Maestru al Scolii venetiene de pictura, in perioada Renasterii Culminante, Giorgio Barbarelli da Castelfranco zis Giorgione (tradus liber „Marele Giorgio”) este considerat un „poet inovator” in domeniul culorilor si formelor.
Bun prieten cu Tiziano, unele dintre capodoperele lui Giorgione au fost completate, finalizate, retusate de Tiziano si de alti colegi. Aceste importante detalii pentru istoria artei italiene si universale sunt insemnate pentru ca Giorgione nu si-a semnat panzele, pe de o parte, iar pe de alta parte a trait foarte putin, 32 sau 33 de ani (anul nasterii nu este cert). Maestrul venit din Castelfranco a reusit intr-un rastimp foarte scurt sa influenteze stilul de a picta al generatiilor care-i vor imprumuta si dezvolta ideile despre poezia culorilor, perspectiva umanizata si nudul femeii ideale, asa cum era ea conceputa in Renasterea tarzie. Toate capodoperele sale apartin ultimilor noua ani de viata.
Giorgione a fost rapus de ciuma bubonica in 1510 si de atunci identitatea multor lucrari in ulei pe panza este pusa la indoiala. Nu se stie de ce a lasat acest mister generator de controverse, poate ca din modestie si poate ca nu a realizat la timp ce schimbari a produs in pictura epocii sale. El a intrat de timpuriu in scoala lui Giovanni Bellini, marele mentor al Venetiei, avandu-l drept coleg pe Tiziano.
Din fericire pentru acest geniu renascentist, dupa varsta de douazeci si sapte de ani a primit importante comenzi de la conducatorii Venetiei si astfel a lasat posteritatii fresce si lucrari de altar cu identitate precisa, inconfundabila. Pe de alta parte, faima sa fiind in crestere, a primit comenzi si de la colectionari particulari, pentru care a lucrat in ulei pe panza si pe panel de lemn. Giorgione a lucrat si la dimensiuni relativ mici, cand latimea panzelor sale nu depasea 60 de centimetri – cu toate ca temele abordate ar fi necesitat un spatiu mai amplu.
A existat o rivalitate constructiva intre Giorgione si Tiziano, iar misteriosul artist provincial venit din Castelfranco l-a avut drept oaspete si pe Leonardo da Vinci, care a poposit la Venetia in jurul anului 1500. Unii speculeaza ca Leonardo l-ar fi influentat pe Giorgione, dar este sigur ca Leonardo a avut numai cuvinte de lauda la adresa omului Giorgione, pe care l-a considerat un poet al culorilor, un fin muzician si un ultrasensibil la gratiile feminine.
Capodopera „Venus dormind” va entuziasma peste secole, devenind un reper al nudului feminin chiar si in veacul XX. „Venus din Urbino” a lui Tiziano sau „Olympia” a lui Monet sunt alte doua capodopere care amintesc de revolutia conceptiei asupra femeii facuta de Giorgione, cel care s-a eliberat de rigiditatea imagistica a evului mediu. In „Furtuna”, femeia care alapteaza poate fi fecioara Maria sau Eva, iar fulgerul poate fi o aluzie la Creator sau o simpla manifestare de furie a naturii. Capodopera ne arata ca artistul incepuse sa folosesca foarte elegant arta clar-obcurului in care va excela Caravaggio… Tanarul maestru plecat in vesnicie prea repede a fost arhetipul artistului care face arta de dragul artei, fara sa-i pese de contemporani sau de postumitate.
PAUL IOAN
Comentarii