Asezat in centrul Vietnamului, pe malurile raului Hong Ciang („Raul Parfumurilor”), la numai 8 kilometri de Marea Chinei de Sud, orasul Hue este unul dintre orasele cele mai incarcate de istorie ale tarii. Trecutul sau este tragic, semanat cu lupte si moarte – asemenea multor altor orase din zona si de aiurea. Fondat in secolul al III-lea i.Hr. a fost una dintre cele mai disputate zone ale regatului Aman care se intindea pe teritoriul Vietnamului de astazi.
Respingand tendintele de cucerire ale mongolilor in secolul al XIII-lea si ale chinezilor in secolul al XIX-lea, orasul si intregul stat a avut o perioada de penumbra pana in secolul al XVII-lea cand se fac serioase eforturi pentru renastere. In urma unui razboi, declansat in 1858, intra sub protectorat francez din 1884 pana in 1949.
Orasul Hue este regandit si fondat ca o fortareata in secolul al XVII-lea, devenind in secolul al XIX-lea capitala tarii. Din secolul al XVII-lea orasul a fost condus de diferiti lideri locali, iar din 1804, sub imparatul Gia Long, a devenit resedinta dinastiei Nguyen.
Imparatul a cerut sa i se construiasca in interiorul citadelei un „oras interzis” asemenea celui din Beijing. Aceasta noua fortareata, aflata in interiorul altei fortarete, era inconjurata de ziduri inalte si de santuri de apa. Edificiile si gradinile de aici au reprezentat munca a numerosi arhitecti si peisagisti. Gradinile erau presarate de izvoare, de cascade miniaturale, insule artificiale, pavilioane, temple si resedinte ale nobililor.
Poarta de la intrare in „Orasul imparatului” era de fapt un templu denumit „Poarta amiezii”. Inaltata pe doua etaje are acoperisuri elegante, cu tigle verzi, iar cel din mijloc era poleit cu aur. Sala tronului se afla in imediata apropiere a acestei porti-templu. Era placata cu lemn rosu si aurit si era numita „Palatul Armoniei Supreme”. Printr-o galerie cu coloane, la care accesul se facea prin trei scari, se urca spre tronul imparatului. Aceasta incapere „birou” a fost pastrata ca atare de ultimul membru al dinastiei Nguyen pana la mijlocul secolului al XX-lea.
Orasul este inconjurat de monumente funerare. Unele sunt adevarate palate, adapostind somnul de veci al fostilor imparati, iar altele sunt doar niste movile circulare imprejmuite cu pietre. In movilele mari erau ingropati oameni maturi, in cele mici, copiii, si in cele foarte mici sarcinile pierdute de femei, inainte de termen. Exista sase morminte imperiale si sunt adevarate minuni arhitecturale.
Monumentul imparatului Gia Long si al imparatesei Thua Thien este cel mai sobru dintre toate. Sunt aici doua sarcofage simple, taiate in piatra, perfect armonizate cu natura inconjuratoare. Altii au, dimpotriva, morminte marete, cum este imparatul Minh Mangs, care are un mormant pazit de statui de piatra reprezentand elefanti, cai, razboinici. Mormantul imparatului Thien Tris este un templu inconjurat de ape iar cel al lui Tu Due un pavilion suspendat pe coloane, deasupra unui parau.
Orasul a avut mult de suferit in urma razboiului din 1968-1973. In februarie 1968 comunistii au pus steagul rosu pe turnul de pe Poarta Amiezii. Doua saptamani mai tarziu orasul a fost recucerit de americani si sud-vietnamezi, dar in cele din urma acestia au fost nevoiti sa se retraga. In urma luptelor sangeroase au pierit zece mii de oameni. Au ramas doar niste movile peste care acum creste iarba si incet, incet se asterne uitarea.
IRINA STOICA
Comentarii