A doua expeditie a fost ceva mai lunga si chiar mai fructuoasa decat prima, în sensul ca de data asta spaniolii au îndraznit sa se apropie mai mult de inamic, sa-i estimeze forta, sa stabileasca nu doar un contact vizual. Cu toate acestea, militarii spanioli, putini la numar în continuare si înca tematori, n-au îndraznit mai mult sau, sa zicem, Diego Velazquez nu dorea sa pericliteze soarta oamenilor sai.
Sau pur si simplu astepta prea mult un ordin scris de la Curtea Regala de la Madrid. În aceste conditii, Juan de Grijalva si grupul pe care-l conducea s-au multumit cu rolul de turisti, poate exploratori curiosi, chiar daca… sub acoperire. Intr-o prima perioada, comandantul expeditiei a descoperit un rau caruia pentru moment i-a fost atribuit numele lui: Grijalva River. Corpul expeditionar a mers pe coasta, a traversat raurile Tonalá si Coatzacoalcos.
În momentul în care grupul de excursionisti deghizati a ajuns la raul Papaloapan, Pedro de Alvarado, unul dintre capitanii expeditiei, a pornit cu o corabie pe apele raului si cand s-a reîntors printre ai sai i-a coplesit pe toti cu impresiile sale. Vazuse Raiul pe pamant, intalnise lucruri uluitoare pe care nici un muritor nu le cunoscuse pana atunci. Cuvinte suficiente pentru a aprinde imaginatia unor oameni fara capatai, care doreau din toate încheieturile sa se capatuiasca o data pentru totdeauna.
Cu bateriile încarcate, membrii expeditiei au pornit-o pe raul Jamapa, pana în apropierea orasului Gura Raului. Aici, in acel Paradis terestru, are loc o întalnire cu emisarii împaratului aztec Moctezuma II. E greu de imaginat ce si-au vorbit reprezentantii celor doua tabere, cert este ca nu s-a lasat cu pierderi de vieti omenesti.
Tlatoani (Împaratul) Moctezuma II a cazut prada superstitiilor prezente în legenda cea mai reprezentativa a imperiului, aceea a zeului lor Quetzalcóatl, considerandu-i pe spanioli ca pe niste mesageri ai Zeului. Greseala care avea sa-i fie fatala; nu numai lui, ci întregii împaratii si civilizatii aztece. Dar deocamdata lucrurile nu anuntau nimic catastrofal.
Expeditia spaniolilor, care, privita de sus parea mai degraba una de cercetare cu baieti curiosi care studiau cu sarg fauna si flora unor locuri recent descoperite, a continuat sa înainteze spre nord, a trecut prin Insula Sacrificiilor locuita de indigeni Chalchihuitlapazco si a debarcat pe o mica insula nepopulata, pe care au botezat-o San Juan de Ulúa.
Un mic amanunt nu trebuie ignorat: cand am descris grupul condus de Juan de Grijalva drept un grup de exploratori curiosi, asta nu înseamna ca printre picaturi, adica în pauzele dintre doua explorari cu caracter „stiintific”, nu au avut timp sa se ocupe si cu o culegere sustinuta a bogatiilor întalnite în cale, bogatii aflate în posesia indigenilor care, sub amenintarea armelor, nu au avut alta optiune decat pe aceea de a le preda expeditionarilor înarmati tot ce aveau mai de pret.
Asa se face ca Pedro de Alvarado, în momentul în care s-a reîntors în Cuba, n-a facut-o singur, ci însotit de o multime de cufere pline cu obiecte de aur si argint, pe care s-a grabit sa le trimita pe adresa regelui Carlos al V-lea la Madrid. Cat despre Juan de Grijalva, el a continuat sa exploreze coastele din Veracruz, ajungand pana la Nautla, în Laguna Tamiahua de pe raul Pánuco, loc în care, considerand ca a explorat destul, a decis ca e timpul sa-si întrerupa periplul si sa se întoarca în Cuba pentru a-si odihni oasele.
Acest lucru l-a deosebit capital de expeditia, cea de-a treia, pe care avea s-o conduca Hernán Cortés, omul care a fost convins ca poate cuceri Imperiul Mexican, si nu doar a-l explora, omul care, nesocotind ordinele ulterioare ale guvernatorului Diego Velazquez, a pornit în 1519 în fruntea unei mici armate de conchistadori spre destinul care avea sa-l tintuiasca pentru totdeauna în cartile de istorie. (Va urma)
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii