Secolul al XVI-lea constituie o perioada de apogeu politic al Imperiului Otoman, stimuland in acelasi timp activitatea artistica. Predominante sunt cladirile de cult, dar apar si o serie de biblioteci, scoli, spitale, bai publice, toate legate de viata sociala. Un mare numar dintre acestea s-au pastrat pana in zilele noastre, cele mai multe purtand amprenta marelui arhitect care a fost Mjmar Sinan (c.1489-1588).
Instruit initial ca tamplar, a intrat in 1502 in scoala de ieniceri din Istanbul. A devenit ulterior inginer militar si, in 1539, ajunge arhitect regal si Ministru al Muncii. Numarul cladirilor care i se atribuie este foarte mare, dar dintre toate el considera moscheea lui Selim al II-lea – „Selimiye”, opera sa de capatai.
Selim al II-lea (1566-1574) a fost un sultan poet, un conducator receptiv, care a lasat stapanirea imperiului mai mult in grija Marelui Vizir Sokollu Mehmet Pasa. El a fost preocupat de ridicarea unei moschei imperiale, dar negasind un loc potrivit la Istanbul si-a oprit atentia asupra resedintei de vara, Edirne. Locul ales, un oras frumos inconjurat de pajisti si paduri si strabatut de rauri limpezi, a fost si pe placul arhitectului, care a lucrat la respectiva constructie vreme de sase ani, intre 1569-1575.
Moscheea are o cupola cu un diametru de 31 de metri, aceeasi marime pe care o are si Sfanta Sofia din Istanbul, care, timp de 1000 de ani fusese cea mai mare din lume. Inaltimea noii cupole este de 43,5 metri si fiecare din cele patru minarete are 71 metri, fiind considerate cele mai inalte din lume.
Lucrarile au fost atent supravegheate de Sinan iar numarul muncitorilor care au ridicat moscheea a fost de 20.000. Pregatirea militara a arhitectului s-a dovedit foarte folositoare, el organizand totul intr-o perfecta ordine, folosind militari platiti, echipe de mesteri de la sate si chiar sclavi, in lunile de iarna.
Se remarca in mod deosebit curtea spatioasa, arcada proeminenta, traditionala, din fata usii de la intrare, colonadele laterale si fantana de spalare rituala, grilajele aurite si ornamentele de marmura aurita. Interiorul reprezinta o revolutie in arhitectura otomana, prezentand un spatiu deschis prin indepartarea stalpilor centrali. Ferestrele adancite filtreaza lumina iar platforma unde muezinii fac ultima strigare pentru rugaciune este asezata exact sub centrul cupolei. Mimbarul, locul unde vinerea se tin predici si se anunta legi, inalt de patru metri, este din marmura alba, impodobit cu gravuri reprezentand flori ale Edenului.
In loggia sultanului, decorata cu ceramica divers colorata, se ajunge pe o scara lata, existand si o camera stralucitoare, un loc de abstinenta si rugaciune pentru suveranul care ar fi putut sa ramana aici pana la 40 de zile, daca nu ar fi fost chemat de treburile tarii. Din vastul complex ridicat de Sinan mai fac parte un spital, un bazar si alte constructii, constituind un cartier care, incadrand moscheea, ii subliniaza monumentalitatea.
Venind la Edirne dinspre Grecia esti uimit de multimea cupolelor si minaretelor dintre care se detaseaza cele inaltate de Sinan, iar venind dinspre Istanbul vezi moscheea de la 10 kilometri departare, ca o neindoielnica dovada a marelui talent al creatorului ei.
Autor: IRINA STOICA
Comentarii