Oricând ati vrea sa va destindeti plonjând într-o oaza de buna dispozitie molipsitoare, admirati colectia de capodopere a marelui pictor olandez Jan Steen, unul dintre eroii epocii numite „Perioada de aur a picturii olandeze”. Acest orasan cu un simt al umorului dezlantuit s-a dedicat vietii de la tara si în special petrecerilor care adunau în jurul mesei oameni simpli cu familiile lor, ba chiar si cu animalele dornice si ele sa se înveseleasca…
Aceasta a fost bucuria carierei si a vietii lui Steen (1626-1679), el însusi fiu de berari si proprietar de taverna, caci lucrarile sale se vindeau uneori foarte prost. Ca un paradox, în aceeasi perioada a barocului, tot la Leiden, s-a nascut Rembrandt (cu 20 de ani mai devreme), dar cei doi au fost într-o dispozitie total opusa: sobrul si aristocratul autor al „Lectiei de anatomie” a primit replica clipelor de fericire dezlantuita a taranilor, oameni cu zâmbetul pe fata si cu sufletele deschise.
Când vreti sa petreceti sanatos, adica fara mofturi (maniere elevate) si tinute batoase, savurati pânzele lui Steen. Nu uitati de celebrul sau autoportret: maestrul se prezinta posteritatii râzând cu gura pâna la urechi, în timp ce cânta la lauta. E la fel de semnificativ precum autoportretul lui Caravaggio, al carui cap este tinut de David, învingatorul lui Goliat… Poate ca introducerea în veselia debordanta petrecerilor marca Steen o va face lucrarea „Pisica familiei”, în care barbati si femei adunati în jurul unei mese urmaresc o pisica jucându-se într-un cos pus pe masa. Din scena nu lipsesc un corb care bea direct din butoi si un pustan care cânta la o scripca. Descoperim imediat ca femeile nu sunt îngrijorate de dezordinea (emblematica) din încapere si ca ele se comporta ca niste petrecarete iubitoare si ca niste gospodine, nu ca stapânele casei.
Aceeasi dezordine vesela, tipica vietii rurale în care nimic nu sta în calea bunei dispozitii, o gasim si în afara casei, în compozitii precum „Dansatorii”. Întotdeauna vom gasi la Steen tacâmuri scapate pe jos, carafe de vin, catelusi care-si agaseaza stapânii, bucati de pâine, colivii cu pasarele speriate de zgomot… În exceptionala lucrare „Betivanca”, umorul autorului atinge cote maxime când o femeie bine ametita este ajutata sa mearga, un lautar îi cânta ca si cum ar vrea sa o trezeasca, un baiat se pregateste sa-i arunce apa rece pe fata, dintr-un urcior urias, iar în planul doi se observa cum un porc amusina un betiv care a adormit pe jos.
Colectivitatile rurale ale lui Steen sunt pline de viata autentica si alcatuiesc o cronica a veacului XVII din Olanda. Daca nu petrec, oamenii sunt uniti în alte situatii generatoare de buna dispozitie. Astfel, „Scoala satului” este o înduiosatoare scena care ne aminteste de Ion Creanga, în care elevii buchisesc, motaie sau se joaca chiar urcându-se pe mese. Dar mult îndragitul rezervor de veselie care este Steen îsi etaleaza uluitorul talent de comediograf în „Lumea cu susul în jos”, în care personajele si interiorul rural sunt coplesite de un detaliu care stârneste râsul: catelul manânca tortul de pe masa, iar copilasul cu lingurita în mâna striga dupa ajutor, caci are un concurent la fel de pofticios… Veti spune ca nu este o tema de mare amploare sau de mare maestru, însa Jan Steen a iubit viata adevarata, nefardata. Este pictorul placerii de a trai clipa.
PAUL IOAN
Comentarii