Daca ar fi trait pe vremea fratilor Grimm, peruanul Boris Vallejo ar fi fost la fel de faimos precum ei. Nascut pe o planeta a basmelor cu super-eroi care aduc happy-end-ul în salile de cinema sau în benzile de desene animate, acest artist al luptatorilor fara odihna face deliciul publicului din toata lumea cu realizarile sale de exceptie si cu optimismul sau usor demodat conform caruia Binele învinge întotdeauna, chiar si cand este trezit din somn si are guturai…
Nascut la Lima în 1941, Vallejo paraseste definitiv Peru si se stabileste în SUA în 1964. A fost marea sansa a carierei sale de artist al fantasticului, lucrand în tara unde si-a putut comercializa cu mare succes visele sale în acril si ulei pe lemn. Remarcat de editori, Boris Vallejo ajunge unul dintre cei mai cautati ilustratori de carte, de coperte de discuri, de benzi animate si „compozitorul” unor afise tulburatoare, care trage de maneca pe oricine pentru a intra în sala de proiectie. Pentru acest creator de lumi imaginare, doldora de idealuri înaltatoare, nu exista personaje obisnuite.
Normalul este o povara greu de suportat si exceptionalul este moneda curenta. Parca frunzarind caietele de anatomie ale lui Leonardo da Vinci, studiul musculaturii masculine (în special, dar nu uita si femeile cu neastamparul în priviri) este o obsesie si relieful barbatilor sai ar trebui sa înverzeasca de invidie marii campioni de sumo. E limpede pentru toata lumea: Raul nu mai are zile multe pe Pamant si copiii pot dormi linistiti sub privirile dadacelor care înca n-au disparut cu argintaria din casa.
Viata si creatia lui Boris Vallejo sunt asociate cu cele ale Juliei Bell, o artista cu aceleasi conceptii artistice si realizari similare, dar la care personajele feminine abunda. Erotismul acestora nu este nicidecum unul ostentativ, ci numai atat cat sa tanjeasca dupa ele Fetii Frumosi nascuti din roua atarnand de un bob de mazare. De asemenea, cei doi copii ai lui Vallejo din prima casatorie, Dorian si Maya, sunt artisti: primul s-a aruncat vitejeste în bratele fantasticului, iar fata este fotograf profesionist.
Lumea prin care defileaza eroii invincibili ai lui Vallejo este populata cu monstri parca anume nascuti din mame degenerate pentru a-i înfrunta si a fi învinsi, dupa o lupta rascolitoare în care iataganele sau pumnii de otel au scos scantei orbitoare. Artistul da la iveala si un fel de manual de zoocriptologie proprie, unde fiinte colosale – cu cap de rinocer si carapace, cu falci de dragon si dinti de rechin, cu tentacule de caracatita si solzi de iguana – ba sunt aliatii supereroilor, ba sunt inamicii lor, în functie de gradul de hidosenie. Cu cat sunt mai dezagreabili, cu atat sunt mai atasati hoardelor Raului.
Exista si dragoste si liniste în lucrarile lui Vallejo. Daca muschii cer sa fie folositi, sentimentele implora sa fie exteriorizate, însa tandretea pare sa fie doar o pauza între înclestari bubuitoare. Cam în acelasi ritm, artistul îsi arde grasimile în sala de forta, apoi ia arcusul si vioara si se topeste în acordurile vreunei mazurci. Una peste alta, peruano-americanul se simte patronul unei planete unde Superman a fost clonat de mii de ori si Xena, printesa cu bicepsi de stejar, nu are nevoie de silicoane iar celulita se ofileste între doua cafteli savante.
PAUL IOAN
Comentarii