Daca vreti sa etichetati pe cineva drept „aventurier”, ganditi-va foarte bine, sa nu cumva sa diluati epitetul al carui simbol inegalabil este Paul Gauguin. Poate doar faimosul scriitor american Ernest Hemingway mai poate sta pe acelasi nivel al vietii trepidante cu francezul care s-a descatusat de civilizatie, spre a se stabili tocmai într-o insulita a Polinezei franceze.
Dorul de duca si nonconformismul duse pana la extreme i-au fost inoculate genetic, poate, de mama sa de origine peruana, Aline Maria Chazal. Aceasta era fiica unei cunoscute activiste cu vederi feministe si socialiste, Flora Tristan. De altfel, micul Paul chiar a locuit în Peru, de la trei la sapte ani. Calatoriile pe ocean si atmosfera acelei tari sud-americane au avut o mare influenta asupra spiritului sau de „iubitor al departarilor”.
Eugene Henri Paul Gauguin (1848-1903) este considerat un postimpresionist care, prin tehnicile coloristice experimentate, a facut legatura cu unele curente ale artei moderne. Bun prieten cu Pissaro, Gauguin este introdus în lumea impresionistilor; expune alaturi de ei si îsi petrece vacantele inclusiv cu Cézanne. Dar pana sa ajunga sa-si clarifice propria identitate artistica, Paul Gauguin este un om cotropit de dorul de necunoscut si primejdie. Se angajeaza ajutor de pilot în marina comerciala franceza si petrece cativa ani pe mari si oceane.
Revenit la Paris, încearca un alt gen de aventura, si anume jocul la bursa. Se însoara cu o daneza, Mette Sophie Gad, si în urmatorii zece ani vor avea cinci copii. Crezand în flerul sau de om de afaceri, pleaca la Copenhaga, dar da gres. Se întoarce în Franta, parasindu-si familia. Întalneste un alt „nebun frumos”, pe Van Gogh, si împreuna petrec noua saptamani furtunoase la Arles. Supravietuieste unei tentative de suicid, iar Vincent îsi taie o ureche… Deriva lui Gauguin este adancita de o depresie care-l determina sa încerce noi tehnici de a picta. Dar criticii nu-i recunosc meritele si, exasperat, maestrul îsi ia lumea în cap – la propriu si la figurat.
Înaintea aventurii tahitiene, numele lui Gauguin este legat de cel al muncitorilor francezi care au lucrat la Canalul Panama (a carui constructie a debutat sub conducere franceza, în 1880) si de un refugiu temporar pe insula Martinica – „eram plictisit de tot ce înseamna artificial si voiam doar sa pescuiesc si sa culeg fructe”, spunea maestrul. Stabilit mai întai în satul Mataiea din Tahiti – unde începe sa picteze celebrele sale teme exotice –, Gauguin se muta apoi la Punaauia si în sfarsit în insulele Marchize.
Din tinuturile polineziene franceze, aventurierul nu s-a mai întors decat o data în patrie. Odata cu noua sa etapa artistica, acest autoexilat la capatul lumii debuteaza si o noua experienta afectiva, în care unele bastinase de varsta adolescentina joaca un rol esential.
Pentru Gauguin, modelele picturilor sale exotice au devenit si iubite, si mame ale unor copii ilegitimi. Biografii sai enumera pe frumoasele Annah (care-l naste pe fiul Paul, în 1872), Pau’ura (care-l naste pe Emil în 1889) si Mari-Rose (care naste pe fiica Mari-Rose, în 1902). Dintre ele, Annah îl va parasi luandu-i toate lucrurile valoroase…
Ar fi fost de neconceput ca acest revoltat notoriu sa nu intre în conflict cu Biserica si autoritatile laice din Tahiti. Astfel, în 1903 el este condamnat la trei luni de închisoare si amendat. Din pacate, dupa înca o tentativa de suicid, Gauguin moare de sifilis înainte de a fi încarcerat. A fost înmormantat la Atuona, insulele Marchize, Polinezia franceza. Paul Gauguin este considerat „sfant” de catre o ramura a bisericilor gnostice.
PAUL IOAN
Comentarii