu. Cea mai adancita în gandirea zen-budista este Gradina Muntelui Uscat, unde cel fara o minte flexibila vede doar o „familie” de pietre dispusa „dezordonat” într-un patrulater plin cu nisip sau pietris fin valurit.
Daca fantezia nu-ti lucreaza febril, nu vezi muntii care îmbratiseaza norii, nu observi asocierea ombilicala dintre principiile Yin si Yang, stalpii diametral opusi ai universului mare si ai celui personal. Mesajele acestei forme de „arta moderna japoneza”, veche de secole, sunt si mai subtile daca afli – de exemplu – ca faimoasa Gradina de Piatra a templului Roan-ji (Kyoto) are cincisprezece munti (pietre) asezate astfel încat sa observi, din orice colt, numai paisprezece! Adica doua realitati contopite într-una singura, cum transmite un principiu zen.
Mult mai agreabile în ceea ce priveste perceptia si efortul de imaginatie (înlesnite si de cunoasterea doctrinei, evident) sunt Gradinile Apei Muntelui Uscat, în care verdeata îsi recapata forta de a bucura ochiul, întrucat verdele clorofilian domina luciul siliconic al pietrelor. Obligatoriu, un fir de apa se insinueaza cu o voiosie copilareasca în peisaj. Totul pare o poveste simpla, cu un suflet bantuit de angoase ce-si gaseste odihna într-un colt de natura atat de banal.
Numai ca Zen te învata sa pasesti, sa descoperi Calea. Un „vers” al sau spune: „Eu car apa si muntii si nu obosesc. Asta-i farmecul vietii”. Si ca sa te îndemne sa crezi ca poti sa faci aceste carausii, Zen îti sugereaza ca tu însuti poti fi de piatra. În consecinta, gradina are pasii pe care trebuie sa-i urmezi însemnati cu piatra. Pasii tai de granit strabat atat padurea, cat si apa. Tu esti mai tare decat ele, dar nu trebuie sa le ranesti niciodata. Doar gandul acesta te raneste pe tine însuti…
PAUL IOAN
Comentarii