Cat de mult si-ar dori un artist de astazi ca macar una dintre lucrarile sale sa fie prilej de disputa publica, cu preopinenti infocati si argumente taioase! Fericitul Édouard Manet a avut parte de asa ceva pe cand avea treizeci si unu de ani, in 1863. In cauza era "Dejun pe iarba", o compozitie "scandaloasa", care l-a aruncat pe autor in tabara "respinsilor", carora Napoleon al III-lea le-a rezervat un onorabil "Salon al Refuzatilor" (din 1863). Scanteia controverselor era femeia complet dezbracata, asezata alaturi de doi barbati imbracati la costum (de dandy), pe iarba. Ca un fel de "anexa", care sa mai domoleasca socul privitorului, in planul doi apare o femeie purtand un larg stergar, care abia iese din apa (titlul initial fusese "Baia").
Cei indignati de aceasta scena mai aveau un argument "solid": personajul feminin era cunoscut, fiind modelul Victorine Meurent. Doar chipul ei, caci trupul plinut este al sotiei pictorului, Suzanne Leenhoff. Si cei doi barbati sunt cunoscuti: unul este fratele Gustave Manet, iar celalalt este cumnatul Ferdinand Leenhoff. Fiecare are o poveste suficient de stufoasa. Dar sotia lui Manet (cu trei ani mai varstnica), Suzanne, este cea mai misterioasa. Ea a fost angajata profesoara de pian a viitorului maestru de catre tatal Auguste Manet. Tanara olandeza ar fi fost amanta lui Auguste, dar si iubita de taina a lui Édouard. Asa se face ca in 1852 ea naste un fiu (Leon) ilegitim, declarat "Leenhoff". Abia dupa moartea lui Auguste, ea se casatoreste cu maestrul, in 1863… Celalalt model (pentru figura nudului) este o fata devenita pictorita apreciata, care i-a pozat lui Manet si pentru "inacceptabila" panza "Olympia" (alt scandal parizian de proportii, alt refuz pentru Salonul Oficial).
Desi titlul lucrarii ne imbie spre natura, tonurile inchise ale covorului vegetal ne intristeaza. Cea mai proaspata faptura este femeia dezgolita, care are "tupeul" de a se uita aproape drept in ochii privitorului. Iar in prim-plan este o natura moarta: vesmintele nudului (in dezordine), un cos rustic, paine, fructe… In aceste circumstante este clar ca pe Manet l-a interesat in special socul pudic-impudic femeie goala – barbati imbracati. De aceea multi au spus ca scena se petrece in Bois de Boulogne, acea zona impadurita a Parisului unde ardeau felinarele rosii. Dar cat de originala este ideea maestrului?
Cea mai limpede sursa de inspiratie este fermecatoarea panza "Concert campestru" (1508), atribuita lui Giorgione (mort in 1510), insa finalizata de Tiziano. In acele timpuri, in Renastere, nimeni nu s-a scandalizat de nuditatea celor doua zeite care se afla in compania a doi barbati imbracati – trubadurii. In "Judecata lui Paris" de Marcantonio Raimondi (1515, dupa o schita de Raphael), o scena asemanatoare se petrece in Olimp, dar sunt grupate trei nuduri. In fine, in compozitia "Furtuna" de Giorgione, o femeie dezbracata isi alapteaza pruncul in natura (in marginea unei cetati), nesfiindu-se de privirea unui barbat imbracat… Émile Zola a elogiat "Dejunul" lui Manet, afirmand, printre altele, ca la Luvru sunt zeci de lucrari cu un scenariu similar. O atitudine ciudata a avut Claude Monet, care a realizat un "Dejun pe iarba" (1866) cu toate personajele imbracate (printre care si Gustave Courbet), deci un picnic normal, fara surprize, fara socuri emotionale, fara indecenta… Astazi, protestatarele dezbracate au devenit un lucru comun. De ce?
PAUL IOAN
Comentarii