Dupa „Revolutia Glorioasa” din 1688 cand, in urma rasturnarii definitive a Stuartilor, Wilhelm al III-lea de Orania si Mary a II-a au devenit suverani ai Marii Britanii, acestia si-au fixat resedinta in Whitehall Palace din Londra. Nu dupa mult timp, regele a inceput sa caute un alt loc in care sa locuiasca, destul de aproape de Londra, dar departe de zgomotul si fumul orasului. Secretarul sau, Contele de Nottingham, avea o casa iacobita, destul de aratoasa, la tara langa satul Kensington. In 1689 regele a cumparat-o si a apelat imediat la cel mai mare dintre arhitectii englezi, Sir Christopher Wren, pentru a o largi si a o infrumuseta.
urand nu se mai vedea nici o urma din vechea casa, care fusese inlocuita cu un palat elegant de caramida, acoperit cu tigla verde si cu o fatada baroc admirabil proportionata, opera a marelui arhitect. In interior au fost create apartamentele regale, marea Camera de Consiliu, Capela Regala si Scara de Onoare care a ramas neschimbata in urma tuturor restaurarilor. Palatul se inalta intr-o gradina imensa, opera a lui William Kent, care, fin cunoscator al culturii italiene, era in egala masurta desenator de mobila, pictor si arhitect peisagist.
Gradinile au fost extinse de Regina Ana si Regina Caroline, sotia lui George al II-lea, ocupand intreaga suprafata pe care se afla astazi gradinile Kensington, deschise marelui public si vestite pentru iazul cu rate si statuia de bronz a lui Peter Pan, celebrul personaj creat de Sir James Barry la inceputul secolului al XX-lea si atat de indragit de copii.
Un drum particular ducea de la palat catre Hyde Park, asa ca suveranii William si Mary puteau ajunge repede in Londra. Drumul, destul de larg pentru a permite calestilor – cate trei sau chiar patru – sa mearga alaturi. O parte a acestui drum, cunoscut sub numele Rotten Row a supravietuit pana in zilele noastre, cand gradinile uimesc inca prin frumusetea sirurilor de arbori si coloritul vesel si indraznet al multimilor de flori.
Palatul Kensington a fost extins mai tarziu de Regina Ana, cand Christopher Wren a ridicat oranjeria. Interiorul a fost decorat de Grinling Gibbons, care a sculptat panelurile, a impodobit coloanele cu imagini de fructe si flori, a creat arcuri elegante si ancadramente de usi. In 1720, in timpul domniei lui George I, William Kent a refacut interioarele. El a decorat trei suprafete in trei stiluri distincte, cea mai reusita fiind „Camera cu cupola”. Aceasta incanta prin tavanul sau boltit, statuile plasate in nise speciale si pilastrii uriasi, amintind o vila din Roma Antica. Astfel, arhitectul a anticipat cu cateva decade stilul introdus de artisti ca Robert Adams, mari iubitori ai antichitatii.
Dupa ascensiunea lui George al III-lea, in 1760, Palatul Kensington a incetat sa mai fie o resedinta preferata a suveranilor. A fost transformat intr-o „locuinta” rezervata persoanelor mai putin importante din familia regala. Aici s-a nascut, in 1819, printesa Victoria de Kent. In dimineata zilei de 20 iunie 1837 ea dormea inca in dormitorul pe care il impartea cu mama ei, cand a fost trezita pentru a fi anuntata ca a devenit regina. Una din primele ei masuri a fost sa se mute in dormitorul regal pentru ca apoi sa ajunga la Palatul Buckingham.
Astazi, Palatul Kensington este o resedinta apreciata, iar apartamentul oficial in care a locuit Regina Victoria este deschis marelui public alaturi de alte sali de receptie care permit o intelegere mai amanuntita a trecutului monarhiei britanice.
IRINA STOICA
Comentarii