Cu totul diferite de castelele medievale, palatele Renasterii italiene aveau aceeasi aura de putere, dar fara severitatea inexpugnabilelor fortarete. Multe dintre acestea erau plasate in piete publice, avand in vecinatate parcuri, fantani sau catedrale. Considerat de multi cel mai frumos si cel mai impunator exemplu al Renasterii italiene, Palatul Farnese din Roma poarta numele unei importante familii. Membrii ei au capatat o deosebita faima si o mare influenta in viata politica si culturala a tarii dupa ce umanistul cardinal Allessandro Farnese a fost ales papa, in 1534, sub numele de Paul al III-lea.
Cu 20 de ani inaintea alegerii sale, cardinalul incepuse sa se gandeasca la o magnifica resedinta pentru intreaga familie langa Campo di Fiori, in centrul Romei. In acest scop a apelat la arhitectul Antonio da Sangallo cel Tanar, un membru al unei familii de arhitecti florentini. Acestia erau cunoscuti cu totii ca artisti plini de succes si, dupa moartea lui Rafael, al carui asistent fusese, Antonio devenise arhitectul sef al constructorilor renascentisti din Roma. Constructia Palatului Farnese a inceput in 1515. Sangallo a desenat o cladire eleganta, admirabil proportionala. El a hotarat sa nu respecte intru totul canoanele clasice si a atacat cu multa indrazneala planul fatadei. Rezultatul a fost un perete neted de zidarie cenusie si franghii ornamentale intre etaje, accentuandu-se astfel liniile orizontale. Intreaga fatada domina Piata Farnese, intinzandu-se pe toata lungime ei. Era cel mai lung dintre palatele particulare din Roma.
Se crede totusi ca rafinatul cardinal nu a fost prea multumit de aspectul mai degraba sobru al palatului. De aceea, in 1564, dupa moartea lui Sangallo, a lansat un adevarat concurs pentru terminarea constructiei. Competitia a fost castigata de nimeni altul decat Michelangelo Buonarroti, care a adaugat edificiului un plus de grandoare, incununand-o cu o cornisa in stil manierist si impodobind balconul central cu irisii din blazonul familiei Farnese. De asemenea, noul arhitect a regandit ferestrele ultimului etaj, dand spre curtea interioara, acolo unde Sangallo folosite stilurile doric si ionic. Noile ancadramente au capatat un aer mai elegant, mai prietenos si chiar mai modern prin simplitatea lor.
Palatul a fost practic terminat la sfarsitul secolului al XVI-lea, cand a fost completata frumoasa fatada de pe Via Giulia. Aceasta a fost desenata de Giacomo Vignola si Giacomo della Porta, un arhitect manierist, discipol al lui Michelangelo. Interiorul palatului gazduieste adevarate comori de arta printre care cateva dintre cele mai minunate fresce ale lui Anibal Carraci si ale discipolilor sai. Pasiunea pentru colectiile de arta i-a caracterizat atat pe cultivatul papa cat si pe fiii sai, trei dintre cei patru pe care i-a avut fiind legitimati de el si incarcati de bogatii.
Recunoscatori pentru atitudinea tatalui, acestia i-au continuat opera acumuland noi si noi opere de arta. Palatul Farnese a gazduit ambasada Frantei din 1635. Nici salile sale, nici eleganta curte interioara nu au fost deschise publicului. Cateva dintre cele mai frumoase opere de arta de aici au fost expuse insa la Muzeul Neapolului sau in Palatul Regal Capodimonte. Acest lucru s-a datorat mostenitorilor papei. Ultimul descendent direct al acestuia, Elisabeta Farnese a fost casatorita cu Filip al V-lea al Spaniei iar fiul lor, Don Carlos de Burbon, care a preluat bogatiile familiei, a devenit rege al Neapolului in 1735.
IRINA STOICA
Comentarii