Cred ca mustatile lui Dalí s-ar pleosti umilite daca maestrul – care a facut de unul singur revolutie în arta – ar afla ca exista o expozitie cu 1,5 milioane de vizitatori, care rasfoiesc împreuna peste 35 de milioane de pagini cu lucrari de arta. Este vorba, evident, despre cea mai noua tendinta în „arta online”, care se subsumeaza conceptului generos si enigmatic de deviantART.
În august 2007 se vor împlini sapte ani de la lansarea pe Internet a acestei „comunitati artistice internationale”, ale carei granite mondializate sunt deschise tuturor amatorilor care vor sa-si expuna operele (cu sau fara ghilimele) si sa stea la taclale despre orice are legatura cu arta.
Cei trei initiatori principali ai site-ului, S. Jarkoff, A. Sotira si M. Stephens, s-au asteptat, probabil, ca infinitele sali virtuale de expunere sa fie populate foarte repede – mai ales de catre veleitari – si nu cred, din pacate, ca sunt deranjati de oceanul de kitsch-uri care-ti sifoneaza sensibilitatea. Desi lasa loc unei puzderii de interpretari, deviantART îmi pare mai degraba o deraiere decat o „scurtatura” spre afirmare artistica, desi rolul social al initiativei este indiscutabil. Daca vrei sa inspiri cu si mai mult nesat parfumul elitelor artelor vizuale, acceseaza deviantART.com si ai sa-ti dai seama ca talentul este, uneori, la fel de raspandit precum un tigru hranit cu laptuci si conopida timpurie…
Insistenta si curiozitatea m-au ajutat sa descopar, totusi, cativa artisti autentici, care au reusit sa se curete de malul mlastinii în care intrasera si sa aiba viziuni bine personalizate si chiar expozitii proprii. Desi sunt catalogati în continuare ca „devianti”, artisti fotografi precum Scott James Prebble, „Bernie” si altii au depasit cu certitudine amatorismul si se pot încadra fara dubii în curente postmoderne, precum neosuprarealismul si antinudul.
Ambele fronturi artistice pot avea drept tema comuna – mai mult sau mai putin marturisita – dezolarea. Înstrainarea omului modern fata de sine si fata de lume este o realitate care se constituie într-o capcana perfida pentru artist. Întrebari esentiale tind sa ramana retorice: Pana unde ducem lamentatiile? Cat de vinovati suntem ca nu gasim solutii? De ce suntem pasivi cand identificam vinovatii?
Antinudul promovat de Scott James Prebble (Australia) este ca o punga de gheata aplicata brutal pe o frunte înfierbantata. El ne face sa constientizam ca insatiabilul apetit pentru nudul artistic nu ne face decat sa ne mintim singuri. Frumusetea divina nu are încarnare si realitatea ne socheaza atat prin imperfectiunile femeii, cat si prin tristetea ei cauzata de penuria de admiratori. Relieful rareori perfect al femeii are fatetele sale inestetice si tocmai acestea pot aduce adevaratul ei farmec.
Asociata acestei idei este tristetea femeii nud. Serenitatea sa renascentista si apoi baroca s-a topit. Femeia moderna frumoasa crede ca natura i-a sculptat din nastere un destin fericit, dar, vai!, nu este deloc asa. La randul sau, artistul fotograf care semneaza „Bernie” vede dezolarea la scara planetara. Dupa ce o avalansa de diluvii a distrus peisajul civilizatiei, cateva ramasite umane, scoase la iveala de talazurile oceanului atotputernic, aduc aminte ca, odata, o fiinta numita OM si-a populat atat de inteligent arealul, încat l-a distrus cu o frenezie paranoida… Resturile de membre ale lui Homo sapiens, tasnind din nisip, este cel mai trist adio pe care-l poate rosti un pamantean devenit istorie.
PAUL IOAN
Comentarii